Ministrul Costoiu: Legislaţia nu permite sub echivalarea anilor de studiu din colegiile postliceale cu anii de studiu din facultate
Ministrul Educaţiei pentru Învăţământ Superior Mihnea Costoiu a dat asigurări că legislaţia în vigoare nu permite echivalarea anilor de studiu din colegiile postliceale cu anii de studiu din facultate.
„Cele două documente nu modifică în niciun fel condiţiile de acces la studiile superioare. Condiţia esenţială, respectiv promovarea examenului de bacalaureat, rămâne fundamentală pentru admiterea absolvenţilor de liceu la cursurile organizate de universităţile de stat sau de cele private”, subliniază ministrul.
Mihnea Costoiu a mai arătat, pe de altă parte, că legea nu face nicio menţiune cu privire la „echivalarea” anilor de studiu din cadrul colegiilor. „Legislaţia în vigoare nu permite sub nicio formă echivalarea anilor de studiu din colegiile postliceale cu anii de studiu din facultate. Orice declaraţie în acest sens este speculativă şi lipsită de temei legal. Legea 1/2011, Ordonanţa de Urgenţă nr. 49/2014, Metodologia-cadru privind organizarea şi funcţionarea învăţământului terţiar nonuniversitar, alături de Hotărârea nr. 918/2013 privind aprobarea Cadrului naţional al calificărilor, fac imposibile şi ilegale aceste aserţiuni”, precizează demnitarul.
Sursa Mediafax.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Pensie anticipată și salariu: Poți să te pensionezi înainte de termen și să te angajezi fără să pierzi banii de la stat?
Pensie anticipată și salariu: Poți să te pensionezi înainte de termen și să te angajezi fără să pierzi banii de la stat? Românii care aleg să iasă la pensie înainte de împlinirea vârstei standard trebuie să fie atenți atunci când decid să se reangajeze. Legea nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii stabilește clar că […]
5 noiembrie | Ziua mondială de conștientizare a tsunamiurilor: informarea populației cu privire la riscurile provocate de aceste fenomene
5 noiembrie | Ziua mondială de conștientizare a tsunamiurilor Ziua mondială de conștientizare a tsunamiurilor este marcată anual, pe 5 noiembrie, având ca scop informarea populației cu privire la riscurile provocate de aceste fenomene și creșterea capacității comunităților de a face față dezastrelor, prin intermediul programului global „Pregătire pentru Tsunami”. Campania din acest an promovează […]
Când vor fi alimentate și activate cardurile pentru prima de carieră didactică: Cine beneficiază de cei 1.500 lei
Când vor fi alimentate și activate cardurile pentru prima de carieră didactică: Cine beneficiază de cei 1.500 lei Beneficiarii eligibili pentru prima didactică, care nu au primit încă cei 1.500 de lei net, pot activa măsura de sprijin până la 14 decembrie 2026, a anunțat marți, 3 noiembrie 2026, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene. Cardurile […]
