Ministerul Sănătății retrage prevederea privind limitarea accesului la ordonanța președințială pentru tratamente: Decizie după consultări cu asociațiile de pacienți
Ministerul Sănătății retrage prevederea privind limitarea accesului la ordonanța președințială pentru tratamente
În urma consultărilor directe cu asociațiile de pacienți și cu reprezentanți responsabili din justiție, Ministerul Sănătății a decis să retragă din proiectul de ordonanță prevederea care limita posibilitatea pacienților de a apela la procedura ordonanței președințiale pentru acces la medicamente.

„Pacienții nu trebuie să sufere din cauza imperfecțiunilor legislative sau a unor soluții incomplete. Obligația noastră, ca stat și ca minister, este să găsim mecanisme corecte, rapide și etice prin care oamenii să aibă acces la tratamentele necesare, mai ales acolo unde nu există alternativă terapeutică.
Soluția nu este să limităm drepturile pacienților, ci să venim cu reguli mai clare și sustenabile, care să asigure echilibru între responsabilitatea autorităților, obligațiile companiilor farmaceutice și, mai ales, dreptul fiecărui pacient.
Totodată, pentru a garanta un acces real și eficient, vom introduce un mecanism mai strict de monitorizare: medicul prescriptor va avea obligația de a urmări evoluția pacientului, de a evalua beneficiul terapeutic și de a raporta trimestrial rezultatele. În situația obținerii unui beneficiu terapeutic suplimentar, după prima evaluare anuală, va putea fi aplicat un acord de partajare a costurilor între CNAS și deținătorul autorizației de punere pe piață a medicamentului, astfel încât pacienții să fie sprijiniți iar sistemul să rămână sustenabil.
Până când experții din Ministerul Sănătății, Agenția Națională a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale din România și Casa Națională de Asigurări de Sănătate vor identifica o formulă administrativă completă, prevederea respectivă este retrasă din actualul proiect de ordonanță.
Ne asumăm deschis această decizie, pentru că dialogul și încrederea publică sunt mai importante decât impunerea unor soluții incomplete. România are nevoie de un sistem de sănătate în care pacienții să simtă protecție, nu constrângere, iar reformele pe care le construim trebuie să aibă la bază respectul față de oameni”, se arată într-un comunicat de joi, 21 august 2025, al Ministerului Sănătății.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Economist, despre indexarea pensiilor în 2027: ,,Programul de guvernare este o culegere de bune intenții. Pensionarii să nu se aștepte la o indexare mai mare de 3%. Și asta, dacă sunt bani”
Economist, despre indexarea pensiilor în 2027: ,,Programul de guvernare este „o culegere de bune intenții”. Pensionarii să nu se aștepte la o indexare mai mare de 3%. Și asta, dacă sunt bani” Economistul Adrian Negrescu este de părere că pensionarii nu ar trebui să se aștepte la o indexare a pensiilor mai mare de 3% […]
Cum va fi vremea în România până în 23 noiembrie 2026: Când va fi cel mai rece. Prognoza meteo pe 4 săptămâni
Cum va fi vremea în România până în 23 noiembrie 2026: Când va fi cel mai rece. Prognoza meteo pe 4 săptămâni Temperaturile vor coborî ușor sub valorile normale pentru începutul și mijlocul lunii noiembrie 2026 în România, în timp ce precipitațiile se vor încadra, în general, în limitele obișnuite pentru această perioadă. Potrivit estimărilor […]
Pensii în noiembrie 2026: Data la care intră banii pe card și când ajunge poștașul la pensionari
Pensii în noiembrie 2026: Data la care intră banii pe card și când ajunge poștașul la pensionari Milioane de pensionari din România trebuie să țină cont de două repere importante în noiembrie 2026. Banii virați în conturile bancare sunt așteptați pe 12 și 13 noiembrie, în timp ce distribuirea pensiilor prin Poșta Română se desfășoară […]
