Curier Județean

FOTO/ VIDEO: Drapelul național, arborat pe catargul din Piața Tricolorului, la Alba Iulia, în cadrul unei ceremonii solemne dedicate Zilei Naționale

Ioana Oprean

Publicat

în

Drapelul naţional, simbol al luptei poporului român pentru libertate, a fost arborat vineri, 30 noiembrie 2018, la Alba Iulia, în cadrul unui eveniment solemn dedicat Zilei Naționale a României. Ceremonia de arborare pe catarg a avut loc începând cu ora 12.15, în Piața Tricolorului.

Tricolorul a fost ridicat pe catargul situat în Piața Tricolorului, de pe esplanada Catedralei Încoronării. Ca și anii trecuți arborarea s-a făcut cu o zi înaintea Zilei Naționale a României, în acordurile imnului de stat (n.r. Deșteaptă-te române!), în prezența a sute de persoane.

La manifestarea solemnă au participat reprezentanți ai administrației locale, județene, , politicieni, reprezentanți ai MApN, partidelor politice, societății civile și fanfara militară care a asigurat fondul sonor prin cântece patriotice.

În ziua în care flutură mai multe steaguri ca oricând în România, povestea drapelului nostru, un simbol naţional mai vechi decât România Mare, trebuie readusă în amintire.

Urmaş al vechilor steaguri de luptă din Moldova şi Ţara Românească, tricolorul a apărut în secolul al XIX-lea şi a devenit simbol al identităţii şi unităţii naţionale. Pe câmpul de luptă sau în competiţiile sportive, ca însemn al statului sau ca dovadă de dragoste de ţară, îi însoţeşte pe români de aproape două secole. Din mai 1998, ziua de 26 iunie a fost proclamată Zi a Drapelului Național al României.

[nggallery id=6496]


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

„Campion” la infracțiuni rutiere, trimis în judecată la Judecătoria Blaj: Va fi judecat pentru două fapte de conducere sub influența substanțelor psihoactive și una de conducere fără permis

Ioana Oprean

Publicat

în

„Campion” la infracțiuni rutiere, trimis în judecată la Judecătoria Blaj: Va fi judecat pentru două fapte de conducere sub influența substanțelor psihoactive și una de conducere fără permis Un bărbat a fost trimis în judecată în stare de liberate la Judecătoria Blaj pentru un cumul de infracțiuni rutiere. Faptele s-au petrecut în octombrie 2024 și […]

Citește mai mult

Curier Județean

FOTO | Cetățean străin, prins pe Autostrada A1, pe sensul Sebeș – Sibiu, în timp ce transporta persoane și bunuri contra cost fără actele necesare: Amendă de 8.000 de lei

Bogdan Ilea

Publicat

în

Cetățean străin, prins pe Autostrada A1, pe sensul Sebeș – Sibiu, în timp ce transporta persoane și bunuri contra cost fără actele necesare: Amendă de 8.000 de lei Un cetățean străin, în vârstă de 39 de ani, a fost amendat cu 8.000 de lei după ce a fost depistat de polițiști pe Autostrada A1, pe […]

Citește mai mult

Curier Județean

Parcări noi, cu peste 150 de locuri, într-un oraș din Alba: „Undă verde” de la Direcția Județeană de Mediu Alba

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Parcări noi, cu peste 150 de locuri, într-un oraș din Alba: „Undă verde” de la Direcția Județeană de Mediu Alba Două proiecte, care vizează realizarea de parcări noi, cu un total de peste 150 de locuri, în municipiul Blaj, au primit „undă verde” din partea Direcției Județene de Mediu Alba.  Este vorba de proiectele „Amenajare […]

Citește mai mult