Marius Dunca, ministrul Tineretului şi Sportului: „Lucrăm la un proiect pentru a debloca finanţarea sportului de către primării”
Ministrul Tineretului şi Sportului, Marius Dunca, a declarat că instituţia pe care o conduce lucrează la un proiect de ordonanţă de urgenţă care clarifică cadrul legal pe care îl au la dispoziţie primăriile şi consiliile judeţene pentru a investi în sport.
„Trebuie să vedem cum finanţăm structurile sportive în primării şi consilii judeţene. Dacă ne uităm în ţară, în momentul de faţă sportul este blocat – cazurile Ploieşti, Iaşi, Timişoara, Craiova – unde le este frică primarilor şi preşedinţilor de Consilii Judeţene să mai finanţeze sportul pentru că a venit Curtea de Conturi, care, atenţie, nu are o practică unitară. Am preluat toate aceste sesizări, aceste procese verbale făcute de către Curtea de Conturi, împreună cu departamentul juridic din cadrul primăriilor, şi sper ca într-o săptămână-două să deblocăm această mare problemă: finanţarea din partea primăriilor. Dacă reuşim printr-o ordonanţă de urgenţă, şi cu siguranţă vom reuşi, putem să spunem că am relansat sportul”, a declarat Marius Dunca.
Ministrul a mai promis autorităţilor locale că va avea grijă ca să existe prevederi clare, astfel încât să se ştie ce este permis şi ce nu. „Facem OUG, deblocăm şi le dăm putere primarilor – este şi un prag acolo, ca să nu vină nimeni să le facă proces verbal pe oportunitate: de ce a investit în sport şi nu a investit în drumuri sau în spitale”, a explicat Dunca.
Pe de altă parte, ministrul a avertizat că investiţiile în sport trebuie făcute cu mare atenţie, ca să nu se repete situaţii îndelung mediatizate, în care nimeni nu a beneficiat de pe urma unor proiecte costisitoare.
„Federaţiile trebuie să trimită solicitările Ministerului Tineretului şi Sportului, iar apoi să avem acea colaborare între Ministerul Tineretului şi Sportului şi Ministerul Dezvoltării. Trebuie să avem o viziune unitară. Nu mai putem să facem săli de sport în diferite comune – şi avem exemple – unde nu s-a jucat niciodată un meci şi nimeni nu mai intră”, a încheiat Dunca.
Sursa: capital.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Politică Administrație
Investiție pentru modernizarea unui bloc din Zlatna: Aproape 30 de locuințe vor beneficia de lucrări pentru creșterea eficienței energetice
Investiție pentru modernizarea unui bloc din Zlatna: Aproape 30 de locuințe vor beneficia de lucrări pentru creșterea eficienței energetice Cinci proiecte de renovare energetică a 11 blocuri de locuințe din Târgu Mureș, Gheorgheni și Zlatna urmăresc reducerea consumului de energie, diminuarea emisiilor de gaze cu efect de seră și îmbunătățirea condițiilor de trai pentru locatari. […]
Marius Hațegan: Așa cum era de așteptat, PSD duce România în „cap”! După ce s-au victimizat că vor la guvernare și au promis că va curge lapte și miere, socialiștii își arată adevărata față. Prima lor „măsură” luată în favoarea românilor a fost aceea de a arunca vina pe „greaua moștenire” lăsată de Bolojan. Asta, […]
Foto | La Cugir, fondurile europene reconfigurează viitorul urbei. Noi spații verzi, zone pentru agrement și trasee pentru biciclete
La Cugir, fondurile europene reconfigurează viitorul urbei. Noi spații verzi, zone pentru agrement și trasee pentru biciclete Orașul Cugir își propune să valorifice potențialul unor terenuri degradate sau insuficient utilizate printr-un proiect de regenerare urbană care vizează dezvoltarea unor spații publice moderne, accesibile și prietenoase cu mediul. În acest scop, autoritățile publice locale din Cugir […]
