Actualitate

Ministerul Afacerilor Interne propune prelungirea valabilității pașapoartelor de la cinci la zece ani

Ioana Oprean

Publicat

în

Proiectul de Lege privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, care prevede o serie de modificări legislative privind creșterea valabilității pașaportului simplu electronic și clarificarea situațiilor în care poate fi solicitat un pașaport simplu temporar, este supus dezbaterii publice de Ministerul Afacerilor Interne.

Petrecerea Divorțaților

Prin proiectul de lege, propunem dublarea termenului de valabilitate a pașaportului simplu electronic de la 5 la 10 ani pentru persoanele cu vârsta de peste 25 de ani. Opțiunea a ținut cont de faptul că după această vârstă, schimbările de fizionomie sunt mai puțin accentuate.

De altfel, în majoritatea statelor membre ale Uniunii Europene pașapoartele simple electronice au termen de valabilitate de 10 ani.

Pentru copiii cu vârsta de până la 12 ani, pașaportul simplu electronic va fi valabil trei ani, iar pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 12 şi 25 de ani va fi valabil 5 ani.

Pentru că una dintre cauzele cozilor din timpul verii are legătură cu faptul că un număr mare de cetățeni preferă să solicite un pașaport simplu temporar, propunem limitarea situațiilor în care se poate solicita în regim de urgență un pașaport temporar.

În prezent, o persoană poate solicita în regim de urgență un pașaport simplu temporar, valabil doar 1 an, fără a i se cere să dovedească urgența invocată, ceea ce a încurajat foarte mulți cetățeni să opteze pentru acest tip de pașaport atunci când au uitat să-și facă din timp documentul de călătorie sau când nu au dorit să aștepte timpul necesar realizării unui document electronic.

Prin proiectul de lege propunem ca pașaportul temporar să fie eliberat în termen scurt (de la două ore până la maxim trei zile), cum se întâmplă în prezent, doar în anumite cazuri, clar reglementate, cu obligația prezentării documentelor care dovedesc urgența, precum:

• situații obiective în care, din motive de sănătate, familiale sau profesionale, este necesară și urgentă prezența persoanei pe teritoriul altui stat și nu este timp pentru emiterea pașaportului simplu electronic

• minorul urmează să se deplaseze în străinătate pentru studii ori pentru a participa la concursuri oficiale sau pentru a urma un tratament medical, fără de care viața ori sănătatea îi este pusă în pericol.

Persoanele care declară că nu doresc să li se elibereze un document electronic pot opta pentru un pașaport temporar, care însă le va fi eliberat în termenul legal prevăzut pentru eliberarea pașaportului simplu electronic.

Aceste măsuri legislative sunt o continuare a măsurilor pe care ministrul afacerilor interne Carmen Dan le-a dispus în plan administrativ și care privesc: deblocarea încadrării a 35 de posturi din sursă externă pentru serviciile de pașapoarte, implementarea unui sistem de programare on line pentru preluarea cererilor de eliberare a pașapoartelor (în prezent acesta fiind funcțional la nivelul a 34 de județe, finalizarea implementării acestuia la nivel național fiind stabilită pentru data de 18.12.2017) și prelungirea, la nevoie, a programului de lucru cu publicul, în intervalul orar 8.30 – 18.30 de luni până vineri cu organizarea activității în mod corespunzător, în doua schimburi, în perioadele cu un aflux mare de cereri.

Demersul legislativ va fi însoțit și de o campanie de conștientizare a cetățenilor care va începe din această lună în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Externe.

Sursa: realitatea.net


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

O categorie de vehicule ar putea scăpa de plata rovinietei. Schimbările propuse

Bogdan Ilea

Publicat

în

O categorie de vehicule ar putea scăpa de plata rovinietei. Schimbările propuse Vehiculele destinate exclusiv transportului stupilor ar putea fi exceptate de la plata rovinietei. Un proiect de lege depus în Parlament prevede eliminarea acestei taxe pentru apicultorii care practică stupăritul pastoral și își deplasează stupii în diferite zone, în funcție de perioadele de înflorire. […]

Citește mai mult

Actualitate

Modificări la programul „Noua casă”: Tinerii sub 35 de ani ar putea cumpăra locuințe cu un avans de 5%, pentru credite de până la 140.000 de euro

Ioana Oprean

Publicat

în

Modificări la programul „Noua casă”: Tinerii sub 35 de ani ar putea cumpăra locuințe cu un avans de 5%, pentru credite de până la 140.000 de euro Tinerii din România care nu au împlinit încă 35 de ani ar putea cumpăra o locuință prin programul „Noua casă” cu un avans minim de 5%, inclusiv pentru […]

Citește mai mult

Actualitate

Credite declarate scadente anticipat: ÎCCJ clarifică ce dobânzi pot fi cerute de la consumatori

Ioana Oprean

Publicat

în

Credite declarate scadente anticipat: ÎCCJ clarifică ce dobânzi pot fi cerute de la consumatori Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a stabilit că, în cazul creditelor declarate scadente anticipat, creditorii pot include în datoria exigibilă dobânda remuneratorie acumulată și ajunsă la scadență până la momentul declarării scadenței anticipate, dar nu și dobânda aferentă perioadei […]

Citește mai mult