Mesajul purtătorului de cuvânt al Patriarhiei pentru anti-vacciniști: „Orice deviație a credinței spre altceva este idolatrie, cel mai grav lucru”
Mesajul purtătorului de cuvânt al Patriarhiei pentru anti-vacciniști: „Orice deviație a credinței spre altceva este idolatrie, cel mai grav lucru”
”Obiectul credinței creștine este Dumnezeu întrupat în Hristos și nimic altceva. Orice deviație a credinței spre altceva sau spre altcineva este idolatrie. Este cel mai grav lucru posibil în plan religios. Aceasta este atitudinea pe care trebuie să o împărtășim față de discursurile anti-vacciniste abuziv motivate religios”, a spus Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române într-o dezbatere organizată de HotNews.
Oficialul clerical s-a mai referit la cei care nu vor să se vaccineze invocând o atitudine pro-libertate, transmitându-le că unei astfel de atitudine – care este și miezul creștinismului- trebuie adăugată și atitudinea pro-viață. ”Cele două atitudini sunt subînțelese de fiecare creștin. Și cred că toți ne întâlnim aici, în lumina celor două principii”, crede Bănescu.
Ce a mai spus Vasile Bănescu în dezbaterea HotNews.ro:
- Nu bisericile pot fi sursa centrală de persuasiune în legătură cu o problemă medicală.
- Discursul public al reprezentanților cultelor religioase poate fi solicitat, poate fi articulat pe probleme sociale, pe teme de bioetică punctual pe teme culturale și evident pe teme de morală public.
- O problemă medicală nu poate fi validată de un cult religos, dar nu este un drum înfundat, de vreme ce avem cele 2 principii – pro-libertate și pro-viață.
- În legătură cu invitarea unor medici sau a unor invitați credibili în spațiul bisericilor, de ce nu? Important e să ne provocăm frumos libertatea de înțelegere, ascultând varii păreri și apelând la surse care ne pot ajuta.
- Pentru anti-vacciniști am următorul mesaj: Cei care au confundat planurile, uitând că e foarte periculoasă confuzia atât a duhurilor cât și a planurilor din viața noastră. Vreau să precizez că nu poate exista o poziție crestină în sine față de vaccin și vaccinare. Evident că nu e o asemenea poziție, așa cum cum nici nu poate exista o poziție crestină față de plombe, față de anestezie, față de intervenția laparoscopică sau față de injecția subcutanată.
sursa: hotnews.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Concursul Național de Rezidențiat 2026, programat pe 15 noiembrie: Aproape 10.000 de candidați concurează pentru 5.483 de locuri și posturi. Lista
Concursul Național de Rezidențiat 2026, programat pe 15 noiembrie: Aproape 10.000 de candidați concurează pentru 5.483 de locuri și posturi. Lista Concursul Național de Rezidențiat va avea loc în data de 15 noiembrie 2026, iar la examen sunt așteptați 9.969 de candidați, care vor concura pentru un total de 5.483 de locuri și posturi, a […]
Pensionare cu cinci ani mai devreme, fără penalizări, în 2026! Cine poate beneficia de această facilitate și ce condiții trebuie îndeplinite
Pensionare cu cinci ani mai devreme, fără penalizări, în 2026! Cine poate beneficia de această facilitate și ce condiții trebuie îndeplinite Românii care au acumulat suficienți ani de cotizare pot ieși la pensie cu până la cinci ani înainte de vârsta standard, fără să piardă niciun leu din pensie. Facilitatea este prevăzută de articolul 56 […]
Cât de importantă este vaccinarea anti-VSR pentru protejarea bebelușilor și a vârstnicilor: Ce spun specialiștii
Cât de importantă este vaccinarea anti-VSR pentru protejarea bebelușilor și a vârstnicilor: Ce spun specialiștii Societatea Română de Pneumologie avertizează asupra riscurilor reprezentate de Virusul Sincițial Respirator (VSR), în contextul apropierii sezonului infecțiilor respiratorii. Potrivit estimărilor, peste 5.500 de persoane vârstnice ajung anual în spitalele din România din cauza infecțiilor asociate acestui virus, în timp […]

