Ştirea zilei

Mai multe drumuri județene din Alba urmează să fie reabilitate în următorii ani. Vezi care sunt prioritățile CJ Alba!

Bogdan Presecan

Publicat

în

lucrari DJ 107 pod-drum Teleac (10)Vești bune pentru județul Alba în ceea ce privește infrastructura rutieră. După ce am fost “blagosloviți”, după cum s-a exprimat Florin Roman, vicepreședintele Consiliului Județean Alba, cu două autostrăzi ce care vor tranzita în următorii ani județul, alte sute de kilometri de drumuri județene vor putea fi reabilitate/modernizate pe bani europeni.

Petrecerea Divorțaților

Asta, pentru că strategia de transporturi prin Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020 susține pentru a fi finanțate proiectele de modernizare a drumurilor județene care se intersectează cu autostrăzi.

Astfel, potrivit lui Florin Roman, pentru Alba acest lucru înseamnăă că se încadrează în criteriile de eligibilitate 560 de kilometri de drumuri județene, dintre care sunt prioritari, în primă fază, 78 de km.

„Primele trei priorități au fost transmise deja către Agenția de Dezvoltare Regională (ADR) Centru, în vedera finanțării. Sperăm ca măcar unul dintre drumuri să intre pe finanțarea de anul acesta”, a explicat vicepreședintele Consiliului Județean Alba.

 Proiecte reabilitare drumuri județene depuse pentru finanțare ADR:

– DJ 704 Șibot – Vinerea – Valea Mare – Prigoane – DN 67 C – proiect de peste 15 milioane de euro – 15, 6 km de drum între Șureanu și Oașa

– DJ 107 A Alba Iulia (Pâclișa) – Vurpăr – Blandiana – peste 7 milioane de euro. 29,25 km drum

– DJ 762, limită judeţul Hunedoara – Vidra – Lunca de Jos – Mioiești –drumul ce face legătura dintre Apuseni cu jud. Hunedoara – peste 6 mlioane de euro –  23 km


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

13 clădiri industriale degradate vor fi demolate într-un oraș din Alba: Cât se estimează că va dura operațiunea

Ioana Oprean

Publicat

în

13 clădiri industriale degradate vor fi demolate într-un oraș din Alba: Cât se estimează că va dura operațiunea Serviciul Public de Administrare a Patrimoniului (SPAP) Sebeș a lansat achiziția lucrărilor de demolare pentru construcțiile de pe strada Mihail Kogălniceanu nr. 59, înscrise în CF 71399 și CF 71225. Valoarea estimată a contractului este de 1.222.100 […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

La doar 38 de ani, albaiulianul Radu Ilyeș a pierdut lupta pentru viața sa: A fost răpus de o boală crâncenă

Ioana Oprean

Publicat

în

La doar 38 de ani, albaiulianul Radu Ilyeș a pierdut lupta pentru viața sa: A fost răpus de o boală crâncenă La doar 38 de ani, Radu Ilyeș, din Alba Iulia, a pierdut lupta pentru viața sa. Radu s-a confruntat cu probleme medicale extrem de grave: tromboze ale venelor mezenterice, hipertensiune portală severă, varice digestive, […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Bărbat din Zlatna, trimis în judecată pentru agresiune sexuală, arestat după ce ar fi încercat să intre cu o bâtă într-o locuință. S-a ascuns și a așteptat să atace victima

Bogdan Ilea

Publicat

în

Bărbat din Zlatna, trimis în judecată pentru agresiune sexuală, arestat după ce ar fi încercat să intre cu o bâtă într-o locuință. S-a ascuns și a așteptat să atace victima Un bărbat aflat sub control judiciar și trimis în judecată pentru agresiune sexuală a fost arestat preventiv, după ce ar fi pătruns fără drept în […]

Citește mai mult