Ministrul Educației, Adrian Curaj: Acțiunile profesorilor implicați în lucrările deținuților sunt în nume personal
Ministrul Educației Naționale și Cercetării Științifice, Adrian Curaj, susține că profesorii universitari incluși în realizarea lucrărilor științifice din închisori sunt implicați în nume personal în aceste proiecte.
„Cred că subiectul acesta (al lucrărilor științifice din închisori—n.r.) este într-un spațiu mai amplu legat de etică și integritate academică. De asemenea, nu cred că este un subiect care să aibă un singur răspuns. Pe de altă parte, profesorii, cercetătorii, cei care sunt implicați în aceste cazuri sunt implicați în nume personal, deci, nu sunt abordări instituționale. Sunt profesori, cercetători, la instituții de învățământ superior, de cercetare din România, dar acțiunile dânșilor sunt acțiuni individuale. Sunt convins că în instituțiile de învățământ superior sau instituțiile de cercetare vor avea grijă, prin prisma menținerii prestigiului lor, să discute subiectele acestea și să ia decizii”, a declarat duminică, într-o emisiune pe Digi 24, ministrul Educației.
El a insistat pe responsabilitatea instituțiilor de învățământ superior și a instituțiilor de cercetare în aceste cazuri.
„Insist pe responsabilitatea instituțiilor de învățământ superior și a instituțiilor de cercetare, numai acolo există expertiza necesară să decidă asupra unui subiect sau altul. În cazul nedorit al unor decizii nepotrivite sau lipsei de decizie vom vedea dacă la nivelul Consiliilor consultative ale Ministerului poate fi făcut ceva, însă niciun consiliu, la momentul acesta, nu are în atribuții astfel de lucruri”, a spus Curaj. (C.M.)
SURSA: agerpres
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Cum va fi VREMEA în România până în 6 aprilie 2026: Valori termice ridicate și precipitații, în special la munte, la început de Prier. Prognoza meteo pe 4 săptămâni, actualizată
Cum va fi VREMEA în România până în 6 aprilie 2026: Valori termice ridicate și precipitații, în special la munte, la început de Prier. Prognoza meteo pe 4 săptămâni, actualizată Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a prezentat, marți, 10 martie 2026 o prognoză actualizată pentru perioada 9 martie – 6 aprilie 2026. Conform meteorologilor ANM, […]
Mii de sesizări în câteva zile pe platforma „Fără hârtie”. Vicepremier: „Statul știe să se saboteze singur”
Mii de sesizări în câteva zile pe platforma „Fără hârtie”. Vicepremier: „Statul știe să se saboteze singur” Platforma online „Fără hârtie” a adunat în câteva zile peste 2.200 de sesizări de la cetățeni, cele mai multe privind cartea electronică de identitate, a declarat, luni, 9 martie 2026, vicepremierul Oana Gheorghiu. „Până acum, sunt peste 2.200 […]
E jale! Peste 2.000 de firme din România și-au suspendat activitatea în ianuarie 2026 Numărul firmelor care şi-au suspendat activitatea în ianuarie 2026 a fost de 2.046, în creştere cu 19,93% comparativ cu prima lună din anul anterior, conform datelor publicate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC). Cele mai multe companii care şi-au suspendat […]