„Lumină pentru suflet”, cartea părintelui luminat Eugen Goia din Cîmpeni. Credinţă, istorie, imagini din lada de zestre a Ţării Moţilor

Acum, la câteva zile până la Sfânta sărbătoare a Crăciunului, vă propunem pentru lecturare volumul al şaselea din „Lumină pentru suflet” al părintelui iconom stavrofor Eugen Goia din Cîmpeni, care a apărut spre sfârşitul anului 2016, la Editura Accent Print din Suceava.

Deşi nu s-a bucurat de o lansare oficială, decât de o prezentare făcută de către preoţii Iosif Gligor şi Cristian Motora în Biserica Ortodoxă cu Hramul „Izvorul Tămăduirii” din Cîmpeni, acest al şaselea volum cuprinde credinţă, istorie, autografe, diplome, imagini din lada de zestre a Ţării Moţilor, adunate sub mesajul „…şi ei l-au mărturisit pe Hristos”.

Pe prima copertă se află Mănăstirea Râmeţ „reprezentată prin cele două biserici surori, străjuite de falnicele stânci şi grija părintească ce o poartă discret Părintele Domotie, Monahia Eudoxia şi Maica Filotemia acestui sfânt şi iubit locaş de Sfântul Ghelasie”, cum menţiona Maica Stareţă Stavrofora Apolinaria Barb împreună cu obştea Mânăstirii Râmeţ într-o scrisoare de mulţumire adresată părintelui Goia, după ce au primit un exemplar al volumului.

De altfel, aceasta nu este singura scrisoare de mulţumire primită de părintele Goia după apariţia volumului, alte aprecieri primind de la Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Irineu al Alba Iuliei, arhimandritul Veniamin Micle – stareţul Mănăstirii Bistriţa, sau profesorul Ioan Ardelean, ex-senator de Alba, acesta din urmă menţionând următoarele: „Părintele Goia s-a străduit, a adunat documente şi informaţii, a însufleţit credinţa şi istoria locului şi în final a realizat o nouă carte plină de învăţăminte pilduitoare care se doreşte a fi un îndreptar educativ pentru tot moţul, cu deosebire pentru tinerii în formare pentru a-şi cunoaşte trecutul plin de glorie. Din fericire, o face ca un adevărat cronicar al moţilor”.

Chiar în deschiderea cărţii, după cuvintele deosebite adresate autorului de poetul Nicolae Nicoară-Horia, preotul Eugen Goia îşi prezintă motivele care au dus la apariţia acestei cărţi de spiritualitate ortodoxă, prin care încearcă să aducă în actualitate vieţile unor renumiţi slujitori ai Bisericii străbune, pe unii dintre ei cunoscându-i personal şi învrednicindu-se de bunătatea şi de preţuirea lor. „Să dăm dovadă că nu i-am uitat şi îi purtăm în inimă şi în rugăciunile noastre către Dumnezeu, încercând să le urmăm cu râvnă învăţăturile pline de credinţă şi de iubire”, ne îndeamnă autorul.

Referitor la conţinutul cărţii, acesta precizează: „I-am adus printre noi, ştergând praful uitării, pe o parte din mitropoliţii Ardealului, arhimandriţi şi duhovnici renumiţi, profesori şi preoţi, care au fost călăuzitori pentru multe generaţii de elevi şi studenţi pe drumul spinos dar frumos al preoţiei, au fost «lumină pentru suflet», mărturisindu-l pe Hristos. Veţi găsi în această carte de istorie sfântă şi pagini de istorie durută din viaţa moţilor, participanţi la marile evenimente ale neamului românesc. Cu toţii au fost modele demne de urmat, icoane vii pentru preoţi”. Aici aş vrea să adaug că, în timpul vizitei, acesta a început să-mi prezinte pe scurt conţinutul cărţii, cu voce așezată şi enigmatică, la fel cum vorbeşte şi îi îndeamnă un duhovnic pe cei care vin să-şi mărturisească păcatele.

Autorul mărturiseşte că nu se consideră istoric, scriitor, nici poet, ci este un simplu „preot de ţară”, lucrător în ogorul Domnului, mărturisitor al lui Hristos. Acum pensionar, încărcat de anii bătrâneţii şi cu sănătatea zdruncinată, realizează că în cei peste 50 de ani de preoţie lucrătoare în mijlocul moţilor, poate să exclame cuvintele unui mare român: „Chiar de nu am fost un far, ci o candelă, ajunge. Şi chiar de nu am fost nici candelă, tot ajunge, căci m-am străduit să aprind lumina lui Hristos în sufletul credincioşilor”.

