Metoda ,,Copil bolnav” în Alba: Cum a încercat un fals medic să păcălească o vârstnică să îi trimită bani, sub pretextul că fiul ei este bolnav. Ce a făcut femeia
Poliția Municipiului Alba Iulia a fost sesizată, la data de 30 iunie 2026, în jurul orei 08.19, prin SNUAU 112, de către o femeie, în vârstă de 51 de ani, din localitatea Stremț, cu privire la faptul că o persoană necunoscută ar fi încercat să o inducă în eroare pe soacra sa.
Din primele verificări efectuate de polițiști, a reieșit că, în această dimineață, în jurul orei 06.30, o femeie, în vârstă de 73 de ani, din municipiul Alba Iulia, ar fi fost apelată pe telefonul fix de către un bărbat care i-ar fi spus că fiul ei are probleme de sănătate și se află internat în spital.

În conversație ar fi intervenit un bărbat care s-ar fi prezentat drept cadru medical și i-ar fi solicitat femeii o sumă pentru achiziționarea unui aparat medical, necesar fiului ei.
Ulterior, femeia de 73 de ani l-a contactat pe fiul ei și a aflat că acesta este bine și nu este internat așa cum i s-a comunicat.
Polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la înșelăciune, în vederea identificării autorilor.
Pe doamna, în vârstă de 73 de ani, o felicităm pentru vigilența de care a dat dovadă, refuzând să dea curs unor solicitări primite din partea unor persoane necunoscute.
Aceasta a făcut ceea ce ar trebui să facă fiecare persoană care primește un astfel de apel, respectiv verificarea informațiilor.
Vă îndemnăm să îi urmați exemplul și să verificați, întotdeauna, autenticitatea informațiilor primite, în urma unor astfel de apeluri.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Primăria Alba Iulia, „bani fără număr” pentru avocat în dosarele exproprierilor la 10 lei/mp de la Parcul Nord, lângă care primarul încearcă să vândă, prin Trifu Imobiliare, un teren cu 100 de euro/mp
Primăria Alba Iulia, „bani fără număr” pentru avocat în dosarele exproprierilor la 10 lei/mp de la Parcul Nord, lângă care primarul încearcă să vândă, prin Trifu Imobiliare, un teren cu 100 de euro/mp Povestea exproprierilor pe ,,bani mărunți” de la Parcul Alba Iulia Nord, din cartierul Orizont, este departe de a se termina. Primăria Alba […]
Video | Captură spectaculoasă la Cugir: 4,42 milioane de țigarete de contrabandă, descoperite în trei autoutilitare!
Captură spectaculoasă la Cugir: 4,42 milioane de țigarete de contrabandă, descoperite în trei autoutilitare! Polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice din Inspectoratul General al Poliției Române și Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din Inspectoratul de Poliție Județean Caraș – Severin, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism […]
Video | Puhoi de lume la moaștele Sfântului Gheorghe Pelerinul la Catedrala Ortodoxă din Alba Iulia
Puhoi de lume la moaștele Sfântului Gheorghe Pelerinul la Catedrala Ortodoxă din Alba Iulia Sute de persoane erau prezente, miercuri, 21 octombrie 2026, la prânz, la Catedrala Ortodoxă din Alba Iulia, pentru a se închina la moaștele Sfântului Gheorghe Pelerinul. Marți, 20 octombrie 2026, la Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia, a avut loc procesiunea de […]
