Miercuri, ora 18.00, Volei Alba Blaj – Savino Del Bene Scandici, în Liga Campionilor | În „Alba Blaj” Arena, confruntare onorantă cu campioana mondială a cluburilor
Miercuri, 28 ianuarie, ora 18.00, Volei Alba Blaj – Savino Del Bene Scandici, în Liga Campionilor | În „Alba Blaj” Arena, confruntare onorantă cu campioana mondială a cluburilor
Mâine, de la ora 18.00, în „Alba Blaj” Arena, se dispută partida contând pentru penultima etapă a grupelor Ligii Campionilor dintre Volei Alba Blaj și Savino Del Bene Scandicci, nimeni alta decât campioana mondială a cluburilor, unul dintre cele mai galonate adversare ale echipei din „Mica Romă”.
Citește și: Volei Alba Blaj – Savino Del Bene Scandici, în „Alba Blaj” Arena, miercuri, 28 ianuarie! Bilete pentru meciul stelar cu Campioana Mondială a Cluburilor

Categoric, favorita incontestabilă a confruntării este echipa din Italia, însă rămâne spectacolul care se anunță lângă fileu, o seară de gală, în ciuda diferențelor de bugete și implicit de valoare. Dacă ar fi să facem o paralelă cu sportul rege, la Blaj ar poposi Chelsea, ca o comparație, care a învins PSG în finala fotbalistică. Este prima reprezentație în fața fanilor în acest an în competiția supremă pentru „mândria Albei” și în același o oportunitate pentru a vedea la lucru vedete mondiale ale voleiului. Ca idee, sub comanda lui Marco Gaspari (antrenor pe care Blajul l-a întâlnit pe când pregătea Vero Volley Milano, în 2022/2023), sunt nume uriașe precum Maja Ognjenovic, Caterina Bosetti, Ekaterina Antropova, Brenda Castillo sau Avery Skinner, adevărate staruri.
Liga Campionilor revine în Polivalenta din Blaj, după o pauză de aproape două luni, precedenta confruntare fiind în 2 decembrie (1-3 cu VakifBank), cu două jocuri, fiecare cu gradul său de interes, diferit, Scandicci (miercuri), Le Cannet (peste o săptămână).
În privința calculelor pentru calificare, Scandicci este pe locul secund al grupei A, cu 9 puncte (3 victorii și un eșec), iar gazdele sunt ultimele, cu 4 insuccese, lider fiind VakifBank Istanbul (cu maximum de puncte), cea mai titrată echipă din Liga Campionilor. Blajul își leagă toate speranțele de continuare a aventurii europene de ultima partidă, săptămâna viitoare, a doua consecutivă în propria sală, cu Volero Le Cannet, în 4 februarie fiind examenul suprem pentru accederea în sferturile de finală ale Cupei CEV.
Va fi al patrulea duel direct dintre cele două formații, până în prezent. Echipa italiană s-a impus de fiecare dată: 3-1 la Târgu Mureș și 3-0 la Florența, în finala Cupei CEV 2023 și 3-0, respectiv 3-0, la Florența, pe 27 noiembrie 2025, în prima etapă a Grupei A din ediția curentă a Ligii Campionilor.
Savino Del Bene Scandicci vine la Blaj din postură de campioană mondială a cluburilor, titlu cucerit în luna decembrie 2025, la São Paulo (Brazilia), când vicecampioana Europei a învins, scor 3-1, Prosecco Doc Imoco Conegliano, deținătoarea Ligii Campionilor, care domină de 7 ani voleiul feminin italian. Duminică, în finala Cupei Italiei. Savino Del Bene Scandicci a fost învinsă, la Torino, într-un mod dramatic, de Imoco Conegliano, scor 0-3 (29-31, 24-26, 25-27), care și-a luat astfel revanșa, asta după ce a trecut în semifinale de Chieri ’76, scor 3-2 (după un alt meci tensionat). În afara trofeului de campioană mondială a cluburilor (2025), Savino Del Bene Scandicci a mai câștigat, pe plan internațional, Cupa Challenge (2022) și Cupa CEV (2023).
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Sport
Live Video | Politehnica Timișoara 2 – Metalurgistul Cugir, la Șag, în Liga 3: Goană după puncte vitale
Politehnica Timișoara 2 – Metalurgistul Cugir, la Șag, în Liga 3: Goană după puncte vitale Metalurgistul Cugir joacă vineri, 2 octombrie 2026, în deplasare cu Politehnica Timișoara 2, în etapa a șaptea din Seria 7 a Ligii 3. Partida are loc pe „Comunal” din Șag, la ora 15.00, fiind transmisă în direct pe Youtube de […]
Nicolae Stanciu, 90 de partide pentru România! Bornă onorantă pentru internaționalul din Alba, cel mai important din istoria județului!
Albaiulianul Nicolae Stanciu este în fața partidei cu numărul 90 pentru reprezentativa României, o bornă onorantă pentru fotbalistul originar din Craiva! Stanciu, cel mai important fotbalist din toate timpurile din județul Alba, are în față, la Varșovia, partida cu numărul 90 în tricoul primei reprezentative, mijlocașul în vârstă de 33 de ani debutând în „tricolor” […]
Liga 3, Seria 7, etapa a șaptea, cu trei dueluri Arad – Alba! Metalurgistul Cugir, deplasare la Șag, toate partidele debutând la ora 15.00
Liga 3, Seria 7, etapa a șaptea, cu trei dueluri Arad – Alba! Metalurgistul Cugir, deplasare la Șag, cu Poli Timișoara 2, toate partidele debutând la ora 15.00 Etapa a șaptea din Liga 3 propune trei dueluri între reprezentantele județelor Arad și Alba. Singura combatantă din județ care va evolua în fața fanilor este CS […]
