Ştirea zilei

Medic din Sebeș, REȚINUT pentru luare de MITĂ: A solicitat 500 de euro pentru prelungirea unei decizii medicale

Ioana Oprean

Publicat

în

Medic din Sebeș, REȚINUT pentru luare de MITĂ: A solicitat 500 de euro pentru prelungirea unei decizii medicale

Un medic din Sebeș a fost reținut pentru luare de mită după ce a solicitat 500 de euro pentru prelungirea unei decizii medicale.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba este împuternicit să aducă la cunoștința publicului următoarele:

La data de 19.05.2025, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba a fost înregistrat denunţul unei persoane care a sesizat faptul că, în aceeași dată, un medic din cadrul Cabinetului de expertiză medicală cu sediul în municipiul Sebeş i-a solicitat suma de 500 euro pentru a-i soluţiona favorabil cererea de prelungire a deciziei medicale asupra capacităţii de muncă, în urma încadrării într-un grad de invaliditate.

În baza probelor administrate, la data de 20.05.2025, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de suspectul IENEA ADRIAN, medic primar de expertiză medicală în cadrul Institutului Naţional de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă – Cabinet de Expertiză Medicală nr. 23 Alba şi nr. 89 Hunedoara, cu sediul în municipiul Sebeş, pentru comiterea infracţiunii de luare de mită prevăzută de art. 289 alin. 1 Cod penal, constând în suspiciunea rezonabilă că:

La data de 19.05.2025, aflându-se în exercitarea atribuţiilor de serviciu, suspectul I.A. a solicitat pacientului denunţător suma de 500 euro pentru a-i soluţiona favorabil cererea de revizuire a deciziei medicale asupra capacităţii de muncă, sumă de bani pe care medicul a şi primit-o de la denunțător la data de 20.05.2025, fiind surprins în flagrant de către organele de urmărire penală.

Procurorul a dispus reţinerea suspectului I.A. pentru 24 ore, începând cu data de 20.05.2025, ora 22:51 şi până la data de 21.05.2025, ora 22:51, urmând a se analiza și dispune ulterior măsurile legale care se impun.

Suspectul a mai fost condamnat anterior pentru săvârșirea unor fapte similare.

Investigațiile au fost efectuate cu sprijinul organelor de poliție din cadrul I.P.J. Alba – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, respectiv Serviciul
Județean Anticorupție Alba.

Persoanele care au cunoștință despre săvârșirea unor fapte de corupție pe raza județului Alba au posibilitatea de a sesiza în scris Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba la adresa de e-mail [email protected] sau telefonic Serviciul Județean Anticorupție Alba la Call-center anticorupție – 0800.806.806. Conform art. 290 alin. 2 Cod procedură penală: mituitorul NU se pedepsește dacă denunță fapta mai înainte ca organul de urmărire penală să fi fost sesizat cu privire la aceasta.

Facem precizarea că efectuarea în continuare a urmăririi penale este o etapă a procesului penal, reglementată de Codul de procedură penală, necesară în vederea propunerii sau luării unor măsuri preventive, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie. Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Video | Cum va fi selectat operatorul care va asigura, ca măsură de urgență, transportul public din Alba Iulia. Primarul Gabriel Pleșa: „Va fi acces liber la ofertare”

Ioana Oprean

Publicat

în

Cum va fi selectat operatorul care va asigura, ca măsură de urgență, transportul public din Alba Iulia. Primarul Gabriel Pleșa: „Va fi acces liber la ofertare” Primarul municipiului Alba Iulia, Gabriel Pleșa, a explicat în ședința extraordinară cu convocare de îndată a Consiliului Local de vineri, 7 august 2026 cum ar urma să fie selectat […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Circulație feroviară suspendată temporar pe Magistrala 300, între Aiud și Unirea, în urma ruperii firului de contact: Ce trenuri staționează pe parcurs

Ioana Oprean

Publicat

în

Circulație feroviară suspendată temporar pe Magistrala 300, între Aiud și Unirea, în urma ruperii firului de contact: Ce trenuri staționează pe parcurs Circulația trenurilor este afectată, sâmbătă, 8 august 2026, la prânz, între Aiud și Hm Unirea, în județul Alba, după ruperea firului de contact la intrarea în stația Unirea, informează CFR SA. Incidentul s-a […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Video | Descoperă Rowmania, concurs de vâslit în canotci, din nou pe Mureș, la Alba Iulia. Ivona Patzaichin: „Avem o resursă valoroasă pe care o valorificăm destul de puțin”

Ioana Oprean

Publicat

în

Descoperă Rowmania, concurs de vâslit în canotci, din nou pe Mureș, la Alba Iulia. Ivona Patzaichin: „Avem o resursă valoroasă pe care o valorificăm destul de puțin” Proiectul „Descoperă Rowmania” a revenit, sâmbătă, 8 august 2026 la Alba Iulia pentru o nouă ediție menită să apropie comunitatea locală de mișcarea pe apă și de valorile […]

Citește mai mult