Rămâi conectat

Opinii - Comentarii

Mihai Babițchi: ”Falsificatorii istoriei”

Publicat

în

N-aş fi scris poate niciodată aceste rânduri dacă în ziarul „Unirea” nu aş fi citit un uimitor articol semnat de o tânără profesoară de engleză din Alba Iulia. Aceasta deplânge ignoranţa tineretului de astăzi căruia i se ascunde „adevărul istoric” că, în realitate,  securiştii şi miliţienii lui Ceauşescu erau adevăraţi „OAMENI (majusculele aparţin autoarei), care au oferit totul, fără a cere nimic în schimb”. Autoarea se contaminase de un respect aproape idolatru („Noi căutăm eroi în imaginea lui Superman, fără să observăm superoamenii care ne înconjoară”) faţă de instrumentele dictaturii de tip stalinist instaurate în România, tehnoredactând cartea „ADEVĂRURI ÎNCĂ NESPUSE” (o altă faţetă a Revoluţiei din judeţul Alba) scrisă şi lansată recent de colonelul (r) MI, Dorin Oaidă. Tânăra profesoară („..îi mulţumesc (colonelului) pentru lecţia de istorie pe care mi-a oferit-o”) este prima victimă nevinovată a falsului istoric tendenţios comis de fostul ofiţer de miliţie. Următoarele victime vor putea fi, probabil, elevii domniei sale…

Cartea apare într-un moment în care împotriva revoluţionarilor s-a declanşat un adevărat război mediatic, motivat în bună măsură de faptul că în rândul acestora s-au strecurat, într-adevăr, foarte mulţi impostori. Printre aceştia un loc de frunte îl ocupă şi o parte dintre foştii lucrători de miliţie sau securitate „răniţi” de populaţie în zilele Revoluţiei (principalii „eroi” ai cărţii d.lui Dorin Oaidă). Aceştia şi-au păstrat şi acum îndemnizaţiile de „revoluţionari” întrucât au obţinut pe uşa din dos titlul de „Luptător pentru Victoria Revoluţiei din Dec. ’89” în grad de „Rănit”. În timp ce adevăraţii revoluţionari, cei care şi-au riscat cu adevărat viaţa dar nu au avut „norocul” să fie răniţi în acele zile teribile au rămas, prin grija Guvernelor Boc şi Ponta, fără acele îndemnizaţii.

Pe la mijlocul anilor ’90 am fost invitat, în calitate de conducător al Revoluţiei din Dec.’89 din Alba Iulia, la sediul garnizoanei Alba pentru a participa la lansarea unei cărţi despre revoluţie, scrisă de un colonel din Bucureşti. Spre surpriza mea, reieşea din cartea respectivă că revoluţia în Alba fusese iniţiată şi condusă de… armată. În realitate (se vede pe caseta evenimentului) armata apăruse pe treptele unde eu citeam mulţimii Programul refăcut al Frontului Patriotic Libertatea, după orele 13, adică după fuga lui Ceauşescu (orele 12,09 în 22 decembrie 1989). În urma ordinului pe care i l-am dat, comandantul garnizoanei Viorel Bârloiu şi-a mutat statul major în propriul meu secretariat şi mi-a dat un ajutor de nepreţuit pentru ca trecerea de la un sistem aberant spre unul democratic să se facă cu cât mai puţine suferinţe pentru populaţie. De aici însă până la…! Constatam, deci, că începea falsificarea istoriei Revoluţiei române, dezlănţuită mai întâi în paginile revistelor „România Mare” şi „Europa” editate de C.V. Tudor,  apoi în paginile unor cărţi scrise de foşti ofiţeri de securitate (Filip Teodorescu este cel mai relevant).

