Opinii - Comentarii

Loteria bonurilor fiscale: Păstrați bonurile fiscale de la cumpărături! Premiul cel mare, la prima extragere, un milion de lei

Ioana Oprean

Publicat

în

Loteria bonurilor fiscale constă în extragerea aleatorie de numere, pentru acordarea de premii in bani, persoanelor fizice rezidente si nerezidente in Romania care dețin bonuri fiscale ce atesta cumpărarea de bunuri sau servicii pe teritoriul României.

Petrecerea Divorțaților

loteria_bonuri_fiscale_22553800Astfel, OG nr. 10/2015 pentru organizarea Loteriei bonurilor fiscale a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 81 din 30 ianuarie 2015 și a intrat în vigoare pe 2 februarie 2015.

Iar de la 1 martie va intra în vigoare controversata lege potrivit căreia clienţii care cer bon fiscal şi nu îl primesc pot pleca fără să plătească produsul.

„Introducerea Loteriei bonurilor fiscale a fost aprobată de Guvern, cu o prevedere suplimentară faţă de proiectul aflat în dezbatere publică şi care acordă dreptul unui client, începând cu luna martie a acestui an, să nu achite produsul selectat sau consumat dacă nu a primit bon fiscal de la comerciant. În magazine, restaurante şi alte unităţi va fi expus obligatoriu un afiş în acest sens”, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse oficiale.

Informaţia a fost confirmată de Ministerul Finanţelor Publice, printr-un comunicat, în care se precizează că s-a renunţat la pragul minim de vârstă de 18 ani, astfel că orice persoană poate participa la loterie.

„Ordonanţa mai prevede că, începând cu 1 martie, în cazul refuzului agentului economic de a emite şi înmâna bon fiscal, cumpărătorul să poată să nu achite bunul dobândit sau serviciul prestat, având în vedere că o tranzacţie nefiscalizată nu reprezintă altceva decât o încălcare a legii. Aşadar, cumpărătorul poate păstra bunul fără să îl mai plătească în cazul unui refuz al agentului economic de a emite bon fiscal”, se precizează în comunicat.

Totodată, a fost eliminată restricţia de câştig cu un singur bon de persoană pe extragere. Astfel, în cazul în care o persoană are două sau mai multe bonuri câştigătoare la o extragere, va primi banii pentru toate bonurile câştigătoare.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Opinii - Comentarii

Opinii - Comentarii

Mesaje de Halloween în limba engleză 2026. Texte pentru Sms-uri și urări „înfricoșătoare”

Ioana Oprean

Publicat

în

“Trick or treat!”  • Mesaje, sms-uri și urări „înfricoșătoare” de Halloween 2026 în limba engleză • mesaje de groază de Halloween. Sărbătoare de origine celtică, Halloween-ul este celebrat în foarte multe țări de pe glob. Celții considerau că toate legile spațiului și timpului sunt suspendate în această zi, permițându-le spiritelor să interacționeze cu cei vii. […]

Citește mai mult

Opinii - Comentarii

MESAJE de HALLOWEEN 2026. SMS-uri, felicitări, statusuri, mesaje amuzante, înfricoșătoare și mesaje în limba engleză de HALLOWEEN

Ioana Oprean

Publicat

în

Mesaje de Halloween 2026 • Felicitări, urări şi statusuri înfricoşătoare • mesaje de groază • mesaje horror • SMS -uri amuzante • Mesaje în engleză haioase de Hallowen.  Ca sursă de inspirație vă oferim o colecție de masaje amuzante-înfricoșătoare și mesaje în limba engleză.  De asemenea, puteti posta un mesaj special de Halloween ca status […]

Citește mai mult

Opinii - Comentarii

29 octombrie 2026: 151 de ani de la nașterea Reginei Maria a României. Povestea suveranei care a devenit un simbol al Marii Uniri

Ioana Oprean

Publicat

în

29 octombrie 2026: 151 de ani de la nașterea Reginei Maria a României. Povestea suveranei care a devenit un simbol al Marii Uniri Joi, 29 octombrie 2026 se împlinesc 151 de ani de la nașterea Reginei Maria a României, una dintre personalitățile marcante ale istoriei naționale. Născută în Marea Britanie, nepoată a Reginei Victoria și […]

Citește mai mult