Actualitate

Lyridele, ploaia de stele căzătoare, vizibilă după miezul nopții, pe cerul României

Ioana Oprean

Publicat

în

Ploaia de stele Lyridele își va atinge maximul și în această seară, reamintesc astronomii de la Observatorul Amiral Vasile Urseanu. Ploaia de stele se poate vedea cu ochiul liber.

Petrecerea Divorțaților

În această seară, curentul de meteori demumint Lyride, după constelația din care care par să provină stelele căzătoare, își va tinge punctul maxim. Astronomii reamintesc faptul că meteorii vor putea fi observați cu ochiul liber, în special după miezul nopții.

“În luna aprilie, în nopţile de 21/22 şi 22/23, toţi cei ce vor privi spre cer vor vedea mai multe stele căzătoare decât în mod normal. Este activ curentul de meteori Lyride, iar în acele nopţi va fi maximul. Planeta noastră trece printr-o zonă pe unde a trecut cometa C/1861 G1 (Thatcher), iar praful din coada ei va arde în atmosferă. Acest curent de meteori este unul dintre cele mai vechi observate, primele observaţii fiind făcute de chinezi acum 2.600 de ani (în anul 687 î.e.n.). Pentru a putea vedea meteorii nu aveţi nevoie de instrumente astronomice. Trebuie doar să priviţi înspre cer, aşezaţi comod, timp de minim o oră, cândva între miezul nopţii şi răsăritul Soarelui. Nu trebuie să priviţi într-o direcţie anume, pentru că meteorii pot apărea în orice direcţie”, se arată pe site-ul Observatorului astronomic Amiral Vasile Urseanu.

Stelele căzătoare pot fi urmărite chiar și de pe geam, iar Luna nu va strica observațiile, mai spun astronomii.

“În 2020 lumina Lunii nu va strica observaţiile, pentru că Luna se află în faza de Lună Nouă. Cel mai bine este să observaţi cerul după miezul nopţii până dimineaţă (se poate şi de la geam) şi să alegeţi o zonă de cer pe care să o priviţi în continuu”, mai precizează sursa citată.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Reglementarea păcănelelor la Alba Iulia: Plângere prealabilă depusă de Loteria Română

Ioana Oprean

Publicat

în

Reglementarea păcănelelor la Alba Iulia: Plângere prealabilă depusă de Loteria Română Compania Națională „Loteria Română” S.A. a contestat Hotărârea Consiliului Local nr. 313 din 31 august 2026, prin care Alba Iulia și-a stabilit regimul activităților de jocuri de noroc. Executivul local consideră însă plângerea neîntemeiată și propune Consiliului Local să o respingă. Un proiect de […]

Citește mai mult

Actualitate

Când începe vacanța de toamnă în 2026 și când revin elevii la școală. Când este următoarea vacanță din anul școlar 2026-2027

Ioana Oprean

Publicat

în

Când începe vacanța de toamnă în 2026 și când revin elevii la școală. Când este următoarea vacanță din anul școlar 2026-2027 În câteva zile, elevii din România vor intra în prima vacanță din anul școlar 2026-2027, programată la finalul lunii octombrie. Vacanța de toamnă va dura nouă zile consecutive, iar calendarul aprobat de Ministerul Educației […]

Citește mai mult

Actualitate

Pensii private | Premierul Luca Niculescu, mesaj ferm: „Nimeni nu se atinge de Pilonul II de pensii”

Ioana Oprean

Publicat

în

Pensii private | Premierul Luca Niculescu, mesaj ferm: „Nimeni nu se atinge de Pilonul II de pensii” Premierul Luca Niculescu afirmă că Pilonul II de pensii private nu va fi modificat, subliniind că predictibilitatea trebuie să reprezinte un principiu de bază al politicilor publice. Potrivit șefului Guvernului, fondurile acumulate în cadrul acestui sistem însumează aproximativ […]

Citește mai mult