Politică Administrație

Mesaj de solidaritate: ”PSD Alba condamnă public decizia celor care au părăsit partidul pentru a se alătura celor care ne sunt adversari”

Ioana Oprean

Publicat

în

PSD Alba condamnă public decizia celor care au părăsit PSD pentru a se alătura celor care ne sunt adversari și care au atacat în permanență partidul nostru. Este un gest lipsit de onoare față de colegii de partid, dar și față de cei care au votat PSD.

Petrecerea Divorțaților

PSD a fost, este și va fi cel mai puternic partid din România. Este partidul care a realizat și realizează cele mai importante lucruri pentru România și pentru bunăstarea concetățenilor noștri.

Rămânem uniți pentru a duce la îndeplinire cel mai ambițios program de guvernare pe care l-a avut România în ultimele decenii.

Suntem uniți în lupta cu Statul Paralel! Nu vom ceda și vom duce până la capăt reforma justiției pe care am început-o pentru a pune capăt abuzurilor și nedreptăților care au măcinat societatea românească și prin care s-a încercat subminarea și uzurparea puterii politice aleasă prin votul democratic a milioane de români.

Suntem conștienți că sunt presiuni enorme și se alocă resurse uriașe pentru dezbinarea, prin orice mijloace, a partidului nostru cu scopul de a ne împiedica să ducem la capăt aceste reforme vitale pentru societate și democrație.

Cei care au trădat PSD sunt doar un angrenaj din acest plan subversiv de a împiedica cu orice preț adoptarea Legilor justiției și îndeplinirea programului de guvernare prin care PSD poate reconfirma că este partidul cel mai capabil să conducă România.

Răspunsul nostru este clar și simplu: Suntem uniți! Nu cedăm! Mergem până la capăt!

Biroul de presă al PSD Alba


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Comunicat PSD Alba | Ministrul social-democrat Petre-Florin Manole, la Gala Tineretului din România de la Alba Iulia: ideile și implicarea tinerilor, în prim-plan

Ioana Oprean

Publicat

în

Comunicat PSD Alba | Ministrul social-democrat Petre-Florin Manole, la Gala Tineretului din România de la Alba Iulia: ideile și implicarea tinerilor, în prim-plan Casa de Cultură a Studenților din Alba Iulia a găzduit sâmbătă, 24 octombrie, Gala Tineretului din România 2026, un eveniment dedicat recunoașterii proiectelor și inițiativelor prin care tinerii contribuie la dezvoltarea comunităților. […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Video | La Blaj a început construcția depoului destinat autobuzelor electrice: Când se estimează că va fi funcțional noul sistem de transport din „Mica Romă”

Ioana Oprean

Publicat

în

La Blaj a început construcția depoului destinat autobuzelor electrice: Când se estimează că va fi funcțional noul sistem de transport din „Mica Romă” Lucrările aferente proiectului „Coridor mobilitate urbană prin traseu mobilitate urbană, amenajare depou și construire Park&Ride” au început la Blaj.  În această etapă se lucrează la depoul destinat autobuzelor electrice, astfel încât să […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Primăria Municipiului Aiud organizează concurs de recrutare pentru ocuparea funcției publice de execuție de polițist local, clasa III, grad profesional superior: Calendar și condiții de participare

Ioana Oprean

Publicat

în

Primăria Municipiului Aiud organizează concurs de recrutare pentru ocuparea funcției publice de execuție de polițist local, clasa III, grad profesional superior: Calendar și condiții de participare Primăria municipiului Aiud organizează la sediul instituției din str. Cuza Vodă, nr. 1, concurs de recrutare pentru ocuparea pe durată nedeterminată a postului vacant, funcție publică de execuție de […]

Citește mai mult