Curier Județean

Maria şi pruncul ei şi-au găsit adăpost: costă 600 de lei!

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Într-o ediţie recentă a cotidianului nostru aduceam în atenţia dumneavoastră situaţia în care se află doi tineri, care au rămas în pragul iernii fără un acoperiş deasupra capului şi în braţe cu un prunc de 9 luni. Şi iată că se întrevede o speranţă deja, pentru aceşti oameni necăjiţi. Dar trăim într+o lume în care şi speranţa, şi bunăvoinţa, şi milostenia… costă. Părintele Nicolae Ignat, directorul coordonator al Filantropiei Ortodoxe Alba Iulia s-a ţinut de cuvânt şi le-a dat un ajutor de urgenţă în valoare de 200 de lei, atât cât e stabilit a se acorda tuturor celor ce asaltează în această perioadă de criză instituţia filantropică a Arhiepiscopiei Ortodoxe de Alba Iulia. A apărut şi o oportunitate pentru un adăpost: celor trei li s-a oferit un apartament cu chirie, din milostenie. Milostenia constă în faptul că propietarul a acceptat o chirie minimă, de 400 de RON (4 milioane de lei vechi) pe lună. Deci ajutorul de la părintele Ignat ajunge pentru jumătate din chiria pe care trebuie s-o plătească tânăra Maria şi pruncul ei pentru adăpost. Dar ca să fie milostenia întreagă, proprietarul a mai cerut şi garanţie. Respectiv chiria în avans pe o lună. În aceste condiţii, ajutorul părintelui Ignat a devenit abia un sfert din necesar, un fel de avans…
Şi nici asta nu ar fi nicio problemă, dar tatăl, care, după cum spuneam, lucrează cu ziua, s-a trezit că a făcut o lucrare de construire în regim de… „muncă voluntară”. Adică, lucrând „la negru”, a luat „ţeapă” de la beneficiar. Cui să se plângă? Lui Dumnezeu, poate… Aceasta fiind situaţia, dată, fac din nou un apel la generozitatea dumneavoastră, a cititorilor noştri, a celor care de atâtea ori aţi găsit de cuviinţă să întindeţi o mână de ajutor celor oropsiţi. Oferiţi acestei familii sărmane acum, în Postul Naşterii Domnului, suma de 600 de RON, care să-i permită a avea un adăpost pentru două luni, şi veţi fi răsplătiţi, pe căile acelea ascunse pe care numai Dumnezeu le ştie! (I.H.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

FOTO | Doua grenade defensive, descoperite pe drumul către unitatea militară, zona Herja, în Aiud: O echipă pirotehnică a intervenit de urgență

Bogdan Ilea

Publicat

în

Doua grenade defensive, descoperite pe drumul către unitatea militară, zona Herja, în Aiud: O echipă pirotehnică a intervenit de urgență O intervenție pirotehnică a avut loc miercuri în municipiul Aiud, unde pompierii din Alba Iulia au fost chemați să asaneze muniție rămasă neexplodată, descoperită pe drumul către unitatea militară din zona Herja, astăzi, 8 februarie […]

Citește mai mult

Curier Județean

VIDEO | Dezastru pe pista de biciclete de pe Dealul Mamut din Alba Iulia: mai mulți copaci, brazi și crengi îngreunează accesul doritorilor care vor să facă sport

Bogdan Ilea

Publicat

în

Dezastru pe pista de biciclete de pe Dealul Mamut din Alba Iulia: mai mulți copaci, brazi și crengi îngreunează accesul doritorilor care vor să facă sport Mai mulți copaci, brazi, crengi și alte obstacole îngreunează accesul persoanelor care vor să facă sport pe pista de biciclete de pe Dealul Mamut. Astfel, pasionații de ciclism sau […]

Citește mai mult

Curier Județean

7 – 8 februarie | ISU Alba: Controale inopinate la mai multe restaurante, cluburi și baruri din două orașe ale județului. Amenzi de 30.000 de lei și 8 nereguli constatate

Bogdan Ilea

Publicat

în

ISU Alba: Controale inopinate la mai multe restaurante, cluburi și baruri din două orașe ale județului. Amenzi de 30.000 de lei și 8 nereguli constatate Inspectorii ISU Alba au desfășurat, în noaptea de 7 spre 8 februarie 2026, patru controale inopinate la restaurante, cluburi și baruri din municipiile Aiud și Blaj. În urma verificărilor, au […]

Citește mai mult