Rămâi conectat

Ştirea zilei

Live-Video| Ceremonial de schimbare a COMENZII la Batalionul 136 Geniu „Apulum” din Alba Iulia. Colonelul Ionut Boghițoi este noul comandant

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Joi, 19 iulie 2018, a avut loc ceremonia de predare-primire a comenzii Batalionului 136 Geniu “Apulum” între locotenent colonel Mihai Ilie Rusu și Colonelul Ionut Boghițoi.

Ceremonialul – care a avut loc în Piața Cetății – a debutat cu intonarea Imnului Național al României și a continuat cu predarea Drapelului de luptă, alocuțiunile rostite cu această ocazie și defilarea militarilor batalionului.

 

Batalionul 136 Geniu “Apulum” – scurt istoric

https://youtu.be/YoDvUTm3Vc0

Batalionul 136 Geniu “Apulum” este dispus în garnizoana Alba Iulia şi este continuatorul tradiţiilor de luptă ale Batalionului 136 Pontonieri, înfiinţat în perioada iunie-august1961 şi ale Batalionului 136 Treceri ( mai 2005 – iunie 2009), fiind prima unitate de pontonieri înzestrată cu parc de pod românesc.

Efectivele nucleului au fost formate din ofiţeri, subofiţeri şi soldaţi aduşi din Regimentul 72 Pontonieri Brăila şi Regimentul 2 Pontonieri Turnu Măgurele.

YouTube video

Unitatea a fost dispusă în garnizoana Alba Iulia în actuala cazarmă 510. Încă de la început, Batalionul 136 Pontonieri primeşte misiunea de a verifica posibilităţile de lucru cu parcul de pod românesc atât în faţa unor comisii a armatei statului polonez, cât şi în cadrul aplicaţiilor conduse de Armata a II-a şi Armata a III-a.

În perioada 10 – 16 noiembrie 1962 Batalionul 136 Pontonieri prezintă demonstrativ o aplicaţie privind modul de lucru cu parcul de pod românesc P.R. – 57 în faţa elevilor din Şcoala Superioară de Ofiţeri Sibiu şi a membrilor Comitetului unificat al Tratatului de la Varşovia.

https://www.youtube.com/watch?v=-vdHr4SUtEk

În perioada 2 august – 18 septembrie 1963, batalionul participă cu toate efectivele şi tehnica de luptă la lichidarea urmărilor provocate de inundaţii pe cursul râului Jiu, în zona localităţii Câmpul lui Neag.

Un detaşament din cadrul Batalionului l36 Pontonieri participă în anul 1971 la executarea unor lucrări de prospecţiuni pe râul Olt, în raionul localităţii Avrig iar altul participă la executarea unor lucrări de îndiguire în raionul localităţii Turdeni, judeţul Cluj.

Batalionul 136 Pontonieri participă cu un detaşament în primăvara anului 1973, la prevenirea unor dezastre provocate de îngheţarea albiei râului Sebeş pe traseul Oaşa – Şugag, care ar fi pus în pericol Şantierul de Construcţii Hidrotehnice Sebeş.

În perioada 1970 – 1975 unitatea participă cu un detaşament la construirea drumului Transfăgărăşan–Nord, iar în anul 1978 primeşte misiunea de a executa un punct de trecere pe pod de pontoane peste râul Olt, în raionul localităţii Făgăraş.

Cu ocazia sărbătoririi zilei naţionale a României, la 1 decembrie 1991, Batalionul 136 Pontonieri primeşte denumirea onorifică de „Căpitan Anton Berindei”.

În urma inundaţiilor din anii 1963, 1970, 1981, 1996, 1999, 2002, 2005, 2006 şi 2010, Batalionul participă cu tehnică şi efective la înlăturarea urmărilor provocate de acestea iar la solicitarea organelor administraţiei locale s-au executat lucrări de refacere, consolidare şi reamenajare a unor puncte de trecere peste cursurile de apă în judeţele Alba, Caraş Severin, Cluj, Hunedoara, Timiş.

În cadrul procesului de restructurare, reorganizare şi modernizare a Armatei, în anul 1998 Batalionul 136 Pontonieri „Căpitan Anton Berindei” se transformă în Centrul 136 Instrucţie Mobilizare (Po).

În anul 2002 se transformă în Batalionul 136 Treceri, intrând în subordinea Brigăzii 4 Geniu Teritorială, iar în perioada 1 martie – 31 mai 2007 se reorganizează cu aceeaşi denumire şi se resubordonează Corpului 4 Armată Teritorial „Mareşal Constantin Prezan”(care începând cu 15.06.2008 se transformă în Divizia 4 Infanterie “Gemina”).

Începând cu 1 iulie 2009, Batalionul 136 Treceri se transformă în Batalionul 136 Geniu “Apulum”, rămânând tot în subordinea Diviziei 4 Infanterie “Gemina”.

Batalionul a pus la dispoziţie cadre militare pentru participarea la acţiunile întreprinse de armata română în cadrul „Parteneriatului pentru Pace” din Bosnia – Herţegovina, Afganistan şi Irak şi instruirea în comun cu armatele statelor din compunerea NATO. Începând din 12 iulie 2010, Batalionul 136 Geniu “Apulum” se subordonează Brigăzii 10 Geniu “Dunărea de Jos”.

[nggallery id=5931]

 


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Performanță pentru eleva Elisa Jeler, de la Școala Gimnazială „Avram Iancu” Alba Iulia, calificare la etapa națională a Olimpiadei de religie

Unirea Ziarul

Publicat

în

Performanță pentru eleva Elisa Jeler, de la Școala Gimnazială „Avram Iancu” Alba Iulia, calificare la etapa națională a Olimpiadei de religie Elisa Jeler, elevă în clasa a VI-a B, la Școala Gimnazială „Avram Iancu” Alba Iulia, a participat recent la etapa județeană a Olimpiadei de religie, cultul baptist, unde a obținut locul I, reușind să […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea