Ştirea zilei

Mărturia celor doi polițiști care au salvat-o pe femeia din Alba, înjunghiată de un notar, din gelozie: „Toate hainele victimei erau efectiv îmbibate cu sânge”

Ioana Oprean

Publicat

în

Mărturia celor doi polițiști care au salvat-o pe femeia din Alba, înjunghiată de un notar, fostul iubit, din gelozie: „Toate hainele victimei erau efectiv îmbibate cu sânge”

Paul și Raul, doi polițiști din județul Mureș au reușit să salveze o femeie de la moarte. Este vorba despre cazul femeii din Alba, care a fost înjunghiată de mai multe ori de fostul iubit, un bărbat de profesie notar public.

Petrecerea Divorțaților

Cazul cutremurător a avut loc în 9 decembrie 2023. Bărbatul de 41 de ani, Claudiu Liviu Miclăuș, de profesie notar public în orașul Târnăveni a fost arestat preventiv pentru tentativă de omor. Victima acestuia, o femeie de 38 de ani din Blaj, fosta sa parteneră, a fost operată și este stabilă.

Citește și: Femeie din Blaj, înjunghiată și plimbată cu mașina, de către fostul iubit. Agresorul, un notar din județul Mureș

„Un caz cutremurător a avut loc în județul Mureș unde un notar și-a ademenit la o întâlnire fosta iubită, pe care a plimbat-o cu mașina prin oraș, iar la un moment dat, din cauza geloziei, a scos un cuțit și a înjunghiat-o de mai multe ori în partea din spate dar și în zona toracică. Bărbatul s-a plimbat apoi cu femeia preț de aproximativ 2 ore, așteptând ca în urma hemoragiei să moară.

Paul și Raul însă, polițiști din cadrul Secției 12 Poliție Rurală Luduș, aflându-se în patrulare, în timp ce se deplasau pe DN 15, au observat un autoturism staționat pe un drum agricol, care nu avea de ce să-și justifice prezența pe acea cale de acces folosită exclusiv pentru muncile agricole. Colegii au apreciat că se impune o verificare a circumstanțelor și au intrat pe drumul agricol până în apropierea autoturismului”, susțin cei de la Sindicatul Europol, care au redat povestea salvării femeii.

Somat cu pistolul să se predea

La vederea autospecialei de poliție, șoferul a încercat să se pună în mișcare, însă polițiștii au blocat autoturismul. „Polițiștii știau deja că ceva este în neregulă, iar imediat după ce au ieșit din autospecială, portiera dreapta față a fost deschisă iar o femeie a strigat «Ajutor!!!! Vrea să mă omoare!!! M-a înjunghiat!!!».

Paul și Raul, polițiști tineri, la început de carieră, nu au ezitat nicio secundă, au pus mâna pe arme și l-au somat pe bărbatul care se afla la volan să coboare. Bărbatul nu s-a supus imediat solicitărilor, iar polițiștii s-au poziționat pentru a putea efectua foc, în situația în care agresorul i-ar fi atacat cu o armă albă. În final, șoferul a ridicat mâinile deasupra capului și a ieșit din autoturism. A fost imediat imobilizat prin încătușare”, se mai susține în mesajul celor de la Europol.

Ulterior, polițiștii i-au acordat primul ajutor victimei care prezenta mai multe plăgi prin înjunghiere, fiind într-o stare foarte gravă.

„Toate hainele victimei erau efectiv îmbibate cu sânge. Din fericire, la sosirea echipajului, a putut să fie menținută în viață și ulterior a intrat direct în operație.

Paul și Raul, deși sunt la început de drum în această profesie, au dat dovadă de fler, de putere de stăpânire, de asumare, și cel mai important, au îndeplinit cea mai importantă atribuție a Poliției, să protejeze și să salveze viața. Ei au fost speranța femeii de a mai trăi. Din ultimele informații despre victimă, știm că în urma operației femeia a fost stabilizată. Dacă nu ar fi existat această intervenție, azi am fi vorbit despre o crimă odioasă.

Femeia trăiește pentru că Paul și Raul există! Le transmitem pe această cale aprecierile noastre și sperăm ca printre «preferații» șefilor, să-și facă și ei loc în lista celor nominalizați pentru «salariu de lucrări de excepție»”, au mai precizat colegii sindicaliști ai celor doi agenți de la Poliția Rurală Luduș.

Foto: Facebook Sindicatul Europol


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Foto | Tânăr de 22 de ani, blocat în abrupt pe Colții Trascăului: Salvamontiștii din Alba l-au coborât în rapel

Ioana Oprean

Publicat

în

Tânăr de 22 de ani, blocat în abrupt pe Colții Trascăului: Salvamontiștii din Alba l-au coborât în rapel Un tânăr de 22 de ani din Cluj-Napoca, plecat singur pe munte, a rămas blocat duminică după-amiază, 25 octombrie 2026, în abruptul Colților Trascăului. Acesta a cerut ajutor printr-un apel la 112, iar salvamontiștii din Rimetea au […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Profesor la școala gimnazială din Hopârta, condamnat la 6.000 de lei amendă penală pentru că a strâns de gât un elev de 14 ani

Ioana Oprean

Publicat

în

Profesor la școala gimnazială din Hopârta, condamnat la 6.000 de lei amendă penală pentru că a strâns de gât un elev de 14 ani Un profesor de la Școala Gimnazială din Hopârta a fost condamnat de Judecătoria Aiud la o amendă penală de 6.000 de lei pentru purtare abuzivă, după ce a strâns de gât […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Bani „fără număr” pentru CSM Unirea Alba Iulia și Centrul Cultural Palatul Principilor: Ce aduce pentru… unii rectificarea bugetară din octombrie 2026

Ioana Oprean

Publicat

în

Bani „fără număr” pentru CSM Unirea Alba Iulia și Centrul Cultural Palatul Principilor: Ce aduce pentru… unii rectificarea bugetară din octombrie 2026 Consiliul Local Alba Iulia se va reuni luni, 26 octombrie 2026, în ședință ordinară. Pe ordinea de zi se află și un proiect de hotărâre  privind rectificarea bugetului general de venituri și cheltuieli […]

Citește mai mult