Mai multe drumuri județene din Alba urmează să fie reabilitate în următorii ani. Vezi care sunt prioritățile CJ Alba!
Vești bune pentru județul Alba în ceea ce privește infrastructura rutieră. După ce am fost “blagosloviți”, după cum s-a exprimat Florin Roman, vicepreședintele Consiliului Județean Alba, cu două autostrăzi ce care vor tranzita în următorii ani județul, alte sute de kilometri de drumuri județene vor putea fi reabilitate/modernizate pe bani europeni.
Asta, pentru că strategia de transporturi prin Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020 susține pentru a fi finanțate proiectele de modernizare a drumurilor județene care se intersectează cu autostrăzi.
Astfel, potrivit lui Florin Roman, pentru Alba acest lucru înseamnăă că se încadrează în criteriile de eligibilitate 560 de kilometri de drumuri județene, dintre care sunt prioritari, în primă fază, 78 de km.
„Primele trei priorități au fost transmise deja către Agenția de Dezvoltare Regională (ADR) Centru, în vedera finanțării. Sperăm ca măcar unul dintre drumuri să intre pe finanțarea de anul acesta”, a explicat vicepreședintele Consiliului Județean Alba.
Proiecte reabilitare drumuri județene depuse pentru finanțare ADR:
– DJ 704 Șibot – Vinerea – Valea Mare – Prigoane – DN 67 C – proiect de peste 15 milioane de euro – 15, 6 km de drum între Șureanu și Oașa
– DJ 107 A Alba Iulia (Pâclișa) – Vurpăr – Blandiana – peste 7 milioane de euro. 29,25 km drum
– DJ 762, limită judeţul Hunedoara – Vidra – Lunca de Jos – Mioiești –drumul ce face legătura dintre Apuseni cu jud. Hunedoara – peste 6 mlioane de euro – 23 km
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Activitățile de jocuri de noroc urmează să fie interzise pe raza municipiului Alba Iulia: Proiect în consultare publică
Activitățile de jocuri de noroc urmează să fie interzise pe raza municipiului Alba Iulia: Proiect în consultare publică Activitățile de jocuri de noroc urmează să fie interzise pe raza municipiului Alba Iulia, potrivit unui proiect de hotărâre de Consiliu Lucoal pus în consultare publică joi, 12 martie 2026. Consultarea publică va dura până în 24 […]
VIDEO | Patru tineri REȚINUȚI de oamenii legii din Alba pentru trafic de droguri, efectuarea de operațiuni cu psihoactive și conducere fără permis
Patru tineri reținuți de oamenii legii din Alba pentru trafic de droguri, efectuarea de operațiuni cu psihoactive și conducere fără permis Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Alba Iulia, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Alba Iulia, au documentat activitatea infracțională a 4 persoane (trei bărbați și o femeie), cu vârste cuprinse între […]
DOLIU în muzica românească: Mugurel Vrabete, basistul Holograf, a încetat din viață la vârsta de 70 de ani. A proiectat și ridicat un hotel în Alba Iulia și a cântat cu trupa Mass Media
DOLIU în muzica românească: Mugurel Vrabete, basistul Holograf, a încetat din viață la vârsta de 70 de ani. A proiectat și ridicat un hotel în Alba Iulia și a cântat cu trupa Mass Media Mugurel Vrabete, basistul Holograf, a încetat din viață la vârsta de 70 de ani. Numele său este legat de proiectarea și […]