Marcela Dărămuș: Doar 4,5 la sută dintre elevii și preșcolarii din Alba învață în instituții neautorizate sanitar
Un număr de 2.372 de elevi și preșcolari din Alba, adică un procent de 4,5 la sută, învață în instituții de învățământ care nu sunt autorizate sanitar, a spus, duminică, inspectorul școlar al IȘJ, Marcela Dărămuș.
Astfel, din cei 52.787 de elevi și preșcolari care sunt așteptați să înceapă cursurile în 14 septembrie, 2.372, toți din mediul rural, nu vor învăța în școli autorizate sanitar.
Din totalul de 526 de unități de învățământ, 122 nu sunt autorizate sanitar, majoritatea din cauza lipsei apei curente, a unui gard împrejmuitor, a grupurilor sanitare neconforme, a sălilor iluminate insuficient sau din cauza faptului că nu au prevăzute intrări separate pe grupe de vârstă.
Marcela Dărămuș a afirmat că în județul Alba nu există unități de învățământ care să nu înceapă cursurile în 14 septembrie. Ea a mai precizat că de la 1 octombrie va vizita unitățile de învățământ care nu au fost autorizate sanitar, acestea primind termen de remediere. Inspectorul școlar general a mai spus că, în mare parte, primăriile din zonele rurale unde se află instituțiile de învățământ sunt însărcinate cu remedierea problemelor.
La nivel național, 80,3% din clădirile pe care le are sistemul de învățământ românesc au primit autorizație de funcționare, iar 16,42% nu au acest aviz, a declarat vineri pentru Agerpres secretarul de stat în Ministerul Educației Emil Albotă.
„Din totalul clădirilor pe care le are sistemul de învățământ total autorizate având aviz de funcționare sunt 80,3%. Nu au autorizație sanitară de funcționare în jur de 16,42% și mai sunt în verificare în jur de 3,28% care pot să mai primească autorizație sanitară de funcționare. Se constată o creștere cu un procent față de anul trecut al clădirilor care au primit aviz”, a afirmat secretarul de stat.
Anul de invatamant 2015-2016 are 36 de saptamani de cursuri, insumand 177 de zile lucratoare.
Exceptie fac clasele terminale din invatamantul liceal, pentru care anul scolar are 37 de saptamani, din care durata cursurilor este de 33 de saptamani, 4 saptamani fiind dedicate desfasurarii examenului national de bacalaureat. Cursurile claselor terminale din invatamantul liceal se incheie, dupa ultimele reglementari, in data de 3 iunie 2016.
De un an scolar mai scurt beneficiaza si clasele a VIII-a, absolventii gimnaziului finalizand cursurile in 17 iunie 2016, dupa 36 de saptamani de scoala, ultima dintre acestea fiind dedicata desfasurarii evaluarii nationale.
Structura actualizata a anului scolar ce va incepe peste patru zile, potrivit informatiilor publicate joi:
Semestrul I
Cursuri – luni, 14 septembrie 2015 – vineri, 18 decembrie 2015
In perioada 31 octombrie – 8 noiembrie 2015, clasele din invatamantul primar si grupele din invatamantul prescolar sunt in vacanta.
Vacanta de iarna – sambata, 19 decembrie 2015 – duminica, 10 ianuarie 2016
Cursuri – luni, 11 ianuarie 2016 – vineri, 5 februarie 2016
Vacanta intersemestriala – sambata, 6 februarie 2016 – duminica, 14 februarie 2016
Semestrul al II-lea
Cursuri – luni, 15 februarie 2016 – vineri, 22 aprilie 2016
Vacanta de primavara – sambata, 23 aprilie 2016 – marti, 3 mai 2016
Cursuri – miercuri, 4 mai 2016 – vineri, 24 iunie 2016
Vacanta de vara – sambata, 25 iunie 2016 – duminica, 11 septembrie 2016
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Video | De la mocăniță la „Mocana” de azi: 130 de ani de trafic feroviar între Alba Iulia și Zlatna
De la mocăniță la „Mocana” de azi: 130 de ani de trafic feroviar între Alba Iulia și Zlatna O linie născută din nevoia de a scoate minereul din Valea Ampoiului a devenit una dintre cele mai recognoscibile căi ferate înguste din Transilvania. A trecut prin locomotive cu abur, locomotive diesel, schimbarea ecartamentului, dispariția traficului de […]
Și-a obligat concubina de 17 ani să se prostitueze în mai multe localități din țară: Inculpatul, condamnat la aproape 5 ani și jumătate de închisoare pentru trafic de minori și proxenetism
Și-a obligat concubina de 17 ani să se prostitueze în mai multe localități din țară: Inculpatul, condamnat la aproape 5 ani și jumătate de închisoare pentru trafic de minori și proxenetism Tribunalul Alba a soluționat cu o sentință cu executare un dosar de trafic de minori și proxenetism instrumentat de DIICOT Alba Iulia. Persoana inculpată […]
FOTO | La 71 de ani, o localnică dintr-o comună din Apuseni, încă țese tradiția la război: „Înainte așa era, trebuia să țeși ca să-ți faci straiță, ca să-ți faci lepedeu, ca să-ți faci țol”
La 71 de ani, o localnică dintr-o comună din Apuseni, încă țese tradiția la război: „Înainte așa era, trebuia să țeși ca să-ți faci straiță, ca să-ți faci lepedeu, ca să-ți faci țol” În comuna Poșaga, tradițiile nu sunt doar povești din trecut, ci încă fac parte din viața de zi cu zi. O demnostrează […]