Electrica Furnizare Discount

Nu am fost invitat la lansarea cărţii colonelului Oaidă – abia după citirea ei aveam să înţeleg de ce – şi acest fapt m-a nedumerit. În zilele Revoluţiei luasem măsuri excepţionale de protecţie a cadrelor de miliţie şi securitate, măsuri unice la nivel naţional şi recunoscute ca atare. De altfel, unii dintre ofiţerii de atunci mi-au rămas prieteni până azi.  Ani de zile după aceea, ca un semn de recunoaştere, am fost invitat să particip la „Ziua Poliţistului” ţinută la sediul Inspectoratului judeţean. Proaspăt-numitul ministrul de interne Mihai Chiţac a ţinut atunci să-mi mulţumească personal, telefonic, pentru poziţia adoptată. Ura populaţiei faţă de sistemul de represiune ceauşist era atât de puternică, atât de adâncă încât populaţia ataca cu furie aproape orice lucrător cunoscut de miliţie sau securitate. Prin anii ’80, pentru a ţine populaţia în frâu, Ceauşescu acordase securităţii şi miliţiei puteri discreţionare iar pentru a le stimula devotamentul, lucrătorii MI se bucurau de privilegii incredibile, nesfârşite. Mai mari chiar decât ale activiştilor de partid. Un sergent de miliţie devenise mai important decât un colonel de armată sau un director de întreprindere. Se şi comporta ca atare.  Aşa se explică ura populaţiei şi armatei manifestată în zilele Revoluţiei.

Primeam telefoane disperate de la familiile cadrelor MI, care reclamau că li se sparge uşa de la apartamente şi aveau nevoie de ajutor. Am organizat într-o primă fază echipaje mixte din gărzi patriotice şi soldaţi, care se grăbeau să liniştească spiritele şi să salveze familiile celor atacaţi. Încă din primele momente, pe treptele consiliului judeţean făcusem un apel insistent (caseta amintită o confirmă) ca miliţienii în uniformă să fie lăsaţi să-şi facă meseria, pentru că în momentele de disoluţie a puterii prima ameninţată este securitatea cetăţeanului. Ulterior, deoarece populaţia accepta cu greu hulita uniformă albastră, patrulele mixte au fost completate cu un miliţian-poliţist. Nici o asemănare între miliţienii de ieri şi poliţiştii de azi – mult mai instruiţi, mai inteligenţi şi de cele mai multe ori, foarte corecţi. În „Adevăruri încă Nespuse” autorul descrie cu un patetism lacrimogen „suferinţele nesfârşite”, „umilinţele degradante”, „teroarea” la care au fost supuşi lucrătorii de securitate şi miliţie reţinuţi în „Crama” din zidul Cetăţii. Botezată de autor „Grota Groazei”. Admite că au primit mâncare suficientă şi bună de la cantina armatei dar că au dormit pe saltele şi în condiţii de igienă precare. Probabil că era adevărat – eram preocupat să asigur hrană, lumină, căldură, medicamente în primul rând populaţiei – şi îmi cer scuze că în acele zile nu am putut să asigur un confort sporit celor aflaţi acolo. Soldaţii care îi păzeau, se plânge colonelul Dorin Oaidă aflat printre cei reţinuţi, se uitau „fioros” la ei, îi însoţeau chiar şi la toaletă, pregătiţi în orice moment să-i împuşte. Cumplită tortură şi abominabilă umilinţă pentru foştii mici Dumnezei, obişnuiţi ca alţii să tremure în faţa lor şi nu invers. Autorul nu ascunde totuşi că cei răniţi la Cugir au fost aduşi la Alba Iulia, unde li s-a improvizat un spital de campanie şi au fost bine trataţi; nu ascunde nici faptul că Emil Negruţiu, mâna mea dreaptă în acele zile, i-a vizitat  şi le-a dăruit (Oaidă spune că „la preţ oficial, desigur”- un alt neadevăr) o grămadă de bunătăţi alimentare din vagoanele sosite cu ajutoare din străinătate. Vreau să precizez un lucru cunoscut de cei din comandament: mulţi miliţieni au ales SINGURI să plece la „Cramă”, deoarece ACEASTA A FOST ORGANIZATĂ PENTRU PROTECŢIA LOR. La un moment dat aici se aflau 87 securişti şi 27 miliţieni, dintre care mulţi ne ceruseră realmente să-i protejăm.  „Crama” era suficient de încăpătoare pentru toţi şi putea fi bine apărată în eventualitatea unui atac. Acolo se aflau de-a valma miliţieni care, îngroziţi de cele întâmplate la Cugir, nu mai voiau să iasă pe stradă şi nici să meargă acasă, cei suspectaţi de terorism – 12 lucrători MI nu au putut să justifice, la predarea armamentului, absenţa unor cartuşe – precum şi câţiva civili, ridicaţi din exces de zel de pe stradă de patrulele militare. Acesta a şi fost motivul pentru care i-am cerut generalului Iulian Topliceanu să-mi trimită imediat o echipă de procurori militari care să trieze şi să elibereze pe cei nevinovaţi. Ceea ce s-a şi întâmplat.

