Rămâi conectat

Curier Județean

Luni, 23 noiembrie 2020| „Reconstituire istorică în imagini – Primul Război Mondial”: Expoziție de fotografie în zona Porții a III-a a Cetății Alba Carolina

Ziarul Unirea

Publicat

în

Centrul de Cultură „Augustin Bena”  din Alba Iulia organizează o expoziție fotografică, cu ocazia zilei Naționale a României. Aceasta va fi deschisă începând din data de 23 noiembrie 2020, ora 15:00.

Ziua Națională a României va fi marcată și printr-o expoziție de fotografie care reconstituie acțiunile soldaților români din Regimentul 50 Infanterie Alba Iulia, în preajma zilei Marii Uniri din 1918.

Expoziția va fi deschisă luni, 23 noiembrie 2020, la ora 15,00, în zona Porții a III-a a Cetății Alba Carolina. Vernisajul expoziției, ca de altfel toate evenimentele organizate în acest an pentru a marca Ziua Națională a României, se va desfășura FĂRĂ PUBLIC, urmând a fi transmis LIVE pe pagina de Facebook a Centrului de Cultură „Augustin Bena” Alba.

De asemenea organizatorii vor respecta toate măsuri impuse în contextul pandemiei COVID-19, iar persoanele implicate în organizare vor fi testate medical.

Fotografiile de reconstituire istorică au fost realizate în anul 2018, pe Măgura Străjii din Satul Straja, din județul Alba, de către Vasile Sârb și cursanții clasei de arte vizuale din cadrul Centrului de Cultură ,,Augustin Bena”, în colaborare cu Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia.

Potrivit istoricului Tudor Roșu, de la Muzeul Național al Unirii Alba Iulia, românii ardeleni au luptat în Primul Război Mondial încă din prima zi a acestuia, 28 iulie 1914, deoarece Transilvania făcea parte din Imperiul Austro-Ungar. Marile puteri au crezut că ostilitățile vor fi încheiate rapid, însă războiul s-a dovedit a fi lung, intens, continuu pe întinderea a 51 de luni, catastrofal, așa cum omenirea nu mai experimentase până atunci.

Numărul românilor din Transilvania încorporați în armata cezaro-crăiască a fost de aproximativ 500.000. Pierderile au fost pe măsură: 82.000 de morți și dispăruți; 63.000 de râniți, invalizi și bolnavi. În urma celor căzuți, au rămas 79.000 de orfani și 38.000 de văduve. La aceștia se adaugă miile de arestați şi refugiați. Românii ardeleni nu s-au regăsit în acest război.

Motivația supunerii și credinței față de împărat nu putea fi una suficientă într-o epocă în care toate naţionalităţile căutau să îşi afirme identitatea. Valori ca „unitatea patriei” (austro-ungare), „memoria strămoșilor” etc., pe care se baza propaganda austro-ungară, nu aveau acoperire pentru românii ardeleni.

Și mai demotivantă a fost intrarea României în război în 1916, ce îi aducea pe românii ardeleni în situația de a lupta împotriva “propriilor frați”, așa cum îi percepeau pe românii din Vechiul Regat. Din aceste motive, un număr uriaș de soldați ardeleni – peste 100.000 – au dezertat și s-au înrolat în armata României, ajungând să lupte împotriva țării din care făceau parte, Austro-Ungaria, și care i-a considerat „trădători de patrie”. Până la 1918, la Alba Iulia a funcționat Regimentul 50 Infanterie cezaro-crăiesc. În total, imperiul avea 102 regimente de infanterie.

Încadrat între regimentele așa-zise „de linie”, Regimentul 50 – numit oficial și Regimentul „Friedrich Grobherzog v. Baden” făcea recrutări în special din zona Albei și avea, prin urmare, un număr foarte mare de soldați români, estimați la 70% din totalul efectivelor regimentului. În anii Primului Război Mondial, soldații regimentului 50 au dus lupte în Galiția și în nordul Italiei.

Consiliul Județean Alba prin instituțiile subordonate, Centrul de Cultură „Augustin Bena”, Muzeul Național al Unirii Alba Iulia, Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” și Teatrul de Păpuși „Prichindel”, organizează și în acest an o serie de activități culturale incluse în programul de la Alba Iulia dedicat Zilei Naționale a României.

Manifestările se desfășoară fără public, cu respectarea celor mai stricte măsuri de prevenire a răspândirii virusului SARS-COV-2, și sunt organizate în parteneriat cu Primăria Municipiului Alba Iulia și Instituția Prefectului Alba. Sub genericul „Ziua Națională în casa fiecărui român”, evenimentele sunt transmise LIVE pe pagina de Facebook a Centrului de Cultură „Augustin Bena” Alba și, în funcție de eveniment, pe paginile celorlalte instituții organizatoare.

Expoziția va putea fi văzută, după vernisaj, și on-line pe Pagina de Facebook a Centrului de Cultură „Augustin Bena” Alba: https://www.facebook.com/Centrul-de-Cultura-AUGUSTIN-BENA-Alba-173204689496678


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

INCENDIU de vegetație uscată la Spătac: Intervin pompierii din Blaj

Ziarul Unirea

Publicat

în

INCENDIU de vegetație uscată la Spătac: Intervin pompierii din Blaj Un incendiu de vegetație uscată a izbucnit luni seara, în localitatea Spătac. Intervin pompierii din Blaj pentru stingerea flăcărilor. Garda de intervenție Blaj intervine cu o autospecială de stingere cu apă și spumă pentru localizarea și stingerea unui incendiu în localitatea Spătac. Din primele informații, […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea