Mesajul unei avocate din Alba către stat, în contextul pandemiei: ,, După 20 de ani în care eu te-am mulțumit prin vot, respect, muncă, plăți și încredere, tu cum mă răsplătești acum?”

O avocată din județul Alba a postat un mesaj pe rețeaua de socializare Facebook, criticând modul în care Guvernul își tratează cetățenii, în contextul pandemiei. Aceasta, revoltată de măsurile luate de către stat, aduce în vedere câteva aspecte ale situației actuale în România.

,,Dragă Statule Român,

Elit ELIT

Ar trebui să-mi mulțumești.

Au trecut douăzeci de ani de când am dobândit prin majorat dreptul la vot. Ai putea să îmi mulțumesti nu doar pentru că mi l-am exercitat de fiecare dată, dar pentru că am și încurajat exprimarea lui în orice mediu sau ocazie pe care am avut-o la dispoziție. Am criticat public boicotarea votului, am îndemnat mereu la acțiune și spirit civic.

Votul meu te-a ajutat pe tine, tătucule Stat. Să te schimbi la față, chiar dacă ai rămas la fel de găunos pe dinăuntru. Să-ți îmbraci haine-n alte culori sau să ți le împrospătezi pe cele actuale chiar dacă croiul lor a rămas același.

Eu te-am făcut ceea ce ești azi, iar părinții mei te-au creat în ‘89 tot pentru mine.
Macar pentru asta a i putea să-mi mulțumești. Fără mine și credința lor în viitorul meu, nici nu erai.
Ți-am plătit taxe, amenz, ți-am vorbit frumos la ghișee din spatele cărora eram tratată cu plictis și indiferență.

M-am supus regulilor mari iar cele mici pe care le-am încălcat n-au meritat nici măcar o simplă dojeneală. Mi-am ales o slujbă în slujba ta, ai putea spune. Am echilibrat de câteva ori balanța aia pe care o ține mama Justiție. Poți liniștit să-mi dai o biluță albă și aici.

Am rămas cu tine, deși aș fi putut să plec de sute de ori până acum. Te-am numit “acasă” și m-am revoltat când am văzut cât de ușor alți frați de-ai mei ți-au uitat până și graiul. Ba chiar am procreat un copil pe care ți l-am încredințat tot ție spre formare, prin unchiul Învățământ și mătușa Educație. Iar tu îi oferi lui 6,3 lei pe zi. O ciocolată bună, adică.

După 20 de ani în care eu te-am mulțumit prin vot, respect, muncă, plăți și încredere, tu cum mă răsplătești acum?

Îmi vorbești pompos de pandemie. Foarte bine. E rolul tău să mă informezi și să-mi dai sfaturi. Te ascult. Port mască, mă distanțez. Dar tu începi să urli. Să mă sperii. De 8 luni de zile mă ameninți cu moartea și îți asumi nonșalant că în ăștia 20 de ani de când eu am făcut ceva pentru tine, tu nu ai făcut nimic. Nu mi-ai construit spitale, nu mi-ai creat avantaje și condiții medicale, nu mi-ai pregatit nici o variantă de rezervă pentru situația în care vom fi amândoi depășiti. Deși ai promis că vei avea mereu grijă de mine. Dai din cap resemnat că e pandemie.

Îmi repeți să stau acasă. Îmi blochezi copilul în fața unui calculator. Îmi suprimi activitatea profesională bazată pe un nivel economic care a picat cu totul în cap. Îmi închizi piețele, școlile, parcurile, restaurantele, biroul, sărbătorile, magazinele, portofelul, viața. Lași deschise ghișeele, casieriile și urnele de vot. Te întreb de ce iar tu ridici din umeri: e pandemie.

Mă terorizezi. Să nu respir, să nu mă apropii de nimeni, să evit spații aglomerate, să-mi fie teamă de membrii familiei, să-mi refuz clienții, să-mi dezinfectez și lenjeria intimă, să nu circul mai departe de pragul ușii de la intrare.
Ești agitat. Nu, nu te înțeleg. Pentru că ai avut timp. Hai nu 30 de ani, cum zic unii. Nici 20, cum îți zic eu. Ai avut 8 luni. În 8 luni de zile o femeie poate naște un copil, un copil poate învăța să meargă, un om activ poate trece la statutul de pensionar, un angajat își poate pierde mai multe locuri de muncă. Chiar un simplu an calendaristic schimbă 3 anotimpuri în 8 luni, fără să aibă nevoie de nici un ajutor. Dar tu? Tu ca Stat, mare și dodoloț precum ești, ce-ai făcut? Ce-ai creat, ce-ai învățat, ce-ai schimbat?

Ai luat decizii radicale când nu erau de luat. M-ai amendat, m-ai suprimat, m-ai împiedicat să-mi văd mama, m-ai ținut fără venituri. Te-ai răzgândit. Căci aveai nevoie de mine. Mi-ai dat speranța că pot călători, că mă pot bucura de vară, că pot să-mi văd prietenii, că-mi pot trimite copilul la școală. Aveai nevoie să-mi fac obligația electorală. M-ai chemat la alegeri ca pe un cățeluș oropsit la aport. După ce ți-am adus osul, ai început iar să urli. Să merg în cușcă, e pandemie, mi-ai zis.

A trecut o altă lună de atunci, și tu n-ai făcut decât să rozi din os. Să te plângi că ești depășit, să mă ameninți iar cu moartea și să mă scoți responsabilă. Pe mine, familia, prietenii și cunoscuții mei. Dar responsabilitatea ta unde e?

M-ai înfricoșat, da. Cu alerte, restricții, recorduri și vești sumbre. Îmi este teamă, recunosc. De tot ce se întâmplă, de ce tot ce mă așteaptă. Însă cel mai mult îmi e de tine.

Să nu îndrăznești să mă chemi iar în decembrie. De data asta nu mai vin. Mi-o asum public. Mă bagi parțial în carantină și de tot în campanie electorală.

Îmi transmiți obsesiv mesaje de interes public intercalate cu mesaje electorale. Îmi umpli cutia poștală cu facturi la utilități și broșuri politice? Mă îndemni să stau acasă doar ca să pot să ies la vot. Pe bune?
Dacă școlile, restaurantele, birourile și străzile sunt goale, urnele n-au de ce să fie pline!

Ar trebui să-mi mulțumești, serios. Pentru decența în exprimare, măcar”  a scris cetățeanca pe rețeaua de socializare.

Email: stiri@ziarulunirea.ro
Tel: 0258.811.419