Opinii - Comentarii

Mihai Nicuşor vrea să candideze împotriva lui Dan Simedru pe colegiul Cugir – Zlatna

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Mihai Nicuşor intenţionează să candideze independent pe colegiul de deputaţi Cugir – Zlatna. Liberalul îşi motivează decizia cu votul colegilor liberali din Alba şi îşi exprimă dezacordul vizavi de decizia discreţionară a preşedintelui Crin Antonescu.

Cu foarte puţin timp înaintea parlamentarelor, preşedintele PNL Crin Antonescu a tranşat dur  nemulţumirile unui grup  – acum disident – din interiorul partidului: Andrei Chiliman, Vlad Moisescu, Călin Popescu Tăriceanu (ce s-a conturat deja de ceva vreme ca lider al grupului disidenţilor), Ludovic Orban (cu dese critici în media la adresa managementului PNL), Varujan Vosganian şi, cel puţin sufleteşte, Dinu Patriciu. Tensiunea din PNL a fost accentuată, în această perioadă, de candidaturile la Parlament, proces în care unii liberali susţin că Antonescu a acţionat discreţionar, încercând să-şi impună fidelii. Potrivit statutului PNL, preşedintele are ultimul cuvânt în privinţa celor care vor reprezenta partidul în alegeri.  Andrei Chiliman, Ludovic Orban, Teodor Meleşcanu, Varujan Vosganian şi Călin Popescu-Tăriceanu au simţit pe propria piele stilul autocrat al lui Antonescu. Meleşcanu a fost la un pas de excludere din partid, fiind salvat de numirea sa în fruntea SIE, care l-a determinat să se suspende din PNL. În lista disidenţilor din PNL apare, cel puţin la nivel declarativ, Varujan Vosganian, care şi-a refulat off-ul pe blogul personal: „Cred că în PNL lucrurile, cel puţin din perspectiva luării deciziilor, trebuie să se reaşeze. Aşa că lucrurile nu trebuie să fie cum vrea un singur om, indiferent care e acela”.
În consecinţă, Consiliul Naţional Executiv al Partidului Naţional Liberal a aprobat, în şedinţa de vineri, demiterea preşedinţilor filialelor PNL sector 1 Bucureşti, PNL Mehedinţi şi PNL Dâmboviţa, precum şi dizolvarea Birourilor teritoriale ale acestora.
Grupările de disidenţi liberali din ţară, ale căror conduceri au scăpat de decapitare în şedinţa de vineri, îşi continuă activitatea, întinzând cordelina pe care încă nu au fost obligaţi să coboare în rapel.
Astfel, în Alba, pe Colegiul 3 pentru Camera Deputaţilor Cugir – Zlatna – unde a fost decisă de la centru candidatura fostului prefect de Alba, Dan Coriolan Simedru – se intenţionează în prezent strângerea de semnături de susţinere pentru candidatura ca independent a  colegului de partid al acestuia, Mihai Nicuşor Mircea, administratorul special al uzinelor din Cugir. Nicuşor a declarat pentru ziarul Unirea că a luat această decizie pentru a respecta votul colegilor săi din Delegaţia Permanentă Judeţeană a PNL Alba, care l-au delegat cu cele mai multe voturi ca şi candidat pentru parlamentarele din decembrie. Deşi nu mai poate candida pentru PNL sub marea umbrelă a USL-ului, Mihai Nicuşor ne-a declarat că girul de încredere acordat de colegii şi susţinătorii săi din teritoriu l-au determinat să considere că ar avea şanse reale pentru a câştiga acest colegiu. “Mă voi sprijini pe voinţa colegilor şi suporterilor care m-au votat şi nu pe decizia discreţionară a unui singur om”, spune Mihai Nicuşor, cu referire la validarea primită de Dan Simedru din partea preşedintelui PNL, Crin Antonescu. Acesta ne-a declarat că problema candidaturii sale va fi luată din nou în discuţie cu şefii PNL Alba.
Perceput din exterior ca “grupul liberalilor de la Cugir”, trio-ul Teodor Atanasiu – Mihai Nicuşor – Dan Simedru a cunoscut o ascensiune fulminantă de-a lungul timpului, aceştia reuşind să devină sufletul mişcării liberale din judeţul Alba, ocupând  – de fiecare dată când PNL accedea la guvernare – diverse funcţii în peisajul administrativ sau economic al judeţului Alba şi, nu de puţine ori, chiar al României. De data aceasta însă, ceva nu a mai funcţionat. Iar Mihai Nicuşor este pe cale să devină contracandidat independent al prietenului şi colegului Dan Simedru, cu riscul ca acest conflict să scadă serios din sufragiile celui de-al treilea prieten şi coleg – Teodor Atanasiu, candidat pe acelaşi bazin electoral pentru Senatul României. Vorba aia, prieten ca prieten, da brânza-i pe bani. Şi brânza-i pe bani. Şi brânză au destulă acuma liberalii, că le-a dat Gigi Becali!


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Opinii - Comentarii

Opinii - Comentarii

11 septembrie 1867 – Ziua în care Timotei Cipariu a schimbat drumul ortografiei românești

Ioana Oprean

Publicat

în

11 septembrie 1867 – Ziua în care Timotei Cipariu a schimbat drumul ortografiei românești 11 septembrie 1867 marchează un moment important în istoria limbii române. După dezbateri îndelungate, Societatea Academică a adoptat proiectul de ortografie susținut de Timotei Cipariu, una dintre cele mai puternice personalități intelectuale ale românilor din Transilvania. Propunerea lui Timotei Cipariu avea […]

Citește mai mult

Opinii - Comentarii

Video | 25 de ani de la atacurile care au zguduit America și au schimbat istoria: Răni care nu se văd în fotografii

Ioana Oprean

Publicat

în

25 de ani de la atacurile care au zguduit America și au schimbat istoria: Răni care nu se văd în fotografii 11 septembrie 2001. Patru avioane deturnate. Aproape 3.000 de oameni uciși. Două turnuri transformate în ruine, Pentagonul lovit, iar un al patrulea avion prăbușit în Pennsylvania. Douăzeci și cinci de ani mai târziu, 9/11 […]

Citește mai mult

Opinii - Comentarii

Mesaje de Sfânta Maria Mică 2026: Urări și felicitări de ,,La mulți ani!” pentru sărbătoriți

Ioana Oprean

Publicat

în

Mesaje de Sfânta Maria Mică 2026: Urări și felicitări de ,,La mulți ani!” pentru sărbătorite Sfânta Maria Mică este sărbătorită în fiecare an pe 8 septembrie, zi în care creștinii prăznuiesc Nașterea Maicii Domnului. Pentru cei care își serbează onomastica, un mesaj frumos, o urare sinceră sau o felicitare trimisă de familie și prieteni poate […]

Citește mai mult