Actualitate

Ministrul Finanțelor, despre Declarația 600: Sunt 5 formulare de acest tip. O să încercăm o comasare

Ioana Oprean

Publicat

în

Autorităţile lucrează la comasarea a cinci formulare şi se va merge pe estimarea veniturilor de către persoanele care le vor depune, a declarat marţi, 13 februarie, Eugen Teodorovici, ministrul Finanţelor Publice, referindu-se la Declaraţia 600.

Petrecerea Divorțaților

„S-a prorogat termenul până la 15 aprilie (termenul pentru depunerea Declaraţiei 600, n.r.), timp în care noi vom propune echipei guvernamentale un nou mecanism, inclusiv cu actul normativ care schimbă din punct de vedere legal, care va fi aprobat în prima parte a lunii martie astfel încât nimeni să nu fie afectat, nici de primul termen de plată, nici de ce mai urmează. Săptămâna aceasta definitivăm mecanismul respectiv şi apoi începe discuţia publică pe fiecare propunere în parte”, a spus Teodorovici, la Palatul Parlamentului.

Acesta a precizat că va fi o comasare de formulare pentru persoanele fizice.

„Sunt 5 formulare de acest tip. O să încercăm o comasare. Cei care au depus nu vor mai depune aceste formulare, în cazul în care sumele pe care dânşii le-au trecut în formularul iniţial sunt mai mari decât ceea ce vor estima pentru anul în curs. Mergem pe o estimare, nu pe ce s-a realizat în 2017. Nu-şi va pierde nimeni calitatea de asigurat. Vom veni cu o Ordonanţă de Urgenţă înainte de cele 90 de zile astfel încât nimeni să nu-şi piardă calitatea de asigurat”, a precizat ministrul Finanţelor.

Pe de altă parte, şeful de la Finanţe a menţionat că în instituţia pe care o conduce nu se discută despre o eventuală introducere a impozitului le gospodărie.

„În cadrul Ministerului de Finanţe nu se discută astăzi de un impozit pe gospodărie sau pe altceva. Anul acesta nu discutăm. Sunt multe măsuri în Programul de Guvernare, sunt foarte multe măsuri bune şi vedem că nu se regăseşte pentru acest an o astfel de măsură. În 2018 trebuie să începem să aşezăm lucrurile foarte clar ca şi finanţatorii internaţionali şi agenţiile de rating să înţeleagă şi să aprecieze. S-au făcut multe lucruri bune şi efectele pozitive vor apărea uşor la nivelul populaţiei şi economiei”, a explicat Teodorovici.

Termenul de depunere a Formularului 600 (Declaraţia privind venitul asupra căruia se datorează contribuţia de asigurări sociale şi cu privire la încadrarea veniturilor realizate în plafonul minim pentru stabilirea contribuţiei de asigurări sociale de sănătate) a fost prelungit, recent, de la 31 ianuarie 2018 la 15 aprilie 2018.

Formularul care vizează obligaţiile referitoare la contribuţiile sociale, respectiv contribuţia de asigurări sociale şi contribuţia de asigurări sociale de sănătate trebuie depus de persoanele fizice care au obţinut venituri extra-salariale cumulate de minim 22.800 lei în 2017.

Contribuţiile sociale au trecut de la angajatori la angajaţi începând cu 1 ianuarie 2018, potrivit unei Ordonanţe de Urgenţă pentru modificarea Codului Fiscal, adoptată în noiembrie 2017.

Calculele de la Finanţe arată că, în total, din salariul brut, 35% vor fi contribuţii reţinute de angajator în numele salariatului, iar contribuţiile rămase în sarcina angajatorului, respectiv 2,75% (după transferul de 20 puncte la salariat), scad la 2,25% şi vor acoperi riscurile de şomaj, accidente de muncă, concediu medical, creanţe salariale.

sursa: agerpres


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Călin Georgescu, arest preventiv prelungit cu încă 30 de zile: Decizie definitivă la Curtea de Apel București

Ioana Oprean

Publicat

în

Călin Georgescu, arest preventiv prelungit cu încă 30 de zile: Decizie la Curtea de Apel București Curtea de Apel București a prelungit arestul preventiv al lui Călin Georgescu cu încă 30 de zile. Decizia de miercuri, 28 octombrie 2026 este definitivă.  Ședința de judecată a durat mai bine de o oră și jumătate. Fostul candidat […]

Citește mai mult

Actualitate

Foto | Iosif Rus, cel mai vârstnic român, a împlinit 111 ani: Veteranul de război a fost decorat cu Emblema de Onoare a Armatei României

Ioana Oprean

Publicat

în

Iosif Rus, cel mai vârstnic român, a împlinit 111 ani: Veteranul de război a fost decorat cu Emblema de Onoare a Armatei României Generalul de brigadă în retragere Iosif Rus, considerat cel mai în vârstă om din România, a împlinit miercuri, 28 octombrie 2026, vârsta de 111 ani. Cu această ocazie, veteranul de război a […]

Citește mai mult

Actualitate

Când ar putea fi deschisă circulația pe Secțiunea 4 a Autostrăzii Sibiu–Pitești: Care este stadiul lucrărilor și ce mai este de realizat

Ioana Oprean

Publicat

în

Când ar putea fi deschisă circulația pe Secțiunea 4 a Autostrăzii Sibiu–Pitești: Care este stadiul lucrărilor și ce mai este de realizat Puțin a mai rămas până la deschiderea Secțiunii 4 a Autostrăzii Sibiu – Pitești, care depinde de două etape: testele finale ale tunelului Momaia, programate la finele lunii noiembrie, și finalizarea ieșirii din […]

Citește mai mult