Totodată, menţionează că alături de celelalte cinci volume anterioare şi cele peste o sută de articole scrise în cei 25 de ani de colaborare la „Credinţa străbună”, Renaşterea, Telegraful român şi peste 17 ziare şi reviste teologice sau laice din ţară şi străinătate, lucrarea se constituie într-o monografie. „Am adunat în întreaga viaţă, după priceperea mea, date, unele regăsindu-se în cele câteva sute de cărţi din biblioteca personală, cărţi care m-au ajutat în lucrările mele, în singurătatea mea. Când am fost bolnav acestea m-au vindecat, întărindu-mi moralul, dându-mi putere să merg mai departe, iubind şi iertând. Acolo unde oamenii te doboară, Dumnezeu te ridică, pentru toate mulţumindu-i acum şi mereu!

Rog cititorii la o adâncă înţelegere şi iertare dacă le-am înşelat aşteptările. Ideea care m-a călăuzit în această lucrare a fost următoarea: slujitorii Bisericii s-au aflat întotdeauna în fruntea credincioşilor, pildă şi îndemn. Un popor născut creştin, poporul român, a avut mereu preoţi cu crucea-n frunte, care au fost sufletul neamului lor, trăind alături de el bucuriile şi amarul… Doresc ca aceste evocări modeste să se constituie un omagiu de cinstire a celor evocaţi, şi care s-au învoit, exemplar, pentru a ne lăsa şi nouă, şi urmaşilor, pilde nemuritoare spre care tindem neîncetat, cu fapta şi viaţa noastră, spre slava lui Dumnezeu”. După aceste cuvinte înălţătoare transmise de părintele Goia, cel mai bine ar fi ca cititorii să descopere în tihnă toată cartea, care cuprinde şi prezentările făcute autorului de către poeţii Ion Mărginean şi Nicolae Nicoară-Horia, aceştia caracterizându-l prin cuvinte deosebit de frumoase.

În încheiere, vom prezenta o scurtă biografie a părintelui Eugen Goia, care s-a născut la 26 aprilie 1940, în oraşul Cîmpeni, localitate unde a învăţat carte înainte de a urma Seminarul Teologic din Cluj-Napoca şi Institutul Teologic din Sibiu, fiind licenţiat în teologie. S-a căsătorit în 1964 cu Moldovan Livia şi are două fiice, Adriana şi Corina, care i-au dăruit patru nepoţi. Şi-a început activitatea monahală în 1965 în parohia Sălciua de Sus, iar în 1972 s-a transferat, la cerere, în parohia Sohodol, unde a păstorit până în anul 2001, când, din motive de sănătate, şi-a cerut pensionarea.

În cele două parohii din Ţara Moţilor, pe lângă activitatea duhovnicească, s-a îngrijit de restaurarea şi înzestrarea bisericilor cu obiecte de cult, de ridicarea unor troiţe-monument spre cinstirea eroilor căzuţi pentru apărarea gliei străbune, iar o altă preocupare a acestuia a constat în opera de salvare, de colecţionare şi punere în valoare a obiceiurilor şi tradiţiilor de pe aceste meleaguri, amenajând o adevărată expoziţie muzeală. La toate acestea se adaugă o susţinută activitate culturală, scriind articole pe teme teologice şi de istorie locală, publicate în reviste teologice şi laice, multe din acestea regăsindu-se în cele cinci cărţi de referinţă: „Ţara Moţilor – vatră de istorie şi spiritualitate românească”; „Cuvânt şi suflet românesc”, „Memoria pământului românesc”, „Mănăstiri şi duhovnici din Ţara Moţilor”; ,,Biografii luminoase cu preoţi de altădată în Ţara Moţilor”.

Toate aceste preocupări nobile ale părintelui Eugen Goia l-au determinat pe ÎPS Andrei, fost arhi­episcop al Alba Iuliei, să-i acorde înalta distincţie a Bisericii Ortodoxe Române de „Iconom stavrofor” cu dreptul de a purta brâu roşu şi cruce. Totodată, a primit scrisori şi diplome de apreciere din partea unor instituţii, personalităţi bisericeşti şi laice, iar ca încheiere aş vrea să adaug cele spuse de poetul Nicolae Nicoară-Horia:

„Părintele Eugen Goia, un om cald şi smerit, e o pildă vie pentru contemporani şi pentru urmaşi, acolo în munţii de care s-a legat pe veşnicie şi de veşnicia lor! E un adevărat muzeu umblător! Dumnezeu să-i învrednicească paşii până la capătul drumului dat pe pământ, luminându-i prin arderea de sine şi pe cei din jur”.

Ovidiu CULDA

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI