Politică Administrație

Ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu: Avem nevoie de o nouă strategie privind aderarea României la Schengen

Ioana Oprean

Publicat

în

Ministrul delegat pentru Afaceri Europene Victor Negrescu este de părere că este nevoie de o nouă strategie în ceea ce priveşte aderarea României la Spaţiul Schengen, adăugând că au fost redemarate reuniunile Comisiei Naţionale de Autoevaluare Schengen.

Petrecerea Divorțaților

”Avem nevoie de o nouă strategie privind aderarea noastră la #Schengen. De aceea am redemarat împreună cu Ministerul Afacerilor Interne reuniunile Comisiei Naționale de Autoevaluare Schengen.

Împreună cu specialiștii și instituțiile care au permis îndeplinirea condițiilor tehnice putem să gândim demersurile care vor permite României să aibă o abordare coerentă și credibilă în atingerea acestui obiectiv.

După ce subiectul a fost solicitat sau introdus pe ordinea de zi a mecanismelor Consiliului Justiție și Afaceri Interne de 15 ori, și ulterior retras, sper sincer că a 16-a oară să reușim să mergem până la capăt cu șanse reale să obținem votul tuturor statelor partenere europene”, a scris, vineri, Victor Negrescu, pe Facebook.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Primăria Alba Iulia, demersuri pentru recertificarea ISO 9001 a sistemului de management al calității: Cine va presta și cât costă serviciile de audit

Ioana Oprean

Publicat

în

Primăria Alba Iulia, demersuri pentru recertificarea ISO 9001 a sistemului de management al calității: Cine va presta și cât costă serviciile de audit Primăria Alba Iulia a contractat, pe 19 octombrie 2026, serviciile de audit pentru recertificarea sistemului de management al calității, înainte ca actualul certificat să expire în a doua decadă a lunii decembrie […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Sebeș, un oraș mai bine conectat: Investiții în mobilitate urbană și legături între cartierele Lancrăm-Mihail Kogălniceanu -Aleea Lac-Aleea Parc-Lucian Blaga- Centru-Parcul Arini -Petrești

Ioana Oprean

Publicat

în

Sebeș, un oraș mai bine conectat: Investiții în mobilitate urbană și legături între cartierele Lancrăm-Mihail Kogălniceanu -Aleea Lac-Aleea Parc-Lucian Blaga- Centru-Parcul Arini -Petrești Crearea unei rețele coerente de zone pietonale și piste pentru biciclete, care să lege principalele cartiere ale municipiului Sebeș de centrul orașului și de Parcul Arini, este un obiectiv important pentru dezvoltarea […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Foto | Strada Augustin Bena din Sebeș, pregătită pentru lucrări: Începe amenajarea sistemului subteran de preluare a apelor pluviale / Primar: „Știm că lucrările vor îngreuna temporar circulația”

Ioana Oprean

Publicat

în

Strada Augustin Bena din Sebeș, pregătită pentru lucrări: Începe amenajarea sistemului subteran de preluare a apelor pluviale / Primar: „Știm că lucrările vor îngreuna temporar circulația” Ploile abundente au scos în evidență problemele sistemului de preluare a apelor pluviale de pe strada Augustin Bena din Sebeș, unde dezvoltarea urbană a crescut presiunea asupra infrastructurii existente. […]

Citește mai mult