Mihai Coșer, despre ,,proaspătul” senator de Alba din partea PSD, Călin Matieș: ,,Pitarul s-a luat la trântă cu Berilă”
Alegerile parlamentare din acest an au luat sfârșit, iar fiecare partid, în funcție de câte voturi a obținut de la cetățeni, își va trimite reprezentanții la București, pentru a forma noul Parlament al României.
Cu prilejul aflării datelor finale, Mihai Coșer a comentat alegerea PSD Alba pentru Senatul României, reprezentată de Călin Matieș.
,,Acum că e clar că ăștia șapte, aleși din Alba, vor schimba și aerul pe care-l vom respira, e vremea să ne bucurăm de bucuria lor.
Brutarul Matieș, căruia i-am privit cu milă veniturile din 2019, le-a luat pâinea de la gură unora indeciși să-și alăture imaginea cu PSD. (Au fost câțiva care au primit propunerea pentru senat înaintea lui.) Da, i-a trecut în suferință și invidie pe cei care n-au avut vocația speculei și n-au vrut să riște un eșec cu echipa roșilor.
Și Paul Voicu ar fi fost în target, doar că trebuia să schimbe potirul și lingurița de spovedanie, la fel și icoana la care se închina. Hai, bre! Ce mare lucru?!
Cam asta e ironia din politică. Blestemul ezitării e real și norocul e doar de partea ălora care au tupeu. Tupeul rămâne adevărata meritocrație din politică. Și, Matieș a avut! Că e ca-n business. Că, de fapt, de la business i s-a tras. Lezat că în ciuda tuturor virtuților dovedite cei de la județ l-au sărit cu carantinatul în hotelul lui, s-a scuturat de făină, nunți, botezuri și înmormântări. Pitarul s-a luat la trântă cu Berilă. Rezultatul? Din vrabia care ciugulea, a ajuns uliul care-i privește de sus. Chiar dacă a fost a cine știe câta opțiune pentru PSD. Bravo, brutare!”, a fost mesajul postat de Mihai Coșer, pe pagina sa de socializare din mediul online.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Viktor Orban și-a recunoscut înfrângerea în alegerile parlamentare din Ungaria: „Felicit partidul câștigător!”
Viktor Orban și-a recunoscut înfrângerea în alegerile parlamentare din Ungaria: „Felicit partidul câștigător!” Premierul maghiar Viktor Orban, aflat la conducere de 16 ani, și-a recunoscut duminică seară înfrângerea în alegerile parlamentare. „Bună seara tuturor, dragi prieteni. Rezultatul alegerilor, deși încă nu este pe deplin clar și definitiv, este unul dureros pentru noi. Însă este limpede […]
Peter Magyar, aproape de victorie în alegerile din Ungaria. Sondajele arată un avans considerabil față de partidul lui Viktor Orbán
Peter Magyar, aproape de victorie în alegerile din Ungaria. Sondajele arată un avans considerabil față de partidul de lui Viktor Orbán Prezența la vot a depășit, duminică, 12 aprilie 2026 77,8% în alegerile parlamentare din Ungaria, un scrutin considerat decisiv pentru viitorul politic al țării. În lipsa exit-poll-urilor clasice, ultimele sondaje indicau un avantaj pentru […]
Zeci de aplicații din Google Play au fost infectate cu un soft periculos. Milioane de utilizatori Android, afectați
Zeci de aplicații din Google Play au fost infectate cu un soft periculos. Milioane de utilizatori Android, afectați Malware-ul NoVoice a fost identificat în 50 de aplicații Android disponibile în Google Play, care au cumulat 2,3 milioane de descărcări, reușind să evite detectarea și să vizeze dispozitivele neactualizate. Descărcat de peste 2,3 milioane de ori, […]