Cultură Educație

Medicii de familie continuă protestele, iar de marţi consultaţiile se taxează

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Ne-am obişnuit ca în fiecare an să fie o problemă la semnarea contractului-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, însă de această dată neînţelegerile dintre medicii de familie, Casa Naţională de Sănătate (CNAS) şi Ministerul Sănătăţii (MS) au luat amploare. Cadrele medicale sunt nemulţumite de prevederile noului contract şi de normele de aplicare ale acestuia şi pentru că, în urma discuţiilor şi negocierilor purtate de reprezentanţii lor cu ministrul Sănătăţii, Cseke Attila şi preşedintele CNAS, Lucian Duţă nu s-a ajuns la un acord, medicii de familie sunt hotărâţi să nu semneze noile contracte. Mai mult începând cu ziua de marţi, 14 iunie, aceştia sunt decişi să taxeze consultaţiile…
În presă au apărut tot soiul de informaţii, inclusiv un articol în care se spunea că medicii de familie au pus capăt protestelor şi s-au decis să semneze contractele. Acest lucru a fost însă infirmat de către conducerea Societăţii Naţionale de Medicina Familiei/Medicină Generală şi Federaţiei Naţionale a Patronatelor Medicilor de Familie, printr-un comunicat de presă. „Medicii de familie NU renunţă la protest şi NU vor semna actele adiţionale la noul contract cadru pe 2011-2012. Toate solicitările anunţate după întâlnirea cu Ministrul Sănătăţii şi preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) rămân valabile. Începând de astăzi, 9 iunie, ne-am manifestat disponibilitatea de a recomanda colegilor să depună doar mapele de contractare. Acest lucru nu înseamnă că vom semna actele adiţionale sau contractele. Mapele conţin doar actele necesare contractării serviciilor şi prin depunerea lor ne aratăm disponibilitatea soluţionării conflictului, însă nu renunţăm la protest. Reiterăm că începând de săptămâna viitoare, marţi, 14 iunie, toate serviciile oferite pacienţilor în cabinetele medicilor de familie vor fi taxate”, se menţionează în comunicatul semnat de preşedinţii celor două instituţii. Faptul că medicii de familie de la noi din judeţ sunt la rândul lor decişi să continue protestele şi să nu semneze actele ne-a fost confirmat de dr. George Haber, preşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie Alba. „Protestele continuă până în momentul în care se va ajunge la un acord. S-a cerut o suplimentare a bugetelor, aşteptăm următoarea rundă de discuţii care ne dorim să fie cât mai repede şi să se ajungă la o rezolvare a solicitărilor noastre, vrem să se dezamorseze cât mai repede această situaţie. Până marţi serviciile medicale nu se vor taxa, sperăm ca până atunci să se ajungă la un numitor comun astfel încât bolnavii să nu aibă de suferit”, a menţionat dr. George Haber. În cadrul discuţiilor de la sediul Ministerului Sănătăţii, reprezentanţii medicilor de familie au cerut 200 de milioane de lei pentru întreţinerea cabinetelor, în timp ce cei ai MS şi CNAS au spus că această cheltuială nu poate fi susţinută. În dorinţa de a nu-i face pe pacienţi să scoată bani din buzunar pentru consultaţii, ei neavând nicio vină în tot scandalul ăsta, medicii de familie au spus că încearcă să susţină funcţionarea cabinetelor pâna în 14 iunie, în speranţa că până atunci vor fi rezolvate problemele. Dacă nu se va găsi o soluţie, din 14 iunie, medicii de familie vor percepe taxe pentru consultaţii. Practic din 1 iunie contractul-cadru pe anul trecut a expirat, iar medicii de familie nu mai pot prescrie reţete pentru medicamentele compensate şi gratuite şi nici bilete de trimitere către specialist sau spital.
Pe site-ul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, în ceea ce priveşte situaţia numărului de acte adiţionale semnate pentru luna iunie, pe tipuri de asistenţă medicală, în judeţul Alba au fost semnate, de către medicii de familie, până la data de 8 iunie a.c., un număr de 56 de acte adiţionale. Anul trecut, în relaţie contractuală cu Casa de Asigurări de Sănătate Alba s-au aflat un număr de 218 de medici de familie. (L.I.)


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Cultură Educație

Cultură Educație

Foto | La Sebeș, întâlnire multiculturală cu Jean Poncet, traducătorul lui Lucian Blaga în limba franceză

Lucian Dărămuș

Publicat

în

La Sebeș, întâlnire multiculturală cu Jean Poncet, traducătorul lui Lucian Blaga în limba franceză Vineri, 2 octombrie 2026, în Aula Primăriei Municipiului Sebeș s-a desfășurat o întâlnire culturală cu traducătorul integralei liricii lui Lucian Blaga în limba franceză, Jean Poncet. În public s-au remarcat elevi ai Colegiului Național „Lucian Blaga” Sebeș și ai Liceului Tehnologic […]

Citește mai mult

Cultură Educație

Foto | Contracte de muncă vechi de aproape 1.900 de ani, consemnate pe tăblițe cerate și descoperite la Alburnus Maior (Roșia Montană), expuse la Muzeul Național de Istorie a României

Ioana Oprean

Publicat

în

Contracte de muncă vechi de aproape 1.900 de ani, consemnate pe tăblițe cerate și descoperite la Alburnus Maior (Roșia Montană), expuse la Muzeul Național de Istorie a României Două tăblițe cerate descoperite la Alburnus Maior păstrează mărturia unor contracte de muncă încheiate în Dacia romană acum aproape două milenii. Expuse la Muzeul Național de Istorie […]

Citește mai mult

Cultură Educație

Foto | Explozie de culoare în spațiul expozițional al Primăriei Sebeș: Cele mai recente lucrări de artă ale lui Eugen Măcinic, aduse în fața marelui public

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Explozie de culoare în spațiul expozițional al Primăriei Sebeș: Cele mai recente lucrări de artă ale lui Eugen Măcinic, aduse în fața marelui public O nouă expoziție personală a artistului plastic Eugen Măcinic poate fi văzută și admirată în generosul spațiu expozițional al Primăriei Municipiului Sebeș. Expoziția poate fi caracterizată drept o adevărată explozie de […]

Citește mai mult