Ministrul Apărării, despre noile măsuri fiscale: Sunt „o gură de oxigen”. Ce spune despre armata obligatorie
Ministrul Apărării, despre noile măsuri fiscale: Sunt „o gură de oxigen”. Ce spune despre armata obligatorie
Ionuț Moșteanu, Ministrul Apărării, a declarat vineri, 11 iulie 2025, că măsurile fiscale anunțate recent de premierul Ilie Bolojan reprezintă un pas necesar în reducerea deficitului bugetar. De asemenea, acesta a reiterat că USR susține demersurile luate de premierul liberal.
Întrebat vineri, în cadrul unei emisiuni la un post TV despre noile măsuri fiscale, ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu, a afirmat că acestea sunt „așteptate de toată lumea” și „absolut necesare”.
Oficialul a subliniat și gravitatea situației economice din România: „Altfel nu se mai poate. Suntem cu apa la gură ca stat, ca finanță, ca situație fiscal-bugetară”.
Despre efectele primului pachet fiscal, Moșteanu a declarat: „A fost un prim pachet care iată ne-a dat o gură de oxigen în ceea ce privește încrederea investitorilor, a agenților de rating și a Comisiei Europene, în posibilitatea României de a se redresa din punct de vedere fiscal bugetar”.

În plus, Moșteanu a reiterat sprijinul USR față de conducerea Guvernului, relatează Mediafax: „Premierul Bolojan are un partener 100% în noi, în cei de la USR care suntem parteneri în această guvernare”.
Ministrul Apărării: E nevoie de mai mulți oameni în armată
Ionuț Moșteanu, ministrul Apărării din partea USR a declarat că Armata duce lipsă de personal și că o bază mai mare de rezerviști este necesară: „Dimensiunea creată în planurile strategice al armatei române în jur de 120.000 de oameni. În momentul ăsta sunt în jur de 75.000, 65.000 soldați și ofițeri, aproximativ 10.000 personal contractual și funcționali. E nevoie de mai multă lume, de mai mulți oameni în armată”.
Moșteanu a anunțat reactivarea unui proiect legislativ pentru extinderea baze de rezerviști: „E nevoie de o bază de rezervă mai mare, de rezerviști voluntari și aici am repus pe traseu interministerial de avizare un proiect care va ajuta statul român și armata română să crească această bază de rezerviști voluntari”.
Întrebat despre posibilitate introducerii armatei obligatorii, ministrul a răspuns: „Nu, armata trebuie formată din profesioniști, oameni care se dedică și aleg cariera militară și treaba noastră ca stat este să creăm motivarea pentru o bună parte din societate să intre și să stea în acest sistem”.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Foto | Comuna Mirăslău devine hub auto regional: DP World lansează primul coridor feroviar pentru vehicule finite spre sud-estul Europei
Comuna Mirăslău devine hub auto regional: DP World lansează primul coridor feroviar pentru vehicule finite spre sud-estul Europei DP World a finalizat prima livrare de vehicule finite din Zeebrugge (Belgia) către zona Aiud (România), marcând lansarea unui nou coridor feroviar care conectează Europa de Vest cu sud-estul continentului. Transportul inițial, cu destinația Chișinău (Republica Moldova), […]
Prețul motorinei pune pe butuci agricultura românească: Fermierii din Alba și din țară plătesc mai mult decât competitorii lor din Europa și din lume
Prețul motorinei pune pe butuci agricultura românească: Fermierii din Alba și din țară plătesc mai mult decât competitorii lor din Europa și din lume România își împovărează fermierii cu unele dintre cele mai mari costuri la motorină, în timp ce state precum Franța, SUA, Canada sau Australia folosesc politici fiscale și scheme de sprijin pentru […]
Prețurile carburanților, puse „sub control” de autorități: TVA de 9% la locuințe, prelungit până la 30 septembrie 2026
Prețurile carburanților, puse „sub control” de autorități: TVA de 9% la locuințe, prelungit până la 30 septembrie 2026 Președintele Nicușor Dan a promulgat, marți, 4 august 2026 două legi menite să limiteze impactul scumpirilor din piața petrolieră și să protejeze cumpărătorii de locuințe afectați de majorarea TVA. Una dintre legi instituie măsuri de intervenție pe […]