Curier Județean

Marți, 1 octombrie: Consultații oftalmologice gratuite, pentru persoanele vârstnice din Cugir

Ioana Oprean

Publicat

în

Sub genericul ,,Ai grijă de ochii tăi”, firmă specializată în domeniul oftalmologic, în colaborare cu Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor (C.A.R.P.) din Cugir organizează, marți, 1 octombrie, a.c, între orele 11.00 – 16.00, un program de consultații privind sănătatea ochilor, destinat persoanelor vârstnice din Cugir și nu numai.

Petrecerea Divorțaților

Activitatea, va fi realizată la (C.A.R.P.) ,,Solidaritatea” Cugir, cu sprijinul președintelui asociației, Vistian Blaga. Aceasta a pus la dispoziția celor interesați, Clubul Persoanelor Vârstnice situat în imediata apropiere a sediului asociației de pe strada Alexandru Sahia nr.1. Potrivit organizatorilor, consultațiile și ramele (peste 150 de modele) vor fi oferite gratuit, iar cei interesați de comenzi pentru ochelari pot beneficia de o reducere de 15% la prețurile pentru lentile.

Ochelarii se vor plătii în două rate (50% avans și 50% la livrare).De menționat că, membrii Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor beneficiază de un bonus de 30 lei la achiziționarea unei perechi de ocheleri sau 10% reducere pentru pensionarii și persoanele de peste 50 de ani, care nu sunt membri CARP. Oferte speciale pentru lentilele bifocale și progresive.

Pentru înscriere, cei interesați pot apela direct la sediul C.A.R.P.Cugir sau la numerele de telefon: 0721.382.962; 0761.260.296.

  (C.P.)


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

29 octombrie 2026 | Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: Sunt vizate zonele cu risc rutier

Bogdan Ilea

Publicat

în

29 octombrie 2026 | Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: Sunt vizate zonele cu risc rutier Polițiștii rutieri acționează astăzi, 29 octombrie 2026, cu sistemul de monitorizare a traficului e-SIGUR, pentru a depista posibile încălcări ale normelor de circulație pe drumurile publice, în zonele cu risc rutier din județul […]

Citește mai mult

Curier Județean

Bărbat de 47 de ani, reținut la Alba Iulia după ce a fost prins la volan cu permisul anulat. A refuzat și etilotestul și recoltarea de probe biologice

Bogdan Ilea

Publicat

în

Bărbat de 47 de ani, reținut la Alba Iulia după ce a fost prins la volan cu permisul anulat. A refuzat și etilotestul și recoltarea de probe biologice Un bărbat de 47 de ani, din Alba Iulia, a fost reținut pentru 24 de ore după ce a fost prins la volan, deși avea dreptul de […]

Citește mai mult

Curier Județean

Tânăr de 22 de ani, din Hunedoara, prins de polițiști la volan în Albac, fără a deține permis de conducere

Bogdan Ilea

Publicat

în

Tânăr de 22 de ani, din Hunedoara, prins de polițiști la volan în Albac, fără a deține permis de conducere Un tânăr de 22 de ani, din localitatea Densuș, județul Hunedoara, este cercetat de polițiștii din Alba după ce a condus pe raza localității Albac fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de […]

Citește mai mult