FOTO | Cetățean străin, prins pe Autostrada A1, pe sensul Sebeș – Sibiu, în timp ce transporta persoane și bunuri contra cost fără actele necesare: Amendă de 8.000 de lei
Cetățean străin, prins pe Autostrada A1, pe sensul Sebeș – Sibiu, în timp ce transporta persoane și bunuri contra cost fără actele necesare: Amendă de 8.000 de lei
Un cetățean străin, în vârstă de 39 de ani, a fost amendat cu 8.000 de lei după ce a fost depistat de polițiști pe Autostrada A1, pe sensul Sebeș – Sibiu, în timp ce efectua transport de persoane și bunuri contra cost fără documentele necesare.

Acesta conducea un ansamblu rutier format din autoutilitară și remorcă, iar în urma verificărilor s-a constatat că efectua transport fără a deține copie conformă de transport în cont propriu pentru cursa respectivă.
Potrivit IPJ Sibiu, la data de 26 aprilie a.c., în jurul orei 13.40, polițiștii au depistat pe autostrada A1, la km. 270, pe sensul de mers Sebeș – Sibiu, un cetățean străin, în vârstă de 39 de ani, în timp ce conducea un ansamblu rutier format din autoutilitară și remorcă, iar în urma controlului efectuat s-a constatat faptul că acesta efectua transport de persoane și bunuri contracost fară a deține copie conformă de transport în cont propriu pentru transportul efectuat.
Conducătorul ansamblului a fost sancționat contravențional cu amenda în valoare de 8.000 de lei, fiindu-i suspendat dreptul de utilizarea a autovehiculului pe o perioada de 6 luni, conform H.G. nr. 1317/2023.
Polițiștii Brigăzii Rutiere vor continua acțiunile pentru prevenirea principalelor cauze generatoare de accidente și pentru creșterea siguranței tuturor participanților la trafic.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Cât va costa în cele din urmă noul pod de la Teleac de pe DJ107 din Alba Consiliul Județean Alba urmează să aprobe actualizarea costurilor pentru construirea unui pod nou pe DJ107, la km 4+585, care va înlocui structura veche din 1968. Majorarea valorii vine după creșterea cotei standard de TVA. Podul de peste Mureș […]
Prins cu canabis după o urmărire nocturnă, un tânăr de 20 de ani scapă de închisoare: Amendă penală de 7.900 de lei și telefonul înapoi. Decizie la Tribunalul Alba
Prins cu canabis după o urmărire nocturnă, un tânăr de 20 de ani scapă de închisoare: Amendă penală de 7.900 de lei și telefonul înapoi. Decizie la Tribunalul Alba O urmărire a poliției, un pachet cu peste 32 de grame de canabis aruncat pe spațiul verde și o a doua faptă documentată prin telefonul mobil. […]
Foto | Reabilitarea bisericii reformate din Rădești: Cadre metalice montate în vederea consolidării turnului. În ce stadiu au ajuns lucrările
Reabilitarea bisericii reformate din Rădești: Cadre metalice montate în vederea consolidării turnului. În ce stadiu au ajuns lucrările Reabilitarea bisericii reformate din Rădești continuă în cadrul subprogramului „Restaurare II” al Institutului Național al Patrimoniului, finanțat prin Timbrul Monumentelor Istorice, respectiv cu sprijinul Fundației Teleki László în cadrul Programului Rómer Flóris. În vederea consolidării turnului, au […]
