Ştirea zilei

Medicul din Cugir, acuzat că și-ar fi înjurat un coleg, SANCȚIONAT de comisia care a desfășurat o anchetă internă în spital, fără ca inculpatul să fie prezent în ședința în care s-a luat hotărârea

Suciu Andra-Ioana

Publicat

în

Medicul din Cugir, acuzat că și-ar fi înjurat un coleg, SANCȚIONAT de comisia care a desfășurat o anchetă internă în spital, fără ca inculpatul să fie prezent în ședința în care s-a luat hotărârea

Doctorul Eugen Brîndaș, urolog la Spitalul Orășenesc Cugir a fost sancționat cu 10% din salariu, după ce verdictul anchetei interne desfășurată a fost că doctorul Brîndaș i-ar fi adresat injurii colegului său, Dr. Summant Ramchurn, ortoped.

Dr. Brîndaș nu a fost de-acord cu decizia comisiei

”Primul martor dus de Dr. Summant la comisia de disciplină împotriva mea (Dl.Pătrașcu) m-a văzut prima data în viața lui într-o dimineață când ieșeam din cabinet. Dr. Sumant nicăieri…. În ce moment am fost eu, Dl. Pătrașcu și Dr. Summant înjurându-l pe cel din urmă? Când? Unde?” a declarat medicul pe pagina sa de socializare.

”Dr. Summant nu răspunde la telefon, apel de pe telefonul gărzii. Am urcat să văd dacă e în cabinet. Era acolo! L-am întrebat de ce nu răspunde la telefon și de ce nu vrea sa vadp pacienții de la UPU.
Al doilea martor ( pacient în cabinetul de ortopedie, în acel moment) era pe patul de consultatie de dupa ușă! a mai spus doctorul Brîndaș.

Reamintim că scandalul între cei doi a început după ce Dr. Summant ar fi adus martori mincinoși pentru a-și susține acuzația că Dr. Brîndaș i-ar fi adresat injurii.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

VIDEO | Misterul ghețarului ascuns sub coloanele de bazalt de la Detunata Goală: „Efectul de șemineu”, fenomen termic surprinzător în inima Munților Apuseni

Ioana Oprean

Publicat

în

Misterul ghețarului ascuns sub coloanele de bazalt de la Detunata Goală: „Efectul de șemineu”, fenomen termic surprinzător în inima Munților Apuseni În inima Munților Apuseni, la peste 1000 de metri altitudine, la poalele masivului Detunata Goală, pe teritoriul administrativ al comunei Bucium, înjudețul Alba, un fenomen termic surprinde turiștii ce ajung aici. Pe o suprafață […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | De pe marginea unui drum și o cocioaba din PVC,  la o locuință adevărată: O femeie din Alba are, în sfârșit, un loc pe care să-l numească „acasă”. Un vis împlinit de un brașovean și mai mulți voluntari în doar 3 zile

Mădălina Opriș

Publicat

în

De pe marginea unui drum și o cocioaba din PVC,  la o locuință adevărată: O femeie din Alba are, în sfârșit, un loc pe care să-l numească „acasă”. Un vis împlinit de un brașovean și mai mulți voluntari în doar 3 zile Povestea Corneliei, femeia de 53 de ani care trăia într-un adăpost improvizat din […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

„Târgul de Crăciun” și „Târgul de Paște” se mută în Piața Cetății: Patinoar în curtea Palatului Principilor, 40 de căsuțe și scenă. Când se dă startul evenimentelor

Ioana Oprean

Publicat

în

„Târgul de Crăciun” și „Târgul de Paște” se mută în Piața Cetății: Patinoar în curtea Palatului Principilor, 40 de căsuțe și scenă. Când se dă startul evenimentelor „Târgul de Crăciun” și „Târgul de Paște” vor fi organizate în Piața Cetății Alba Carolina, putând astfel deveni evenimente de referință ale municipiului Alba Iulia, cu un rol […]

Citește mai mult