MIERCURI: Premierea câştigătorilor Cupei „25 Octombrie” la Colegiul Militar „Mihai Viteazul” din Alba Iulia
Ziua Armatei României va fi sărbătorită şi la Colegiul Militar „Mihai Viteazul” din Alba Iulia, unde s-au desfăşurat o serie de competiţii sportive dotate cu Cupa „25 Octombrie”, la şah, minifotbal, tir şi aruncarea grenadei la precizie, câştigătorii urmând să fie premiaţi miercuri, 23 octombrie, în cadrul adunării festive ce va avea loc pe platoul din incinta instituţiei. Tot miercuri, se vor citi mesajele eşaloanelor superioare cu ocazia Zilei Armatei şi va fi prezentat un material privind semnificaţia aniversării.
În cadrul proiectului „Armata României în şcoli” al MApN, 20 de elevi militari au fost solicitaţi de către Birourile Informare Recrutare din Vâlcea, Bihor, Deva, Caraş-Severin, Timiş, Cluj, Satu-Mare, Sălaj, Mehedinţi, Bistriţa, Maramureş, Arad şi Alba să participe, în perioada 16 – 24 octombrie, la activităţi de informare-promovare a ofertei educaţionale liceale. Astfel, liceenii militari au răspuns întrebărilor elevilor de gimnaziu interesaţi de admitere, condiţiile şi calendarul admiterii în perspectiva susţinerii probelor pentru colegiul militar.
Elevii din ultimul an de studiu vor participa joi, 24 octombrie, la depunerea jurământului de către studenţii anului I din cadrul Academiei Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu” Sibiu şi Academiei Forţelor Aeriene „Henri Coandă” Braşov.
Vineri, 25 octombrie, de la ora 10.00, la Cimitirul Eroilor Alba Iulia va avea loc ceremonialul militar de depuneri de coroane de flori.
„Ziua Armatei României, sărbătorită la 25 octombrie, reprezintă un simbol cu valoare de referinţă pentru poporul rămân, o zi care, dincolo de semnificaţia ei strict istorică, aceea a eliberării, în anul 1944, a ultimei brazde de pământ românesc, glorifică faptele de vitejie ale tuturor eroilor neamului românesc, care ne oferă inestimabile lecţii de viaţă trăite în demnitate şi iubire faţă de ţară. La mulţi ani tuturor celor ce poartă uniforma militară şi fac parte din sistemul militar românesc. Elevilor colegiului le doresc mult succes în misiunea pe care o au, aceea de a învăţa şi reuşi la examenele ce-i aşteaptă”, a declarat comandantul Marcel Domşa. (R.G.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Incendiu de vegetație uscată la Drâmbar: Intervin pompierii din Alba Iulia Un incendiu de vegetație uscată a izbucnit luni după-masa, în jurul orei 18.00, la Drâmbar. Intervin pompierii din Alba Iulia. Detașamentul de pompieri Alba Iulia intervine pentru stingerea unui incendiu izbucnit la vegetația uscată în Drâmbar, comuna Ciugud. Suprafața afectată de incendiu este de […]
10 august 2026 | CTS Alba, apel URGENT la DONARE DE SÂNGE pentru grupele A pozitiv și A negativ: „Vă așteptăm la donare”
10 august 2026 | CTS Alba, apel URGENT la DONARE DE SÂNGE pentru grupele A pozitiv și A negativ: „Vă așteptăm la donare” Reprezentanții Centrului de Transfuzie Sanguină (CTS) Alba au lansat luni, 10 august 2026, un apel urgent către persoanele care pot să doneze sânge din grupele A pozitiv și A negativ. „Avem nevoie […]
Apă ,,cu porția” în mai multe zone din Alba: Din cauza consumului ridicat din această perioadă, în comuna Berghin și alte câteva localități, apa potabilă se furnizează după program
Apă ,,cu porția” în mai multe zone din Alba: Din cauza consumului ridicat din această perioadă, în comuna Berghin și alte câteva localități, apa potabilă se furnizează după program SC Apa CTTA SA Alba, de comun acord cu primăriile unităților administrativ-teritoriale afectate, a stabilit un program temporar de furnizare a apei potabile, în scopul refacerii […]