Ministrul Mediului: Apa potabilă devine din ce în ce mai preţioasă în multe localităţi şi vor fi luate măsuri de restricţionare a consumului
Ministrul Mediului: Apa potabilă devine din ce în ce mai preţioasă în multe localităţi şi vor fi luate măsuri de restricţionare a consumului
Tanczos Barna, ministrul Mediului, a declarat, în cursul zilei de marţi, că apa potabilă devine din ce în ce mai preţioasă în multe localităţi şi vor fi luate măsuri de restricţionare a consumului, pentru protejarea resursei şi asigurarea apei potabile pe termen mediu şi lung.
„Într-adevăr, sunt multe localităţi unde apa potabilă devine din ce în ce mai preţioasă şi, fără protejarea acestei ape potabile, care, aşa cum am spus şi săptămânile trecute, trece printr-un amplu proces de filtrare, de pregătire pentru consum… această apă potabilă trebuie protejată şi aceste măsuri de restricţionare a consumului vin exact în sprijinul, în protejarea resursei şi asigurarea apei potabile pe termen mediu şi lung. Sper ca această perioadă de secetă să nu dureze foarte mult, dar cu siguranţă următoarele două săptămâni vor fi de această natură, cu precipitaţii foarte puţine, cu temperaturi ridicate. Toate prognozele de la colegii noştri de la ANM (Administraţia Naţională de Meteorologie n.r) arată acest lucru. Vedem ce se întâmplă şi în celelalte state europene”, a susţinut Tanczos Barna, la o conferinţă de presă.
El a subliniat că măsurile vizează limitarea consumului apei potabile pentru alte scopuri, iar în anumite situaţii se limitează printr-o decizie a factorilor locali – autorităţi publice locale şi furnizorul de apă potabilă – consumul pe anumite perioade ale zilei, în vederea refacerii rezervelor.
„Acolo unde se ajunge în situaţii deosebite, critice, acolo autorităţile vor fi ajutate, atât de ISU, cât şi de Apele Române, acolo unde pot fi găsite soluţii alternative”, a punctat ministrul Mediului, citat de Agerpres.
Administraţia Naţională Apele Române a atras atenţia marţi că populaţia ar trebui să folosească raţional resursele de apă, astfel încât acestea să fie suficiente pentru toţi beneficiarii, în contextul în care 214 de localităţi au serviciul de alimentare cu apă restricţionat, din cauza secetei şi a consumului foarte mare.
Rezerva de apă a ţării este în scădere, dar suficientă pentru toţi beneficiarii care se alimentează centralizat din sursa de apă de suprafaţă, arată reprezentanţii ANAR, într-un comunicat.
În principalele 40 de lacuri, este disponibil marţi un volum de apă de 3,35 miliarde de mc de apă, iar coeficientul de umplere este de 77,36%, în scădere faţă de perioada anterioară. În acest moment, pentru Centrala Nucleară (CNE) Cernavodă există o rezervă de nivel de circa 80 (cm) suficientă pentru funcţionarea CNE”, menţionează reprezentanţii ANAR. i Prut-Bârlad.
Sursa: digi24.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Diana Şoşoacă, după ce Gabriel Pleșa a anunțat interzicerea mitingurilor politice la Alba Iulia de 1 Decembrie: ,,Cer public primarului să renunțe imediat la interdicția anunțată”
Diana Şoşoacă, după ce Gabriel Pleșa a anunțat interzicerea mitingurilor politice la Alba Iulia de 1 Decembrie: ,,Cer public primarului să renunțe imediat la interdicția anunțată” Evenimentele oficiale de 1 Decembrie din oraș nu vor include mitinguri politice, ci doar momente patriotice, comemorative sau aniversare, a anunțat, în urmă cu câteva zile, primarul din Alba […]
Pensii mai mari în 2027? Majorarea de 7,3% anunțată de ministrul Muncii. Cine va primi bani în plus și de când s-ar putea aplica
Pensii mai mari în 2027? Majorarea de 7,3% anunțată de ministrul Muncii. Cine va primi bani în plus și de când s-ar putea aplica Pensionarii români ar putea primi pensii mai mari începând din 2027, după doi ani în care indexările anuale prevăzute de lege nu au mai fost aplicate. Ministrul Muncii, Florin Manole, a […]
Nicușor Dan promite dezvăluiri despre Călin Georgescu și influența Rusiei în alegeri: „Informații care nu sunt în spațiul public vor apărea în raport”
Nicușor Dan promite dezvăluiri despre Călin Georgescu și influența Rusiei în alegeri: „Informații care nu sunt în spațiul public vor apărea în raport” Președintele Nicușor Dan anunță noi informații despre traseul politic al lui Călin Georgescu și presupusa influență a Rusiei asupra alegerilor prezidențiale din România. Șeful statului susține că raportul aflat în pregătire va […]