Dorin Oaidă a fost scos oarecum „pe şest” după numai două sau trei zile de „detenţie”, fără nici o cercetare, de colegul său colonelul (azi general) Adrian Mateşoi, numit de mine şef al Inspectoratului judeţean de poliţie. Îi semnasem  lui Mircea Grava, căruia îi încredinţasem Serviciul de  Siguranţă al judeţului (fosta securitate) o listă cu  26 ofiţeri de contrainformaţii, care urmau să fie eliberaţi. Doream ca aceştia să preia sediul fostei securităţi şi să reactiveze reţeaua contrainformativă întrucât serviciile secrete străine încercau, prin intermediul numeroaselor delegaţii care ne vizitau, să profite de dezagregarea securităţii naţionale. Tânărul Mircea Grava a „riscat” trecând pe lista respectivă şi cinci miliţieni „prieteni”.

Am remarcat de altfel, pe parcursul întregii cărţi grija autorului de a nu-mi rosti numele. Nici  măcar atunci când am ordonat ca un căpitan de miliţie rănit, care îmi solicita sprijinul,  să fie eliberat şi dus imediat la spital. Eram doar „un membru al Comitetului Revoluţionar intrat întâmplător în sala unde acesta era legat cu sârmă – un alt neadevăr flagrant – de calorifer”. Nu aminteşte – deşi o încriminează – nici titlul cărţii mele „Revoltă în labirint. Decembrie ’89”, declarată „Cartea Anului” în 2011, şi recompensată cu  „Premiul Naţional” din partea Institutului Revoluţiei Române şi Fundaţiei Titulescu, Bucureşti.

În prefaţa cărţii „Adevăruri încă Nespuse” scrisă de autor însuşi, colonelul Oaidă îşi etalează credinţa  nestrămutată : lucrătorii din securitatea şi miliţia română au fost la fel de năpăstuiţi, la fel de frustraţi şi lipsiţi de drepturi, au suferit la fel de mult de foame, de frig, de lipsuri, de teamă ca orice cetăţean al României. Pare incredibil ca cineva în toate minţile să susţină aşa ceva!.. Aceasta este însă opinia colonelului Oaidă, şi o afirmă răspicat. Ţinta sunt tinerii – un exemplu este profesoara cu pricina – vulnerabili la orice truc al unui prestidigitator bine instruit.

El împarte istoria securităţii şi miliţiei în două etape. Prima este perioada anilor ’50 când aceste organisme, îndeosebi securitatea „după modelul NKVD – ului sovietic, au devenit un crunt aparat de represiune” şi perioada de după 1964 când, după retragerea trupelor şi consilierilor sovietici din ţară, după eliberarea deţinuţilor politici şi preluarea puterii de către Ceauşescu „securitatea a devenit românească, pentru România, cu alte persoane, alte mentalităţi… Noua securitate românească a apărat interesele naţionale, a apărat ţara de duşmani – spioni, sabotori…iar pe oponenţii regimului sau pe cei care îl criticau, ofiţerii acestei instituţii se limitau să-i demaşte, să-i avertizeze, fără privare de libertate…”. Incredibil!!! Te întrebi atunci, oare cine alcătuia sistemul represiv al dictatorului?!!

Autorul afirmă că uneori (sic!!!) ofiţerii de securitate îşi excedau competenţele, adică „trăgeau de mânecă pe unii salariaţi din unităţile economice de care răspundeau pe linie contrainformativă pentru: întârzieri de la serviciu, chiul, mici furturi de la locul de muncă…trecând chiar la măsuri de sancţionare, ceea ce nu era  atributul lor”. Altfel, securiştii ca şi miliţienii erau nişte cetăţeni prietenoşi şi cumsecade. Doar comportamentul din anii ’50, concluzionează autorul, „rămas în mentalul poporului român, a făcut ca securitatea să fie în continuare „bau-baul”-ul României”. Colonelul susţine că „Securitatea şi Miliţia erau percepute ca făcând parte dintr-un aparat de represiune, nu prea iubite de către cei care încălcau legea (sic!!!)” iar faptul a fost exploatat de către „regizorii Revoluţiei” „pentru a adânci prăpastia dintre Armată şi Ministerul de Interne, şi a determina astfel un război civil între cele două forţe înarmate”.

