Mesajul prefectului Nicolae Albu, cu ocazia Zilei Poliției Române: ”Vă aducem caldele noastre mulțumiri pentru tot ceea ce faceți în sprijinul cetățeanului”
În fiecare an, în data de 25 martie, atenţia noastră se îndreaptă către cei care veghează la liniştea şi siguranţa comunităţii în care trăiesc.
În aceste zile în care cetățenii au nevoie de dumneavoastră mai mult ca oricând, profesionalismul cu care vă
faceți datoria în lupta noastră a tuturor de combatere a epidemiei de coronavirus, ne îmbărbătează pe toți și nu putem decât să vă aducem caldele noastre mulțumiri pentru tot ceea ce faceți în sprijinul cetățeanului. Prin determinarea şi dârzenia cu care va faceţi datoria, reprezentanţi o pildă de urmat pentru noi, toţi.
Ca reprezentant al Guvernului României îmi exprim convingerea că poliţiştii judeţului Alba şi-au câştigat încrederea şi respectul populaţiei. Aceasta pentru că Poliţia Română a devenit un partener dinamic şi responsabil, progresele ei fiind remarcate şi apreciate pretutindeni.
Sunt deosebit de onorat, ca în această zi specială pentru Poliţia Română, să mă alătur tuturor celor care apreciază la adevărata lor valoare eforturile depuse de personalul Poliţiei, pentru respectarea normelor de convieţuire socială, pentru asigurarea vieţii şi a integrităţii fizice şi materiale a cetăţenilor.
Țin să le mulţumesc tuturor poliţiştilor pentru prestaţia şi eforturile depuse în înfăptuirea misiunilor încredinţate, asigurându-i totodată de sprijinul şi consideraţia noastră.
Vă doresc să obţineţi şi în viitor succese deosebite în importanta activitate pe care o desfăşuraţi şi să aveţi parte de multă putere de muncă, pentru a răspunde cu promptitudine şi maximă eficienţă în orice situaţii.
Vă mulţumim pentru devotamentul de care daţi dovadă, pentru responsabilitatea cu care trataţi rigorile meseriei dumneavoastră. La mulţi ani şi să aveţi parte de cât mai multe realizări profesionale şi personale.
Prefect, Nicolae Albu
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Rimetea, localitatea din Alba unde soarele răsare de două ori, pas spre mobilitatea verde: A fost pusă în funcțiune stația de încărcare pentru mașini electrice
Rimetea, localitatea din Alba unde soarele răsare de două ori, pas spre mobilitatea verde: A fost pusă în funcțiune stația de încărcare pentru mașini electrice Rimetea, localitatea din Alba în care soare răsare de două ori, beneficiază de acum de o stație publică de încărcare a autovehiculelor electrice, amplasată în apropierea Primăriei, lângă postul de […]
Bătaie cu țevi de metal între tată și fiu: Cei doi, trimiși în judecată la Blaj în urma conflictului din curtea locuinței
Bătaie cu țevi de metal între tată și fiu: Cei doi, trimiși în judecată la Blaj în urma conflictului din curtea locuinței Un conflict între tată și fiu, petrecut în după-amiaza zilei de 21 august 2026, ajunge în faza de judecată. Prin încheierea penală din 20 octombrie 2026, judecătorul de cameră preliminară de la Judecătoria […]
Peste 6.000 de șomeri în județul Alba, la sfârșitul lunii august 2026: Rata șomajului, peste media națională. În ce orașe sunt cei mai mulți
Peste 6.000 de șomeri în județul Alba, la sfârșitul lunii august 2026: Rata șomajului, peste media națională. În ce orașe sunt cei mai mulți Numărul șomerilor înregistrați în județul Alba a ajuns la 6.006 persoane la sfârșitul lunii august 2026, în creștere față de aceeași perioadă a anului trecut. Rata șomajului a fost de 3,9%, […]
