Majorarea salariului minim la 1.900 de lei va fi adoptată în ședința de Guvern din această săptămână
Ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, a spus, luni, că Executivul va aproba în ședința din această săptămână Hotărârea de Guvern prin care salariul minim va fi majorat la 1.900 de lei.
Cu prilejul unor declarații de presă, ea a fost întrebată dacă Guvernul va aproba măsura în ședința programată săptămâna aceasta.
„Da, obligatoriu. În același timp cu bugetul, vom avea această Hotărâre de Guvern referitoare la salariul minim, care rămâne la 1.900 de lei, așa cum s-a stabilit, pentru că este vorba și de întoarcerea sarcinii fiscale. Motivul amânării acestei Hotărâri de Guvern nu a fost altul decât că ea trebuie să stea o anumită perioadă de timp pe site pentru dezbateri. S-a cerut transparență și s-au efectuat mai multe etape în acest sens. Deci da, va fi”, a susținut Vasilescu.
În ceea ce privește programarea unei dezbateri a bugetului în aceeași ședință, ea spus că ministrul Finanțelor, Ionuț Mișa, este cel care trebuie să răspundă la această întrebare.
„Chiar nu știu mai multe amănunte, știu că s-a discutat bugetul cu Ministerul Muncii și nu avem niciun fel de problemă cu pensiile și salariile anul viitor”, a dat asigurări Vasilescu.
Hotărârea Guvernului pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată ar fi trebuit aprobat în ședința de Guvern din 8 noiembrie, însă, potrivit unor surse oficiale, a fost retras de pe ordinea de zi pentru că trebuia discutat în Consiliul Economic și Social (CES), iar pentru acest lucru trebuia să stea o anumită perioadă în dezbatere publică.
Ministerul Muncii a postat proiectul privind majorarea salariului minim la 1.900 de lei pe pagina sa de internet în data de 26 octombrie și a așteptat propuneri, sugestii și opinii cu privire la acesta până pe 4 noiembrie.
Conform notei de fundamentare, prin acest proiect de Hotărâre a Guvernului se propune ca salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată să fie majorat la 1.900 lei lunar începând cu data de 1 ianuarie 2018, pentru un program complet de lucru de 166,666 ore în medie pe lună, ceea ce reprezintă o creștere de 31,03% față de luna decembrie 2017.
„Încheierea unui contract individual de muncă cu stabilirea unui salariu de bază mai mic decât cel prevăzut în prezentul proiect de Hotărâre de Guvern constituie contravenție și se sancționează cu amendă contravențională de la 300 de lei la 2.000 de lei, fiind distinctă de cea prevăzută de Codul Muncii. Constatarea contravențiilor și aplicarea amenzilor se realizează de către inspectorii de muncă”, se precizează în nota de fundamentare.
În ceea ce privește impactul macroeconomic, în notă se estimează că majorarea propusă va avea efecte pozitive asupra creșterii economice prin stimularea ocupării și reducerii muncii la negru.
Sursa Agerpres.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Circulație rutieră închisă pe DN 7C – Transfăgărășan din cauza ninsorilor și a ceții: Redeschiderea drumului depinde de evoluția vremii
Circulație rutieră închisă pe DN 7C – Transfăgărășan din cauza ninsorilor și a ceții: Redeschiderea drumului depinde de evoluția vremii Circulația rutieră pe Transfăgărășan a fost închisă temporar de marți, 27 octombrie 2026, din cauza ninsorilor, a ceții și a temperaturilor scăzute. Măsura vizează sectorul cuprins între Piscul Negru și Bâlea Cascadă. Potrivit Companiei Naționale […]
FOTO | Accident în Dej, provocat de un șofer de 35 de ani, din Alba: Bărbatul a intrat pe contrasens și s-a izbit de o mașină care circula regulamentar
Accident în Dej, provocat de un șofer de 35 de ani, din Alba: Bărbatul a intrat pe contrasens și s-a izbit de o mașină care circula regulamentar Un accident rutier s-a produs marți seara, în jurul orei 20.20, pe strada Vâlcele din municipiul Dej. În evenimentul rutier a fost implicat și un șofer din Alba. […]
Reparații la masca barajului Oașa: De ce sunt necesare lucrările. Aviz de mediu solicitat pentru proiect
Reparații la masca barajului Oașa: De ce sunt necesare lucrările. Aviz de mediu solicitat pentru proiect S.P.E.E.H. Hidroelectrica S.A., Sucursala Hidrocentrale Sebeș, a depus solicitarea de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Lucrări de reparații la masca barajului Oașa – Organizare de șantier”. Proiectul este propus pe teritoriul comunei Șugag (CF nr. 108818, județul […]
