Mihaela Mih Dehelean: Despre eroi, patrie şi onoare

Tableta bunului simţ

De curând am fost la mănăstirea Râmeţ, un loc discret şi binecuvântat de Dumnezeu prin bunătatea oamenilor care se ocupă de el. Într-o dimineaţă de duminică, o mulţime de oameni de diverse vârste şi preocupări se adună pentru a fi martorii oficierii unei slujbe de comemorare a 227 de ani de la moartea lui Horea, Cloşca şi Crişan, a 140 de ani de la moartea lui Avram Iancu şi a 14 ani de la trecerea în eternitate a profesorului Ioan Teodor Stan, cel care rămâne în memoria colectivă drept fondatorul Societăţii Avram Iancu din România.
Comemorarea acestor eroi redeschide sper o discuţie serioasă despre spiritul naţional, despre un tip nou de patriotism, profund şi modern, cu deschidere către un continent european al naţiunilor, despre identitatea noastră a celor care vorbim mult prea rar despre România ca despre o patrie demnă şi mândră în raport cu alte state care ne dau lecţii de democraţie după cele istorice şi de cruntă barbarie, cum a fost trasul moţilor pe roată. Într-o perioadă de dezbinare fără precedent în perioada postdecembristă, într-o perioadă în care mesajul patriotic este meşteşugit, direcţionat în sens electoral, există nevoia unei aduceri aminte legate de oameni care de-a lungul timpului au vorbit despre dragostea de ţară aşa cum puţini dintre noi am mai fi dispuşi să o facem. Mă gândesc de multe ori la cât de puţine sacrificii mai facem pentru ideea asta de patrie, pentru promovarea unui sentiment naţional care să fie continuatorul unor profunde credinţe patriotice ale celor pentru care ne-am adunat la Râmeţ. Ascultând cuvintele de învăţătură exprimate de feţele bisericeşti prezente acolo, ascultând cuvintele mustiind de sens ale profesorilor Victor Bercea (preşedintele Societăţii cultural-patriotice Avram Iancu) şi Emil Jurca (preşedintele aceleiaşi Societăţi, filiala Alba) conştientizăm o dată în plus nevoia de modele pe care o resimte o societate în care munca şi dedicarea unora sunt asumate de cei care nu au nicio legătură cu acestea, în care populismul substituie competenţa şi în care tot mai mulţi tineri se dezvoltă în lipsa unor modele reale. Comemorarea de la Râmeţ dincolo de aspectul său de o spiritualitate aparte ar trebui, ca act de bun simţ colectiv dacă vreţi, să genereze o discuţie reală şi profundă despre dragostea de ţară şi de istoria care dă identitate acestor meleaguri.
Eu am crescut în inima munţilor Apuseni, o zonă în care învăţătorul, preotul, comunitatea intelectuală în general s-au îngrijit ca noi, cei mai tineri să cunoaştem rădăcinile care în cele din urmă ne dau putere. Aceşti oameni au rămas în amintirea mea ca o Catedrală a acestui neam şi poate din acest motiv comemorarea acestor eroi trebuie să fie geneza unui discurs instituţional care să pună în prim plan această nevoie de modele, de eroi care prin atitudine şi morală să dea o altă faţă României.
Aş vrea ca cei care citesc acest punct de vedere să înţeleagă un lucru pe care îl exprim simplu, oameni buni această ţară va arăta altfel atunci când unii, cei care conduc destinul colectiv vor iubi mai mult această naţiune. Nu vorbesc aici despre sacrificiul suprem şi nici despre capacitatea de a-ţi da viaţa pentru ţara ta, dar vorbesc despre acel tip de dragoste care să permită societăţii să evolueze. Vorbim rar şi în şoaptă despre eroi, patrie şi onoare pentru că ne temem să nu fim greşit înţeleşi, dar sunt sigură ca a venit momentul să devenim ceva mai vocali în privinţa modului în care ne promovăm eroii şi dragostea de ţară. Comemorarea de la mănăstirea Râmeţ poate şi trebuie să fie un recurs la memoria colectivă, dar şi o decizie de schimbare a unui destin care nu se poate împlini fără patriotismul fiecăruia dintre noi.

Jr. Mihaela MIH – DEHELEAN

 

 

---

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI

---

---