Actualitate

Mediații plătite de stat și sesiune specială de BACALAUREAT, pentru nepromovații din ultimii ani

Dragoş Suciu

Publicat

în

Sesiune specială de Bacalaureat, în februarie-martie pentru candidații care nu s-au prezentat la bacalaureat în ultimii ani sau care nu au promovat examenul. Posibilitatea de organizare a acestei sesiuni speciale este prevăzută într-o ordonanţă de urgenţă care modifică Lega educaţiei şi care a fost publicată luni în Monitorul Oficial.

„În cazuri temeinic justificate, se poate organiza o sesiune de bacalaureat specială, aprobată prin ordin al ministrului educaţiei naţionale”, se arată în ordonanţă.

Acelaşi act normativ reglementează plata meditaţiilor de către stat pentru candidaţii care nu au promovat bacalaureatul sau nu s-au prezentat la examen, cu menţiunea că „fiecare absolvent poate beneficia o singură dată de finanţare pentru a participa la cursurile de pregătire”.

Potrivit statisticilor Ministerului Educaţiei, în intervalul 2010 -2013, circa 209.000 de candidaţi nu au promovat bacalaureatul. Aceştia vor putea susţine, în sesiunea specială, numai proba sau probele nepromovate. Ei vor face meditaţii numai la proba sau probele pe care le au de susţinut la bacalaureat.

„În situaţia în care absolvenţii studiilor liceale nu au susţinut, nu au promovat examenul naţional de bacalaureat, aceştia pot beneficia de cursuri de pregătire pentru examenul de bacalaureat, organizate la nivelul unităţilor de învăţământ liceal, precum şi la nivelul instituţiilor de învăţământ superior acreditate. Fiecare absolvent poate beneficia o singură dată de finanţare pentru a participa la cursurile de pregătire pentru examenul de bacalaureat. Cursurile de pregătire în vederea promovării examenului naţional de bacalaureat, aprobate de Ministerul Educaţiei Naţionale, se desfăşoară potrivit unei metodologii aprobate prin ordin al ministrului educaţiei naţionale”, prevede ordonanţa.

Oficialii MEN spune că meditaţiile ar putea începe în octombrie şi ar dura până în ianuarie, iar sesiunea aspecială ar putea fi organizată în perioada februarie-martie.

Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, a declarat, în primăvară, că are în vedere „instituţionalizarea” meditaţiilor pentru cei care nu reuşesc să promoveze bacalaureatul, iar aceştia să primească o şansă în plus într-o sesiune specială de examene. „Niciun sistem din lume nu are rată de succes de sută la sută (la bacalaureat – n.r.). Atunci când ai 200.000 – 300.000 de copii într-un ciclu, unii vor fi foarte buni, unii medii, unii nu vor ţine acelaşi ritm de pregătire. Nu trebuie să-i pedepsim pe cei care nu reuşesc de prima dată, trebuie sprijiniţi. Prin urmare, la Ministerul Educaţiei, lucrăm la un proiect ca instituţiile de învăţământ acreditate, respectiv liceele şi universităţile să poată să desfăşoare meditaţii instituţionalizate pentru o perioadă de trei-patru luni, strict cu programa de bacalaureat”, a declarat atunci ministrul.

Pricopie a mai spus că, după aceste cursuri, absolvenţii ar putea fi examinaţi într-o sesiune de bacalaureat care ar fi programată în februarie-martie.

„Nu exclud să introducem o sesiune de bacalaureat, după ce se termină această sesiune de pregătire. Apare o singură problemă, aceea că programul, calendarul şcolar este foarte încărcat”, a spus ministrul, adăugând că se caută soluţii pentru stabilirea unui calendar.

Întrebat dacă nu există riscul ca tinerii să nu fie interesaţi de meditaţii, pentru că programe similare au fost desfăşurate în unele licee şi universităţi, dar nu au avut succes, Remus Pricopie a spus că în primul an „este foarte posibil ca absolvenţii să nu fie foarte interesaţi de meditaţii”.

„Intenţionăm ca aceste cursuri să fie finanţate de stat, fie pe proiecte cu fonduri structurale, fie că vorbim de bugetul statului”, a completat Pricopie.

Mediafax.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

1 februarie 2026 | 9 apeluri pentru Salvamont Alba în ultimele 24 de ore: 83 de persoane salvate de pe munte la nivel național

Lucian Dărămuș

Publicat

în

9 apeluri pentru Salvamont Alba în ultimele 24 de ore: 83 de persoane salvate de pe munte la nivel național În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Național Salvamont s-au primit 83 de apeluri prin care se solicita intervenția de urgență a salvamontiștilor, a transmis Salvamont România în dimineața zilei de duminică, 1 februarie 2026. […]

Citește mai mult

Actualitate

Pensia anticipată parțială 2026: Cu câți ani pot ieși românii mai devreme la pensie și cât scade venitul lunar. Perioadele care nu se iau în calcul

Ioana Oprean

Publicat

în

Pensia anticipată parțială 2026: Cu câți ani pot ieși românii mai devreme la pensie și cât scade venitul lunar. Perioadele care nu se iau în calcul Pensia anticipată parțială în 2026 le permite salariaților din România, care au realizat stagiul complet de cotizare sau care l-au depășit cu până la 8 ani, să se retragă […]

Citește mai mult

Actualitate

Calendar Ortodox luna FEBRUARIE 2026: Întâmpinarea Domnului, cea mai mare sărbătoare din această lună

Ioana Oprean

Publicat

în

Calendar Ortodox luna FEBRUARIE 2026: Întâmpinarea Domnului, cea mai mare sărbătoare din această lună Luna februarie 2026, a doua lună a anului, vine cu o sărbătoare religioasă cu cruce roșie, chiar în a doua zi. Februarie este a doua lună a anului în calendarul Gregorian, fiind cea mai scurtă, cu numai 28 sau 29 de […]

Citește mai mult