Ştirea zilei

Locurile din România cu cel mai mare risc de INFECTARE cu Covid-19: Birourile și propriile apartamente, printre cele mai periculoase zone

URSALEȘ Iulian

Publicat

în

Locurile unde ne întâlnim cu prietenii sau familia extinsă, cum ar fi sălile de sport, birourile, dar şi apartamentele, reprezintă principalele zone de risc pentru infecţia cu noul coronavirus, sunt de părere specialiştii epidemiologi.

Spaţiile închise aglomerate, fie că avem în vedere mijloacele de transport în comun, clădirile de birouri sau spaţiile comerciale slab ventilate, reprezintă principalele zone de risc în ceea ce priveşte probabilitatea de infecţie cu noul coronavirus, susţin specialiştii epidemiologi. De altfel, în noul set de măsuri prevăzute de către autorităţi pentru această nouă etapă epidemiologică este subliniată importanţa respectării distanţării sociale şi purtarea măştii de protecţie tocmai în aceste spaţii închise. Cu toate acestea, riscurile de îmbolnăvire nu dispar automat, fie pentru că unii oameni nu respectă aceste reguli sau, aşa cum s-a observat adeseori, măştile sunt purtate incorect fără a acoperi şi nasul. Este de aceea important să conştientizăm aceste riscuri, tocmai pentru a ne spori gradul de vigilenţă şi de precauţie.

Potrivit experţilor epidemiologi, riscurile cele mai mari apar în spaţiile închise, şi ele cresc proporţional atât cu numărul de persoane prezente, dar şi în funcţie de măsura în care aceste persoane respectă măsurile de protecţie. „Atunci când vorbim de un risc ridicat de infectare cu acest virus, avem în vedere spaţiile închise, în special unde avem o densitate mare de oameni, şi spaţii ce nu sunt aerisite. Bineînţeles, contează suprafaţa, e clar că riscul este mare în lift, riscul este mare într-o încăpere mică unde sunt mulţi oameni, riscul e mare în biserică. Dacă ne referim la spaţiile deschise, cred că un factor important îl joacă şi poluarea, pentru că nu-i totuna să mergem în parc şi să nu purtăm mască şi să fim undeva în trafic, la un semafor, unde avem multă poluare, multe maşini care ridică praful. Este un risc mult mai mare ca acest virus să ajungă în căile respiratorii în această situaţie”, a explicat Adrian Marinescu, medic specialist în cadrul Institutului „Matei Balş” din Capitală. Potrivit medicilor, în ceea ce priveşte transportul în comun, alţi parametri ce influenţează riscul de îmbolnăvire sunt atât timpul petrecut în aceste mijloace, dar şi dacă persoanele au un comportament activ. „Probabil că riscul cel mai mare este în spaţiile închise, unde există comunicare foarte multă, unde nu sunt respectate măsurile de distanţare fizică şi purtatul măştii în condiţiile în care petrecem mult timp împreună ca grup. Contează de asemenea, în special în mijloacele de transport în comun, dacă persoanele comunică. Una e să strănuţi, să vorbeşti, şi alta e să ai distanţarea fizică atunci când mergi 15 minute cu metroul”, este de părere Adrian Pană, medic specialist epidemiolog.

Sălile de sport sunt cu risc special de îmbolnăvire

În opinia acestuia, tocmai din acest motiv sălile de sport şi cele de fitness prezintă un risc special. „Fie că vorbim de un sport individual sau unul de echipă, care presupune contact apropiat, unde oamenii ţipă, comunică, şi bănuiesc că nu poartă mască în acest timp, dar şi spaţiul vestiarului, care este un spaţiu comun, şi cu cât e folosit de mai multe persoane în acelaşi timp duce la o creştere a riscului. Chiar şi în cazul unor activităţi individuale, dacă vorbim de o sală nu foarte bine ventilată, de persoane care sunt la distanţe destul de apropiate, riscul există”, a adăugat acesta.

De altfel, un studiu recent al unor cercetători de la universităţi din Hong Kong şi Beijing cu privire la transmiterea acestui virus a ajuns la concluzia că din cele peste 7.300 de cazuri confirmate, doar într-unul singur a fost vorba de o transmisie în aer liber. În acel caz, un tânăr de 27 de ani a avut o conversaţie în aer liber cu un alt bărbat ce se întorsese din provincia Wuhan, iar o săptămână mai târziu a prezentat simptomele infecţiei cu acest nou virus. Toate cele 318 focare de infecţie identificate au avut loc în spaţii închise, marea majoritate a acestora, 254 (79,9%) fiind în locuinţele personale, 108 (34%) în mijloacele de transport în comun, 14 în restaurante, 7 la evenimente de distracţie şi alte 7 la supermarketuri. (Pentru 83 de focare nu a putut fi identificată sursa de infecţie, putând proveni şi din alte mijloace).

Riscurile întâlnirilor private cu prietenii apropiaţi

În contextul în care restaurantele şi terasele au rămas închise, mulţi dintre noi sunt poate tentaţi să se reîntâlnească cu prietenii apropiaţi la mese organizate în propriile locuinţe. Specialiştii atrag atenţia că riscurile nu sunt deloc mici, chiar dacă vorbim doar de două, trei persoane apropiate, pentru că sunt genul de activităţi unde măsurile de distanţare fizică nu pot fi respectate şi riscăm astfel să intrăm în contact cu toate persoanele cu care prietenii noştri s-au văzut în această perioadă. „Chiar dacă persoanele respective nu au semne manifeste de boală, există totuşi riscul ca o persoană din grup să fie asimptomatică, şi în condiţiile în care discutăm de un spaţiu închis în care bănuiesc că nu se poartă mască, se consumă ceva, se discută, se râde, se cântă, toate aceste lucruri favorizează creşterea riscului unei infectări. Cu cât numărul persoanelor e mai mare, cu cât spaţiul e mai restrâns şi neventilat avem o creştere a riscului de contaminare”, a declarat medicul Adrian Pană.

Potrivit specialiştilor epidemiologi, riscul de a ne infecta cu noul coronavirus de pe produsele din magazine este unul redus, chiar şi în cazul articolelor de îmbrăcăminte ce au fost anterior probate la cabinele de probă de o persoană infectată. „Acest risc există, dar studiile şi datele recente au arătat că trebuie să fie o anumită doză infectantă. Altfel spus, ar trebui ca persoana dinainte să tuşească sau să strănute strict pe acea haină, or, dacă ar avea mască nu ar trebui să se întâmple, şi apoi o altă persoană să vină imediat să atingă acea haină. Vedem că dacă toţi păstrăm regulile de igienă, şi toţi purtăm măşti, atunci riscul e unul mic”, este de părere medicul Adrian Marinescu. „Nu ştiu în România, dar în alte state nu se permite intrarea în cabina de probă şi purtarea hainelor. Orice produs cumpărat poate fi returnat şi magazinele pot avea grijă ca aceste produse să stea o perioadă în afara expunerii în magazin”, a precizat medicul Adrian Pană.

Sursa: adevarul.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Un bărbat din Cugir, care a tâlhărit o vârstnică, va face ani grei de pușcărie: Ce au decis magistrații Judecătoriei Alba Iulia

Ioana Oprean

Publicat

în

Un bărbat din Cugir, care a tâlhărit o vârstnică, va face ani grei de pușcărie: Ce au decis magistrații Judecătoriei Alba Iulia Un bărbat din Cugir a fost condamnat la 6 ani de închisoare cu executare pentru tâlhărie calificată printr-o hotărâre pronunțată de Judecătoria Alba Iulia, luni, 4 mai 2026. Instanța a constatat că inculpatul […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Într-o comună din Alba, fostul primar, secretarul și un consilier local, dați în judecată pentru recuperarea unui prejudiciu de zeci de mii de euro

Ioana Oprean

Publicat

în

Într-o comună din Alba, fostul primar, secretarul și un consilier local, dați în judecată pentru recuperarea unui prejudiciu de zeci de mii de euro Un control al Curții de Conturi a României a scos la iveală modul în care a fost cheltuită ilegal o sumă de zeci de mii de euro, în perioada 2023–2024, de […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Urmările ca în filme la Teleac: Șoferiță din Teiuș și un albaiulian, cercetați de polițiști după ce au făcut schimb de locuri. Bărbatul nu avea permis de conducere și s-ar fi aflat la volan

Ioana Oprean

Publicat

în

Urmările ca în filme la Teleac: Șoferiță din Teiuș și un albaiulian, cercetați de polițiști după ce au făcut schimb de locuri. Bărbatul nu avea permis de conducere și s-ar fi aflat la volan O șoferiță din Teiuș și un albaiulian sunt cercetați de poilițiști după ce au fugit de oamenii legii și au făcut […]

Citește mai mult