Mesajul prefectului Nicolae Albu, după alegeri: „În județul Alba, alegerile s-au desfășurat în mod civilizat și fără probleme deosebite”
În județul Alba, alegerile s-au desfășurat în mod civilizat și fără probleme deosebite. Pentru aceasta, doresc să mulțumesc în special cetățenilor care au dat dovadă de spirit civic și maturitate si s-au comportat în mod responsabil, precum și tuturor instituțiilor si persoanelor implicate în procesul electoral, pentru munca considerabilă depusă: autorităților locale și județene.
Colegilor din Instituția Prefectului, care și–au îndeplinit exemplar atribuțiile ce le revin, personalului din Ministerul Afacerilor Interne, care a asigurat ordinea și siguranța publică, membrilor Biroului Electoral Județean, birourilor electorale și ai secțiilor de votare, a căror implicare a avut un rol esențial în buna desfășurare a alegerilor locale; reprezentanților Serviciului de Telecomunicații Speciale, Autorității Electorale Permanente, Direcției Județene de Statistică, Direcției de Sănătate Publică, Inspectoratului Școlar Județean.
Efortul depus pentru organizarea acestor alegeri a fost unul deosebit, de aceea cu atât e mai mare meritul acelora care au dat dovadă de seriozitate, profesionalism și au făcut posibil, ca scrutinul electoral din 27 septembrie a.c., să se desfășoare în mod corect și în condiții optime.
Totodată, țin să-i felicit pe toți candidații care au participat la aceste alegeri, iar câștigătorilor le urez succes în dezvoltarea comunităților pe care le vor gestiona în următorii patru ani, în beneficiul cetățenilor care i-au ales.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
VIDEO | Festivitatea de deschidere a Olimpiadei Naționale de Matematică pentru ciclul liceal de la Alba Iulia: Sute de elevi vor participa. PROGRAMUL
Festivitatea de deschidere a Olimpiadei Naționale de Matematică pentru ciclul liceal de la Alba Iulia: Sute de elevi vor participa. PROGRAMUL Faza națională a Olimpiadei de Matematică 2026 pentru clasele IX-XII este găzduită de Alba Iulia, în perioada 30 martie – 3 aprilie 2026. Astfel, peste 400 de elevi și profesori însoțitori, precum și aproximativ […]
VIDEO | Opt cupluri care aniversează o jumătate de secol de căsătorie vor fi sărbătorite la ,,Statu’ la vase în Lunea Paștelui” 2026, la Șugag: „Un simbol al statorniciei și al iubirii durabile”
Opt cupluri care aniversează o jumătate de secol de căsătorie vor fi sărbătorite la ,,Statu’ la vase în Lunea Paștelui” 2026, la Șugag: „Un simbol al statorniciei și al iubirii durabile” Opt cupluri care aniversează o jumătate de secol de căsătorie vor fi premiate la ,,Statu’ la vase în Lunea Paștelui” 2026, la Șugag, în […]
FOTO | Scrisoare de mulțumire emoționantă, adresată Spitalului Județean de Urgență Alba Iulia: „Știu că este o meserie grea și solicitantă, dar apreciez efortul tuturor de a rezolva fiecare caz”
Scrisoare de mulțumire emoționantă, adresată Spitalului Județean de Urgență Alba Iulia: „Știu că este o meserie grea și solicitantă, dar apreciez efortul tuturor de a rezolva fiecare caz” Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia a publicat astăzi, 30 martie 2026, un mesaj anonim de mulțumire adresat instituției. Mai exact, persoana a scris mai multe rânduri […]