Aşadar „istoricul” Dorin Oaidă susţine că „atunci  când se vorbeşte de „temniţele comuniste” totul se limitează până la primăvara anului 1964”. Autorul nu poate fi acuzat de naivitate sau prostie; nu poate fi acuzat nici de escamotarea premeditată a adevărului istoric. Cred doar că orgoliul trufaş, „umilinţa” îndurată când a fost reţinut şi documentarea superficială i-au deformat percepţia corectă asupra evenimentelor.

Îl înştiinţez pe domnul Dorin Oaidă că eu am fost aruncat într-o „temniţă comunistă” în anul 1984. Printr-o înscenare pusă la cale de către colonelul de securitate Iosif Tofană şi executată de echipa colonelului de MILIŢIE, Ioan Pop (securitatea nu ieşea la suprafaţă întrucât oficial nu existau deţinuţi politici). Aceasta pentru „infracţiunea”că trimisesem o grămadă de memorii critice pe la diverse foruri şi la „Europa Liberă”. Patru luni am fost bătut, anchetat aproape zilnic de căpitanul de securitate Simion Paşca, hrănit cu zeamă din buze şi intestine de vaci, fierte, şi mămăligă stricată. Pe post de toaletă în celulă – o găleată. În nopţile celei mai geroase ierni din ultimii 50 de ani mă înveleam cu o păturice, completată prin mila unui gardian cu un cearceaf. Abia după 8 luni mi s-a vindecat tremurul mâinilor agonisit după cele 4 luni de anchetă „prietenoasă”. Iar afară, fiul meu de 12 ani rămăsese la mila vecinilor.

L-aş întreba pe colonelul Oaidă unde crede că au fost ”cazaţi” şi anchetaţi, pardon, „traşi de mânecă” conducătorii Revoltei din 1987 de la Braşov? Câţiva au dispărut definitiv, nimeni nu ştie unde…

Consider regretabilă fără îndoială fiecare moarte petrecută în zilele Revoluţiei, inclusiv  moartea căpitanului de miliţie Valentin Pop din Cugir şi a locţiitorului său, Ilie Staicu. Numai că autorul distorsionează grav faptele mizând pe trecerea anilor şi memoria scurtă a unora. În realitate prima sticlă incendiară asupra sediului miliţiei a fost aruncată abia după ce gloanţele trase preventiv LA ORDINUL COMANDANTULUI POP (recunoşte însuşi autorul) ricoşate din pereţii blocului vecin au rănit câţiva manifestanţi („dar nu grav”, ne linişteşte el) iar acelaşi Pop, din balconul sediului s-a bătut cu palma peste pistolul de la şold făcând celor din stradă un semn sfidător să plece, altfel!… Comandantul şi adjunctul său au fost ucişi  nu pentru că au ieşit afară să negocieze cu atacatorii cum susţine colonelul Dorin Oaidă (există zeci de mărturii în acest sens). Au ieşit pe rând trăgând – greşeală fatală! – pe deasupra mulţimii cu pistoalele mitralieră, încercând să fugă printre cei care s-au aruncat la pământ. Când li s-a terminat încărcătorul câţiva, probabil interlopi, i-au placat ca la rugbi şi hidra cu o mie de capete i-a ucis. Ceilalţi miliţieni pe care mulţimea a pus mâna au fost bătuţi, unii cumplit, dar nu a mai murit nimeni. Au fost însă, inclusiv la Cugir, miliţieni care nu au fost agresaţi. Ceea ce spune multe… Dar, dacă la Cugir nu a curs mai mult sânge, MERITUL  – susţine senin autorul cărţii – este exclusiv al MILIŢIEI (pag.125). „…miliţienii anului 1989, nu cei ai anilor ’50 aserviţi Moscovei şi care doar cu numele făceau parte din Miliţia Română. A nu se face confuzii!”. Acesta este „marele adevăr nespus”, care a dat titlul cărţii.

Pentru a stârni şi întreţine compasiunea contemporanilor, domnul colonel inventează dialoguri patetice şi situaţii inexitente. Descrie cum revoluţionarii au invadat spitalul unde miliţienii bătuţi erau trataţi „cerând să le fie predaţi teroriştii”, şi doar refuzul ferm al  doctoriţei Rodica Beudean le-a salvat acestora viaţa. Eu însumi nu pot decât să aplaud din toată inima poziţia profesională şi fermitatea demnă a doctoriţei Beudean. Numai că…  cuvântul „terorist” a apărut pentru prima dată în Comunicatul către ţară citit de Ion Iliescu în noaptea de 22 spre 23 decembrie. Evenimentele de la Cugir s-au petrecut în 21 decembrie când nimeni nu vâna  terorişti şi termenul nu intrase încă în uzul public.

