Actualitate

Magazine Kaufland și Lidl din toată ţara controlate de inspectorii OPC

Ioana Oprean

Publicat

în

Magazine din toată ţara aparţinând lanţurilor Kaufland și Lidl au fost controlate în ultima perioadă de inspectorii de la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC).

Petrecerea Divorțaților

În cazul Kaufland, cel mai mare lanţ de hipermarketuri din România, au fost descoperite nereguli la 79% dintre unităţile controlate (68 de magazine), iar în ceea ce privește lanţul Lidl, 70% dintre magazine au încălcat legislaţia (89).

Amenzile aplicate de ANPC în urma controalelor efectuate sunt de 855.000 de lei. O altă măsură a fost oprirea temporară de la comercializare a mai multor produse, în valoare totală de 111.320 de lei.

Potrivit ANPC, în urma controalelor s-a depistat abateri precum utilizarea de expresii precum „preţ de discounter garantat”, „ieftin”, „mai ieftin” care induc ideea unei vânzări cu preţ redus, sau a unui avantaj specific al preţului de discount, fără a fi afişat şi preţul de vânzare.De asemenea, în unele magazine nu erau afişate preţurile la toate produse, sau nu erau traduse în română elementele de identificare şi caracterizare ale produselor. Nu în ultimul rând, s-au găsit produse ale căror etichete nu erau conforme cu prevederile legale în vigoare, iar, în unele cazuri depozitarea şi expunerea produselor nu se făcea aşa cum impunea producătorul, scrie economica.net.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Românii pot produce acasă până la 200 de litri de țuică sau pălincă fără să plătească accize: Băutura nu poate fi vândută și trebuie să fie  obținută din fructele produse în gospodărie

Ioana Oprean

Publicat

în

Românii pot produce acasă până la 200 de litri de țuică sau pălincă fără să plătească accize: Băutura nu poate fi vândută și trebuie să fie  obținută din fructele produse în gospodărie Gospodăriile din România înscrise în Registrul agricol beneficiază de scutirea de la plata accizelor pentru cel mult 200 de litri de băuturi alcoolice […]

Citește mai mult

Actualitate

Câte zile libere vor fi de Paște 2027: Când începe minivacanța pentru angajații din România

Ioana Oprean

Publicat

în

Câte zile libere vor fi de Paște 2027: Când începe minivacanța pentru angajații din România Paștele ortodox va fi sărbătorit anul viitor la începutul lunii mai 2027, când angajații cu program obișnuit de lucru vor beneficia de patru zile libere consecutive. Minivacanța va începe în Vinerea Mare și se va încheia în a doua zi […]

Citește mai mult

Actualitate

Cum verifici geamurile termopan înainte de sezonul rece: Cum îți dai seama nu mai etanșează bine și pierzi căldură

Ioana Oprean

Publicat

în

Cum verifici geamurile termopan înainte de sezonul rece: Cum îți dai seama nu mai etanșează bine și pierzi căldură Ferestrele devin, odată cu scăderea temperaturilor, unul dintre punctele prin care o locuință poate pierde căldură. Chiar dacă ai geamuri termopan, acest lucru nu înseamnă automat că ele izolează la fel de bine ca atunci când […]

Citește mai mult