Politică Administrație

Locuitorii din Sebeş fără apă la robinete, duminică din cauza unei defecţiuni pe strada Dorobanţi. Se încearcă soluţionarea defecţiunii până la orele după-amiezii

Ioana Oprean

Publicat

în

În cursul dimineţii de duminică, 19 februarie 2017, în jurul orei 06.00, a fost semnalată o defecţiune la reţeaua de alimentare cu apă curentă pe str. Dorobanţi, intersecţie cu strada Griviţei, din municipiul Sebeş.

Petrecerea Divorțaților

La faţa locului s-au deplasat echipele de intervenţie ale APA CTTA Sebeş şi ale Serviciului Public Administrarea Patrimoniului, care au constat o fisură la îmbinarea între vana montată la începutul lunii noiembrie (atunci când a fost consemnată o altă defecţiune majoră pe strada Dorobanţi) şi conducta de azbociment învechită (care prezintă un risc permanent). Pentru a facilita intervenţia, a fost necesară dispunerea măsurii de oprire a alimentării cu apă, iar aceasta afectează, încă o dată, întregul oraş.

Conform directorului sucursalei APA CTTA Sebeş, domnul Radu Şerbănescu, se încearcă remedierea defecţiunii până la orele după-amiezii.

Primarul Municipiului Sebeş, domnul Dorin Nistor, transmite încă o dată scuze tuturor cetăţenilor pentru situaţia de disconfort generată de infrastructura de alimentare cu apă învechită pe care oraşul o are în acest moment.

Administraţia publică locală, prin primarul Dorin Nistor, susţine necesitatea realizării unui studiu privind Modelarea hidraulică a Municipiului Sebeş, precum şi necesitatea unei investiţii majore pentru înlocuirea reţelelor de apă, canalizare şi ape pluviale pe întreaga rază administrativ teritorială a Municipiului Sebeş. Va fi un grafic de investiţii pe o perioadă extinsă.

 

Salvează


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Comuna Ciugud devine asociat în societatea Alba Iulia Transport Local SRL. Cu ce sumă va contribui la capitalul social

Ioana Oprean

Publicat

în

Comuna Ciugud devine asociat în societatea Alba Iulia Transport Local SRL. Cu ce sumă va contribui la capitalul social Consilierii locali din Alba Iulia vor avea de aprobat, în ședința extraordinară programată pentru data de 9 noiembrie 2026, cooptarea comunei Ciugud în calitate de nou asociat în cadrul societății Alba Iulia Transport Local SRL, compania […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Blaj: O nouă rețea de canalizare pluvială va muta pe domeniul public conductele care trec acum prin proprietate privată

Ioana Oprean

Publicat

în

Blaj: O nouă rețea de canalizare pluvială va muta pe domeniul public conductele care trec acum prin proprietate privată A fost depusă solicitarea de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Înființare rețea de canalizare pluvială pe străzile Iuliu Maniu și Aurel Vlaicu, municipiul Blaj, jud. Alba“. Titularul investiției este Primăria Blaj, iar lucrările sunt […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Foto | USR Alba, la masa deciziilor naționale: Președintele Flaviu Rădițoiu și alți membri au reprezentat filiala la Congresul de la Timișoara

Ioana Oprean

Publicat

în

USR Alba, la masa deciziilor naționale: Președintele Flaviu Rădițoiu și alți membri au reprezentat filiala la Congresul de la Timișoara O delegație formată din șapte membri ai USR Alba, condusă de președintele filialei, Flaviu Rădițoiu, a participat la Congresul Național USR de la Timișoara, unde aproape 600 de delegați din întreaga țară au stabilit noua […]

Citește mai mult