Spaţiul nu îmi permite să insist asupra altor inadvertenţe şi inexactităţi evidente din cuprinsul volumului. Îi mulţumesc domnului colonel Dorin Oaidă pentru dedicaţia generoasă scrisă pe cartea dăruită (chiar dacă după multe insistenţe) mie. Ne cunoaştem destul de bine şi pot afirma că am făcut această analiză cu tristeţe şi nu cu plăcere. Sunt obosit şi eu de necurmata veghe întru apărarea visului pe care l-am avut în decembrie 1989 şi a adevărului despre acele zile.  Cine ar fi crezut că speranţele şi încrederea noastră vor fi îngropate de o clasă politică meschină, incompetentă, pusă pe chiverniseală, lipsită de patriotism, incapabilă să înţeleagă ceea ce este bine pentru ţară şi ceea ce îşi doreşte cu adevărat poporul.

Mihai Babiţchi

Publicitate

Opinii - Comentarii

Rezultate Admitere Liceu 2021: A doua repartizare computerizată va avea loc ASTĂZI. Află la ce liceu ai fost admis

Publicat

în

Rezultate Admitere Liceu 2021: A doua repartizare computerizată va avea loc ASTĂZI. Află la ce liceu ai fost admis

Rezultatele celei de-a doua repartizare computerizată la licee va avea loc astăzi, 6 august 2021. Potrivit Ministerului Educației, media notelor de la evaluarea națională contează în procent de 80% din media de admitere în clasa a noua, 20% fiind media aritmetică a celor patru ani de gimnaziu. 

Citește și: ADMITERE LICEU 2021: A doua etapă de repartizari, în data de 6 august. LOCURILE rămase la liceele din Alba

Între 25 și 28 iulie, elevii au depus dosarele de înscriere la școlile unde au fost repartizați.

Pentru ca un candidat declarat admis după repartizarea computerizată să se poată înscrie la liceu, va trebui să prezinte următoarele acte. Acestea vor trebui prezentate în format original la liceu.

Electrica Furnizare Discount

-cererea de înscriere
-cartea de identitate (dacă este cazul) și certificatul de naștere
-adeverință ce conține notele și media generală de la Evaluarea Națională
-foaia matricolă cu situația din clasele V – VIII (cu calculul mediei generale)
-fișă medicală

Pe 29 iulie 2021, unitățile de învățământ liceal vor transmite situația locurilor rămase libere ca urmare a neînscrierii candidaților admiși în prima etapă.

Calendarul etapei a doua de repartizare computerizată

Între 29 iulie și 5 august 2021, candidații din etapa a doua se vor putea înscrie la repartizarea computerizată.

29 iulie 2021 – Afișarea situației locurilor rămase libere, inclusiv a celor destinate candidaților romi, precum și a celor destinate candidaților cu CES 29 iulie 2021 – Înscrierea candidaților pentru probele de aptitudini sau la probele de verificare a cunoștințelor de limbă modernă sau maternă.

Citește și: Structura ANULUI ȘCOLAR 2021-2022Când începe școala și când au elevii vacanță

30 iulie 2021 – Desfășurarea/Echivalarea probelor de aptitudini sau a probelor de verificare a cunoștințelor de limbă modernă sau maternă.

29 iulie – 5 august 2021 – Introducerea în baza de date computerizată (în aplicația informatică centralizată) a datelor din fișele de înscriere.

6 august 2021 – Repartizarea computerizată în învățământul liceal de stat a candidaților din a doua etapă a admiterii. 6 august 2021 – Comunicarea rezultatelor candidaților repartizați computerizat în a doua etapă a admiterii în învățământul liceal.

6 – 7 august 2021 – Depunerea/Transmiterea dosarelor de înscriere la școlile la care au fost repartizați candidații din etapa a doua.

9 – 13 august 2021 – Primirea cererilor de înscriere a candidaților care au fost repartizați computerizat în primele două etape de admitere.

Citește mai mult

Opinii - Comentarii

6 august: Bătălia de la Mărășești. Lupta în care românii au spus ferm: „Pe aici nu se trece”

Publicat

în

6 august: Bătălia de la Mărășești. Lupta în care românii au spus ferm: „Pe aici nu se trece”

Puterile Centrale au fost nevoite să își revizuiască strategia, după succesul Armatei II la Mărăști. Se renunță la ofensiva în zona Nămoloasa, forțele germane fiind proiectate atât în zona Oituz, cât și în sudul Moldovei, în punctul strategic Mărășești. Germania și aliații săi urmăreau pătrunderea pe teritoriul Ucrainei, prin victoria pe frontul românesc, creându-se, astfel, premisele ideale pentru câștigarea războiului în est.

