Rămâi conectat

Politică Administrație

”Meserie” păguboasă: Doar trei parlamentari de Alba și-au sporit averea în 4 ani de mandat

Sfarlea Ioana Raluca

Publicat

în

”Meseria” de parlamentar nu te îmbogățește, ba dimpotrivă, te poate face ”dator-vândut” – aceasta este concluzia după analizarea declarațiilor de avere ale aleșilor din Alba al căror mandat se încheie în curând.

După 4 ani de muncă în Parlamentul României doar trei dintre cei 7 deputați și senatori aleși în anul 2008 au reușit să-și sporească averile (sau veniturile) iar ceilalți 4, pe lângă diminuarea serioasă a veniturilor mai au acum au de plătit și datorii. Există însă și un caz special, al unui deputat care deși a ”sărăcit” considerabil în timpul mandatului, se poate baza pe soție, ale cărei conturi în bănci au crescut.

Parlamentarul de Alba care a câștigat cel mai mult în mandatul 2008 – 2010 este Corneliu Olar (PDL), care a lăsat fotoliul de primar plătit cu 26.400 de lei pe an pentru cel de deputat cu un venit anual de 50.784 de lei (în 2012). În cei 4 ani acesta a reușit să mai cumpere 0,30 hectare de teren intravilan și 0,50 ha de pășune în Horea, și-a schimbat autoturismul VW Touareg (fabricat în 2007) cu un BMW (fabricat în 2009) și are un card bancar în valoare de 145.644 de lei.

Și senatorul PDL Alexandru Pereș a ieșit ”pe plus” după 4 ani de muncă în Parlament, însă câștigul este nesemnificativ comparativ cu colegul său din Horea. Astfel, Pereș a adăugat la colecția sa de mobilă Bidermeyer încă o masă, în valoare de 10.000 de lei și a reușit să-și plătească creditele în valoarede 30.000 de euro, rămânând doar cu o datorie de 5000 de euro (la o persoană fizică din București). Trebuie să menționăm, însă, că venitul său anual a scăzut cu aproape 5.000 de lei (prin bunăvoința lui Emil Boc, colegul său de partid, care, din cauza crizei, le-a tăiat și parlamentarilor din salarii).

Și pentru senatorul Nicolae Dobra (fost PDL, actual UNPR), activitatea din Parlament a fost ”cu folos”. Acesta a reușit să-și plătească o parte din datorii (aproximativ 20.000 de euro și 70.000 de franci elvetieni) și să-și schimbe Matiz-ul fabricat în anul 2002 cu un Renault Laguna fabricat în 2011. De asemenea, veniturile sale au avut o creștere sensibilă, de la 98.600 de lei pe an în 2008 (din veniturile de agent de asigurări, pensie MApN și consilier local în Sebeș), la 102.120 de lei pe an (din veniturile de senator și pensia MApN).

Un ”caz fericit” este cel al deputatului PNL Teodor Atanasiu: acesta a pierdut la capitolul ”venituri” peste 480.000 de lei (de la 529.104 lei cât a câștigat în anul 2008 când a fost președinte AVAS, membru în Comitetul Interministerial de Finanțări, Garanții și Asigurări și vicepreședinte al Comisiei de Coordonare Privatizare SC Electrica Muntenia Sud S.A., la un venit de numai 50.784 de lei ca deputat, în anul 2012). De asemenea, în ultimii 4 ani conturile sale în bănci s-au ”subțiat” cu peste 300.000 de lei. Pierderile au fost compensate, însă, de veniturile soției care în 2008 avea conturi în bănci în valoare de 83.000 de euro, 18.000 de dolari și 14.000 de lei, iar în 2012, potrivit declarației de avere, sunt de 91.063 de euro, 23.550 de dolari și 305.430 de lei. Pe lângă acestea, soții Atanasiu au mai cumpărat bijuterii de încă 5.000 de euro și au împrumutat o rudă cu suma de 50.000 de euro.

Călin Potor (fost PDL, actual PNL) este unul dintre cei care au ieșit în pierdere după mandatul de deputat: nu mai are în conturi cei 20.307 lei și 30.000 de euro (din declarația de avere din anul 2008) și a rămas cu aceleași datorii – 100.000 de franci elvețieni iar funcția din Parlamentul României i-a adus și o scădere a veniturilor, de la 62.219 lei pe an (cât avea în 2008 ca manager la Spitalul Județean Alba), la 50.784 de lei pe an (ca deputat).

Se pare că deputatul Radu Coclici (PSD) a ales modelul ”sărac și cinstit”: în activitatea sa de parlamentar nu și-a cumpărat nici case, nici terenuri și singura sa ”avere” este în continuare autoturismul ARO fabricat în anul 1974. Deși a avut un venit dublu față de cel încasat înainte să fie ales (de la 24.000 de lei pe an în 2008, la 51.396 de lei pe an în 2012), acesta își finalizează mandatul cu o datorie la bănci în valoare de 40.986 de lei, scadentă în anul 2031.

În fine, deputatul pentru care mandatul de parlamentar a însemnat pierdere financiară ”pe toată linia” este Clement Negruț. Acesta a acumulat în 4 ani datorii de 23.000 de euro (peste cele de 89.000 de euro cât avea în 2008), iar veniturile sale au scăzut simțitor, de la 92.820 de lei pe an cât câștiga în anul 2008 din funcția de subprefect și membru ATOP Alba, la 61.239 de lei, cât a câștigat în anul 2012, ca deputat și lector la Universitatea ”1 Decembrie 1918” din Alba Iulia.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Comunicat de presă | PSD Alba susține echipa lui Sorin Grindeanu pentru conducerea partidului, din care face parte și Victor Negrescu

Ioana Oprean

Publicat

în

PSD Alba susține echipa lui Sorin Grindeanu pentru conducerea partidului, din care face parte și Victor Negrescu Delegați ai PSD Alba, din întreg județul, și-au exprimat, joi, în cadrul conferinței extraordinare, susținerea pentru Sorin Grindeanu și echipa cu care va candida la conducerea Partidului Social Democrat, cu moțiunea intitulată „Uniți pentru români. Puternici, doar împreună”. […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Municipiul Aiud – Anunț Compartiment Agricol: Proprietarii din sectorul cadastral 136 / Gârbova de Jos trebuie să depună documentele pentru întocmirea planului parcelar

Rebecca Buzdugan

Publicat

în

Municipiul Aiud – Anunț Compartiment Agricol În conformitate cu prevederile Legii cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996, republicată și ale Ordinului nr. 600/2023 pentru aprobarea regulamentului de recepție și înscriere în evidențele de cadastru și carte funciară, Primăria Municipiului Aiud informează proprietarii de terenuri situați în sectorul cadastral 136 / UAT Municipiul Aiud, localitatea […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Municipiul Aiud – Anunț concurs expert Direcția Arhitect-șef. Dosarele se pot depune în perioada 23 octombrie – 11 noiembrie, la sediul primăriei

Rebecca Buzdugan

Publicat

în

Municipiul Aiud – Anunț concurs expert Direcția Arhitect-șef. Dosarele se pot depune în perioada 23 octombrie – 11 noiembrie 2025 În conformitate cu prevederile art. VII alin. (3) lit. a) din OUG nr. 156/2024 privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice pentru fundamentarea bugetului general consolidat pe anul 2025, pentru modificarea şi completarea unor […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea