Locul de joacă, din curtea grădiniței „Prietenia”, din Teiuș, tot mai aproape de finalizarea lucrărilor. Sunt montate dalele colorate din cauciuc
Pe pagina de socializare a Primăriei Teiuș a fost postat un mesaj, prin care reprezentanții au transmis evoluția lucrărilor pentru amenajarea spațiului de joacă din cadrul grădiniței „Prietenia”.
Locul de joacă începe să se apropie de stadiul final al lucrărilor, la momentul actual montându-se dalele de cauciuc, pentru siguranța copiilor, proiectul fiind realizat de constructorul serviciului de Urbanism am primăriei Teiuș.
„Spațiul de joacă din curtea grădiniței „Prietenia”, atât de așteptat de cei mici, capătă contur. Se montează dalele pastelate în trotuar, se pregăteste montarea dalelor de cauciuc pentru protecția celor mici și se amenajează zona după un proiect la care și-au dat concursul constructorul și colegii de la serviciul Urbanism al primăriei Teiuș!”, au transmis reprezentanții primăriei Teiuș, prin intermediul paginii de socializare.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
Ai animăluț de companie? Descoperă noul magazin Animax din Aiud Retail Park! Profită de promoția inaugurală, 20% reducere la toate produsele (P)
Ai animăluț de companie? Descoperă noul magazin Animax din Aiud Retail Park! Profită de promoția inaugurală, 20% reducere la toate produsele (P) PROMOȚII ZILNICE | CONSULTANȚĂ DE SPECIALITATE | PROGRAM DE LOIALITATE Luna aprilie vine cu vești bune pentru iubitorii de animăluțe din Aiud. În 2 aprilie 2026, Animax, petshop-ul îndrăgit de animăluțe, dar și […]
3-5 aprilie 2026 | Tabără de escaladă și echipare trasee în Cheile Găldiței: Sunt așteptați participanți care sunt deja autonomi la stâncă și se pot descurca individual în siguranță
3-5 aprilie 2026 | Tabără de escaladă și echipare trasee în Cheile Găldiței În perioada 3-5 aprilie 2026 va avea loc o tabără de escaladă și echipare trasee în Cheile Găldiței. Nu este vorba de o tabără de inițiere, au precizat organizatorii, care mizează pe participanți ce sunt deja autonomi la stâncă și se pot […]
FOTO | Performanță remarcabilă pentru doi elevi de la Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia. S-au calificat la etapa națională a Olimpiadei de Geografie
Performanță remarcabilă pentru doi elevi de la Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia. S-au calificat la etapa națională a Olimpiadei de Geografie Elevul caporal Flavius Crișan (clasa a X-a) și elevul fruntaș Ștefan Simescu (clasa a IX-a) s-au calificat la etapa națională a Olimpiadei de Geografie. Elevii au fost pregătiți de domnul profesor Valer […]