LPS Cetate Deva – Industria Galda, bătălie pentru supraviețuire, mâine, în runda intermediară
La Deva, pe stadionul unde în iunie 2014 găldenii au trăit bucuria promovării, în premieră, pe a treia scenă,
după barajul cu ACS Ghiroda, Industria își joacă o carte mare de menținere în Liga a 3-a, miercuri, de la ora 17.00.
Acest meci poate fi catalogat drept o “finală a supraviețurii” între echipe din subsolul Seriei a 4-a, LPS Cetate Deva (locul 13, 25 de puncte) și Industria Galda (locul 14, 24 de puncte), aflate în luptă directă pentru salvare. O confruntare pe muchie de cuțit, abordată de pe poziții diametral opuse: devenii – cu două victorii la rând, prin care au încurcat socotelile fruntașelor ACS Dumbrăvița și Metalurgistul Cugir, vizitatorii – două insuccese ce i-au coborât în zona retrogradabilă, din care evadaseră la un moment dat.
Formația din Alba nu-și ascunde intențiile de a lua puncte lângă cetatea Devei, deși are probleme importante de efectiv și pentru al treilea joc la rând antrenorul Paul Ciucă nu va fi pe banca tehnică, din pricina problemelor de sănătate. Va reveni Al. Costea, însă vor lipsi S. Fulea și Adam – suspendați, Fl. Schiau – accidentat, Căt. Suciu și Circov – probleme medicale (e posibil să joace, chiar dacă nu sunt refăcuți total). “Trebuie să dăm maximum în această partidă și să luăm puncte. Ne batem pentru salvare și avem meci cu o contracandidată, e o «finală», joc în care suntem obligați să obținem un rezultat pozitiv”, a declarat Marcel Georgiu, președintele Industriei (în toamnă găldenii au câștigat la limită, gol R. Moga).
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
FOTO: Student Sport Alba Iulia, calificare remarcabilă în semifinalele Ligii Elitelor Under 15 la fotbal feminin
Student Sport Alba Iulia, calificare remarcabilă în semifinalele Ligii Elitelor Under 15 la fotbal feminin, după victoria de la Bistrița Student Sport Alba Iulia a realizat o calificare remarcabilă în semifinale Ligii Elitelor Under 15 la fotbal feminin. Echipa din Cetatea Marii Unrii, care are o colaborare cu Corvinul Hunedoara, a învins, în deplasare, scor […]
Antrenorul Dragoș Militaru, înaintea duelului pentru Liga 2, Poli Timișoara – CSM Unirea Alba Iulia: „Cheia meciului suntem noi!”
Antrenorul Dragoș Militaru, înaintea derby-ului pentru Liga 2, Poli Timișoara – CSM Unirea Alba Iulia: „Cheia meciului suntem noi!” Dragoș Militaru, antrenor care a preluat la finele anului trecut CSM Unirea Alba Iulia, este în fața celui mai important examen de până acum pe banca „alb-negrilor”, duel extern cu Poli Timișoara, în penultima rundă a […]
FOTO: Înotătorii de la LPS Alba Iulia, prestații remarcabile la calificările pentru naționalele de copii: 8 medalii, aur pentru Nicolas Dan și Mihai Stănilă
Înotătorii de la LPS Alba Iulia, prestații remarcabile la calificările pentru naționalele de copii: 8 medalii, aur pentru Nicolas Dan și Mihai Stănilă, sportivii antrenați de Daniela Bob Sportivii de la Liceul cu Program Sportiv Alba Iulia au realizat prestații remarcabile la Oradea, la calificările pentru campionatele naționale de înot copii 10-11 ani. Citește și: FOTO: […]