Bătălia de la Mărăşeşti s-a desfăşurat în trei etape, din 24 iulie/6 august până în 21 august/3 septembrie 1917, pe o lungime a frontului de aproximativ 35 km şi a fost cea mai importantă confruntare miliară de pe frontul român din vara anului 1917. Forţele care s-au opus în timpul luptelor au fost semnificative:pe de o parte, Armata IV rusă – compusă 84 de batalioane, 32 de escadroane, 79 de baterii – şi Armata I română – alcătuită din şase divizii, printre care una de cavalerie, trei brigăzi, Grupul de artilerie grea, Grupul II aeronautic, iar de partea Puterilor Centrale, Armata IX germană(general de infanterie Johannes von Eben) – formată din 174 de batalioane, 16 de escadroane, 150 de baterii, trei escadrile, o companie de ciclişti ş.a.

Prima etapă. Puterile Centrale câştigă teren

Electrica Furnizare Discount

Luptele au început în dimineaţa zilei de 24 iulie/6 august, când, la ora 7.30, Corpul I german, condus de gen. Kurt von Morgen, a atacat Divizia 34 infanterie rusă, reuşind să rupă frontul pe o adâncime de 3 km şi o lungime de 10 km. La cererea ruşilor, gen. Constantin Christescu, comandant al Armatei I, a ordonat intervenţia Diviziei 5 infanterie la vest de Siret, reuşindu-se oprirea germanilor de a ocupa trecerile peste râu. În dimineaţa următoare, feldmareşalul August von Mackensen redirecţionează atacul spre nord, forţând trupele româno-ruse să se retragă 2 km şi să abandoneze satul Doaga. Diviziile 71 infanterie rusă, 9 şi 14 infanterie române au intrat pe câmpul de luptă pentru a acoperi vidul lăsat de Divizia 34 rusă, decimată aproape în întregime de nemţi.

Următoarele două zile au fost marcate de atacuri violente ale germanilor şi de pierderi în rândul armatei româno-ruse. La 28 iulie/10 august, a avut loc o contraofensivă a trupelor Antantei pentru recuperarea intrândului realizat de inamic între comunicaţia Focşani-Mărăşeşti şi Siret, la care au participat Diviziile 5 şi 9 infanterie române şi 13 şi 71 infanterie ruse. Totuşi, confruntarea a fost violentă, iar trupele româno-ruse nu au putut recupera satul Doaga. Din cauza acestui eşec apar neînţelegeri între gen C. Christescu şi gen. Aleksandr Ragoza privind desfăşurarea operaţiunilor din ziua următoare. Comandantul român, susţinător al opţiunii unei acţiuni ofensive, este înlocuit cu gen. Eremia Grigorescu, şi este creat un comandament unic româno-rus sub comanda generalului rus.

A doua etapă. Marea victorie a românilor

Cea de-a doua etapă, iniţiată la 31 iulie/13 august, a fost deschisă cu o ofensivă a germanilor în zona Panciu, ce a determinat retragerea trupelor ruse cu 6 km. Gen. Ragoza a ordonat alinierea trupelor române la linia noului front, ceea ce însemna cedarea localităţii Mărăşeşti, măsură contestată de gen. Grigorescu. S-a creat o nouă criză la nivelul comandamentului ce, de această dată, a fost soluţionată prin demiterea gen. Ragoza şi preluarea conducerii de către generalul român.

La 1/14 august, von Mackensen a atacat în forţă trupele româno-ruse, înaintând câţiva kilometri în zona Chicera. Apare pericolul străpungerii aliniamentului de apărare. Totuşi, contraatacul trupelor române, aflate în spatele celor ruse, a ajutat la evitarea unei situaţii periculoase. În acelaşi timp, gen. von Morgen conduce un grup de soldaţi germani care atacă poziţiile române care asigurau protecţia podului de la Cosmeşti, silindu-le să se retragă şi să dinamiteze podul. După o perioadă de calm relativ, la 6/19 august 1917 a avut loc atacul general al trupelor Puterilor Centrale, marcând apogeul luptelor de la Mărăşeşti. Grupul de atac german condus de gen. von Morgen (format din 5 divizii de infanterie) a lovitul frontul dintre Panciu şi Mărăşeşti apărat de români. Cea mai intensă bătălie s-a dus în arealul pădurii Răzoare pentru cota 100, care domina zona şi asigura controlul ultimei terase spre Siret. Aici s-a remarcat compania de mitraliere condusă de Grigore Ignat, care, rezistând cu stoicism până la ultimul om, a întârziat avansarea inamicului, în vreme ce unităţile mari române au reuşit să reziste tuturor atacurilor.

În timpul celei de-a treia etape – 7/20 august – 21 august/3 septembrie – s-a înregistrat o slăbire a intensităţii confruntărilor, germanii făcând un utim efort de atac pentru îmbunătăţirea poziţiilor, în zona Varniţa-Muncelu.

Revista “Time”:“Apărarea frontului la Mărăşeşti a fost cea mai strălucită faptă de arme săvârşită vreodată de români”

La sfârşitul războiului, generalul Kurt von Morgen, consemna în memoriile sale:”Rezistența dușmanului, în special a românilor, a fost neobișnuit de dârză și s-a manifestat prin 61 de contraatacuri, în decursul celor 14 zile de luptă. Ele au condus mai ales la lupta cu baioneta.” În imaginarul românesc, bătălia rămâne o piatră de hotar a istoriei pentru eroismul de care au dat dovadă soldaţii români, remarcându-se atât căpitanul Grigore Ignat şi generalul Eremia Grigorescu, precum şi eroina de la Mărăşeşti, sublocotenentul Ecaterina Teodoroiu.

Bătălia de la Mărăşeşti a durat 28 de zile, dintre care 15 au fost de luptă, iar 13 de acalmie relativă. În timpul confruntărilor, Armata I română a pierdut 27.410 oameni – anume 16% din efectivul trupelor române la începutul luptelor – dintre care 5.125 de morţi, 9.818 de dispăruţi şi 12.467 de răniţi. Armata IV rusă a suferit şi ea pierderi umane semnificative, aproximate la 25.650 de oameni – 7.083 de morţi, 10.400 de răniţi şi 8.167 de dispăruţi. În tabăra germană, Armata IX a totalizat un număr cuprins între 60.000-65.000 de oameni morţi, răniţi şi dispăruţi.

Sursa: historia.ro

Citește mai mult

Opinii - Comentarii

Sărbătoare mare pentru creştini, pe 6 august. SCHIMBAREA la FAŢĂ a Domnului Isus Hristos

Publicat

în

Sărbătoare mare pentru creştini, pe 6 august. SCHIMBAREA la FAŢĂ a Domnului Isus Hristos

Schimbarea la Față a Domnului este prăznuită pe 6 august. Această sărbătoare amintește de minunea petrecută pe muntele Tabor, unde Hristos își descoperă dumnezeirea Sa prin natura umană pe care a asumat-o. Evanghelistul Matei spune „Și a strălucit fața Lui ca soarele, iar veșmintele Lui s-au făcut albe ca lumina” (Matei 17, 2), în vreme ce evanghelistul Marcu spune că veșmintele Lui s-au făcut albe ca zăpada (Marcu 9,3).

Sărbătoarea Shimbării la Față a Domnului datează de la începutul sec. al IV-lea, când Sfânta Împărăteasa Elena zidește o biserică pe Muntele Tabor. Această sărbătoare începe să fie menționată în documente din prima jumătate a secolului al V lea. În Apus, sărbătoarea Schimbării la Față s-a generalizat mai târziu, prin hotărârea luată de papa Calist III ca mulțumire pentru biruința creștinilor asupra turcilor la Belgrad, în anul 1456.

Citește și: Mesaje de Sfânta Maria. Ce felicitări, urări și SMS-uri le poți trimite persoanelor care își serbează onomastica

Există obiceiul ca în această zi să se facă pomenire generală a celor trecuți la cele veșnice (Biserica Rusă). În unele zone, de sărbătoarea Schimbării la Față a Domnului se aduc la biserică struguri, care se împart credincioșilor. Citește și: Mesaje de Sfânta Marie

Electrica Furnizare Discount

Icoana Schimbării la Față a Domnului

În centrul reprezentării este Hristos, înveșmântat în alb. Este înconjurat de un fond închis la culoare, așa-numita mandorla, prezentă și în icoana Învierii. La picioarele Sale, sunt căzuți cu fețele la pământ ucenicii Petru, Iacob și Ioan, iar de-o parte și de alta sunt prezenți Moise și Ilie.

Interesant este că în această icoană a Schimbării la Față, lumina care iradiază din Hristos și-L înconjoară nu este luminoasă, ci întunecată. Întunericul din centru face trimitere la ființa lui Dumnezeu, care rămâne necunoscută omului. Lumina în care S-a descoperit Hristos nu a fost ființa lui Dumnezeu, ci o energie care izvorăște din această ființă. Ortodoxia face o diferență clară între har și natura divină. Dacă harul, ca energie necreată poate fi împărtășit omului, natura divină rămâne incomunicabilă și incognoscibilă.

Citește și: MESAJE de SFANTUL IOAN. Urări, sms-uri şi felicitări de „La mulţi ani” de Sf Ion

Datorită acestei distincții între ființă și energiile necreate, se poate afirma posibilitatea unei uniri directe între om și Dumnezeu. Deși unit cu Dumnezeu, omul rămâne om, el nu este asimilat sau anihilat, ci între el și Dumnezeu există neîncetat o relație personală de tipul „eu – Tu”, de la persoană la persoană. Așa este Dumnezeul nostru, după cum afirmă Kallistos Ware, necunoscut în ființa Sa și totuși cunoscut prin lucrarile Sale, dincolo și deasupra a tot ceea ce gândim, și totuși mai apropiat de noi decât însăși inima noastră.

Sfântul Maxim Mărturisitorul vede în prezența lui Moise și a lui Ilie pe Tabor, o exprimare a faptului că la îndumnezeire se poate ajunge atât pe calea căsătoriei, simbolizată de Moise care a fost căsătorit, cât și pe calea necăsătoriei, arătată prin Ilie.

Sfinții Părinți spun că Moise si Ilie au fost prezenti la Schimbarea la Fata de pe Tabor, pentru a li se indeplini dorinta de a vedea fata lui Dumnezeu. Sa nu uitam ca in viata lor pamanteasca nu au reusit sa vada fata lui Dumnezeu, Moise a vazut doar spatele lui Dumnezeu pe Muntele Sinai, iar Ilie s-a retras intr-o pestera atunci cand Dumnezeu a trecut in adiere de vant. Ei nu reusisera sa vada fata lui Dumnezeu pentru ca Dumnezeu nu Se intrupase.

Prezenta lui Moise si Ilie alaturi de Hristos are si menirea de a ne descoperi ca Hristos este o persoana distincta si nu o reintrupare a lui Moise sau a lui Ilie cum credeau multi din vremea aceea.

Schimbarea la Fata a Domnului a avut loc cu putin timp inainte de rastignirea Sa. Hristos nu Se mai arata intr-un mod chenotic ucenicilor, Se arata fara nici un val, ca sa-i intareasca pe ucenici atunci cand Il vor vedea rastignit.

Citește și: Nume derivate care se sărbătoresc de Sfânta Maria

Sfintii Parinti au randuit ca aceasta sarbatoare sa aiba loc in august, ultima luna din anul bisericesc, ca sa cunoastem ca intru aceasta slava va veni sa judece intregul neam omenesc.

Icoana Schimbarii la Fata – prima icoana pe care trebuie sa o faca un iconar

Potrivit Traditiei, prima icoana pe care trebuie sa o realizeze un iconograf este icoana Schimbarii la Fata. Zugravul cere prin aceasta realizare ca Hristos sa straluceasca in inima lui, lumina Slavei Sale negraite, descoperita Apostolilor pe Tabor. Avand datoria de a vesti prin imagine tainele lui Hristos, el trebuie sa se asemene Apostolilor care au trait minunea Schimbarii la Fata. Intr-un manuscris din Muntele Athos, i se cerea zugravului sa se roage cu lacrimi ca Dumnezeu sa-i patrunda in suflet si sa mearga la preot ca acesta sa se roage pentru el si sa-i citeasca troparul Schimbarii la Fata.

Schimbarea la Fata – dezlegare la peste

Desi ne aflam in postul Adormirii Maicii Domnului, Biserica a randuit ca pe 6 august, de sarbatoarea Schimbarii la Fata a Domnului, sa se faca dezlegare la peste pentru bucuria praznicului.

Sursa: crestinortodox.ro

Citește mai mult

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Știrea Ta

Politică Administrație

Sport

Monden

Opinii Comentarii

Articole Similare