Actualitate

LUNI, proiectul Legii salarizării ajunge în plenul Senatului. Când ar putea intra în vigoare grilă de salarizare

Ioana Oprean

Publicat

în

Luni, senatorii vor dezbate şi vor vota proiectul de lege care măreşte veniturile din sectorul bugetar. Tot săptămâna viitoare, salarizarea ar trebui să ajungă şi pe masa deputaţilor, care au ultimul cuvânt în acest caz.

Odată ce va trece de plenul Senatului, iar deputaţii din comisiile de specialitate îşi vor da avizele necesare pe acest proiect de lege, ar trebui să intre şi la votul final, în plenul Camerei Deputaţilor, care este forul decizional în acest caz şi, cel mai probail, peste două săptămâni se va întâmpla şi acest lucru.

Social democraţii şi-au făcut planul astfel încât legea salarizării unitare să fie adoptată în actuala sesiune parlamentară, pentru a putea intra în vigoare începând cu 1 iulie a acestui an.

Inclusiv o respingere a preşedintelui Klaus Iohannis a fost luată în calcul de liderii PSD, ministrul muncii susţinând că dacă preşedintele Klaus Iohannis o va retrimite în Parlament, atunci procedura va fi urgentată.

Cât despre categoriile celor mai fericiţi bugetari datorită proiectului de lege privind salarizarea unitară, există câteva categorii care au reuşit să obţină mai mulţi bani de la ministrul muncii şi aici vorbim, în primul rând, despre aleşii locali: primarii şi viceprimarii de reşedinţe de judeţ au reuşit să obţină o majorare în plus de la ministrul muncii, mai exact urmează să câştige în jur de 13.000 de lei, la fel de mult ca un preşedinte de consiliu judeţean. Primarul capitalei va avea, însă, ceva mai mult, aproximativ 14.000 de lei.

Sursa: realitatea.net


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Cum va fi VREMEA în România până în 13 aprilie 2026: Temperaturi ridicate și precipitații puține. Prognoza meteo pe 4 săptămâni

Ioana Oprean

Publicat

în

Cum va fi VREMEA în România până în 13 aprilie 2026: Temperaturi ridicate și precipitații puține. Prognoza meteo pe 4 săptămâni Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a dat publicității, vineri, 13 martie 2026, prognoza meteo pe 4 săptămâni. Conform meteorologilor, ANM, până spre mijlocul lunii aprilie 2026, temperaturile vor continua să fie ridicate, iar precipitațiile […]

Citește mai mult

Actualitate

Prețul motorinei ar putea ajunge la circa 9,8 lei/litru în următoarele două saptămâni. Expert: „Preţurile de la pompă reflectă costurile din trecut, nu evoluţiile din ultimele zile”

Ioana Oprean

Publicat

în

Prețul motorinei ar putea ajunge la circa 9,8 lei/litru în următoarele două saptămâni. Expert: „Preţurile de la pompă reflectă costurile din trecut, nu evoluţiile din ultimele zile” Preţul motorinei din România ar putea urca în următoarele două săptămâni până la aproximativ 9,78 lei pe litru, deoarece scumpirile recente ale petrolului şi ale motorinei pe pieţele […]

Citește mai mult

Actualitate

VIDEO | Ce soluții propune ministrul Agriculturii pentru ca fermierii să achiziționeze motorină cu 4-4,5 lei/litru

Ioana Oprean

Publicat

în

Ce soluții propune ministrul Agriculturii pentru ca fermierii să achiziționeze motorină cu 4-4,5 lei/litru Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, susține că există soluții astfel încât fermierii să achiziționeze motorină ieftină. Acestea au fost prezentate Ministerului de Finanțe și vizează protejarea fermierilor de creșterile de prețuri provocate de războiul din Iran. Ministrul Agriculturii susține că există soluții […]

Citește mai mult