Ministrul Educației, după prima zi de școală: „În cele mai multe școli regulile s-au respectat mai mult decât m-aș fi așteptat”
Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației, a declarat luni seara, în cadrul unei emisiuni TV, faptul că în cele ami multe școli regulile au fost respectate și că „lucrurile s-au derulat bine”, făcând referire la revenirea copiilor la școală. Acesta a mai adăugat că este optimist și nu crede că România va ajunge în situația de a închide din nou unitățile de învățământ în scurt timp.
”M-am încărcat de energie pozitivă când i-am văzut pe cei din clasele 1-4 că se regăsesc. În cele mai multe școli regulile s-au respectat mai mult decât m-aș fi așteptat. Nu spun că n-au fost situații în care s-au creat aglomerări. Una peste alta, lucrurile s-au derulat bine și este un motiv de mare satisfacție. (…)
Atâta timp cât riscul nu poate fi elimat complet, prudența și responsabilitatea trebuie să fie parametri zi de zi. În școli nu se vor crea focare, îndrăznesc ca părinte, ca profesor să fiu optimist că nu vom ajunge în situația în care vom fi nevoiți să închidem școlile din nou”, a declarat ministrul Educației la Realitatea PLUS.
Pe de altă parte, pe grupurile de păriți au apărut mai multe imagini cu aglomerațiile de la intrarea în școli și cu părinți care nu respectau regulile de distanțare.
1052 de școli sunt deschise în scenariul roșu, a declarat Cîmpeanu, în scenariul galben 6500 de școli iar în scenariul verde peste 10.200 de școli.
Sursa: g4media.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Rețelele sociale ar putea fi interzise copiilor sub 15 ani în România: Platformele de socializare, obligate să verifice vârsta utilizatorilor și să împiedice accesul minorilor
Rețelele sociale ar putea fi interzise copiilor sub 15 ani în România: Platformele de socializare, obligate să verifice vârsta utilizatorilor și să împiedice accesul minorilor Copiii sub 15 ani din România riscă să nu mai aibă acces la rețelele sociale. Un proiect de lege inițiat de parlamentari USR a trecut tacit de Senat și urmează […]
Cum va fi vremea în weekend: Sfârșitul de săptămână începe cu vreme rece, minime de -8 grade, ceață și ninsori la munte. Când începe să se încălzească
Cum va fi vremea în weekend: Sfârșitul de săptămână începe cu vreme rece, minime de -8 grade, ceață și ninsori la munte. Când începe să se încălzească În weekend-ul 6-8 noiembrie 2026, vremea va rămâne rece în cea mai mare parte a României, sfârșitul de săptămână aducând temperaturi negative pe timpul nopții, ceață și condiții […]
Călin Georgescu mai rămâne în arest preventiv. Tribunalul București a amânat decizia privind eliberarea: Când se reia judecata
Călin Georgescu mai rămâne în arest preventiv. Tribunalul București a amânat decizia privind eliberarea: Când se reia judecata Călin Georgescu trebuie să mai aștepte pentru a afla dacă va putea părăsi arestul preventiv. Tribunalul București a amânat judecarea cererii prin care fostul candidat la alegerile prezidențiale solicită înlocuirea măsurii cu arestul la domiciliu sau controlul […]
