Maria Francisca Molnar, tânăra atletă din Alba Iulia care și-a înjunghiat iubitul, a fost trimisă în judecată pentru tentativă de omor
Maria Francisca Molnar, tânăra de 20 de ani din Alba Iulia, fostă atletă a Clubului Sportiv Unirea, care și-a înjunghiat iubitul, în noaptea de 11 februarie, a fost trimisă în judecată sub acuzația de tentativă de omor.
La primul termen al dosarului (în 3 martie a.c.), instanța a menţinut măsura controlului judiciar dispusă faţă de inculpată astfel că tânăra va fi judecată în stare de libertate, având interdicție de a părăsi țara.
Reamintim că, potrivit polițiștilor, incidentul s-a produs într-un apartament de pe strada Arnsberg din cartierul Cetate. Între tânăra de 20 de ani și concubinul său, Sergiu Nicușor Blăjan, de 24 de ani, a izbucnit o ceartă în urma căreia tânărul a fost înjunghiat cu un cuțit în zona hemitoracică. Ulterior tânăra a sunat la 112 iar bărbatul a fost transportat de urgență la Spitalul Județean Alba unde a suferit o intervenție chirurgicală.
Cazul a fost preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba iar tânăra a fost reținută pentru 24 de ore fiind învinuită de tentativă de omor și a fost eliberată a doua zi, de magistrații de la Tribunalul Alba care au decis ca aceasta să fie cercetată sub control judiciar.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Ce taxe locale și tarife datorate bugetului general al județului Alba se vor aplica în 2027: Lista
Ce taxe locale și tarife datorate bugetului general al județului Alba se vor aplica în 2027: Lista Consiliul Judeţean Alba a pus în consultare publică proiectul de hotărâre nr. 258/29 octombrie 2026 privind stabilirea de taxe locale şi tarife datorate bugetului general al judeţului Alba în anul 2027. Consiliul Județean Alba stabilește taxele și tarifele […]
De pe băncile Facultății de Drept în Senatul ULBS: Tudor Lodroman, tânărul din Alba Iulia care dă o nouă greutate cuvântului „reprezentant”
De pe băncile Facultății de Drept în Senatul ULBS: Tudor Lodroman, tânărul din Alba Iulia care dă o nouă greutate cuvântului „reprezentant” De la amfiteatrele Facultății de Drept la masa deciziilor universitare, Tudor Lodroman demonstrează că adevărata performanță nu se măsoară doar în rezultate academice, ci și în curajul de a-i reprezenta pe ceilalți. Originar […]
Corneliu Mureșan (PSD Alba) a fost numit prefect al județului: Aproape 30 de prefecți și 15 subprefecți numiți în ședința de guvern de astăzi
Corneliu Mureșan (PSD Alba) a fost numit prefect al județului Alba: Aproape 30 de prefecți și 15 subprefecți numiți în ședința de guvern de astăzi În ședința de Guvern de vineri, 30 octombrie, președintele PSD Alba, Corneliu Mureșan, a fost numit prefect al județului Alba. Urmează ca hotărârea de numire în funcții la conducerea Instituției […]
