LISTA AMENZILOR care se aplică pentru încălcarea reglementărilor privind contabilitatea, fiscalitatea şi procedura fiscală
*Încălcarea reglementărilor contabile privind conducerea, organizarea şi ţinerea contabilităţii
1. Amenda: de la 100 lei la 200 lei pentru nerespectarea reglementărilor emise de MFP, respectiv de instituţiile cu atribuţii de reglementare în domeniul contabilităţii (BNR, pentru instituţiile de credit, instituţiile financiare nebancare, instituţiile de plată şi instituţiile emitente de monedă electronică şi pentru Fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar; precum şi ASF, pentru entităţile autorizate, reglementate şi supravegheate de această instituţie – piaţa de capital, piaţa de asigurări şi piaţa pensiilor private) cu privire la depunerea declaraţiei de inactivitate, respectiv a înştiinţării privind exerciţiul financiar ales, cu cel puţin 30 de zile calendaristice înainte de începutul exerciţiului financiar ales. (art.41 punctul 2 litera g) din Legea nr. 82/1991)
2. Amenda: de la 200 lei la 1.000 lei pentru prezentarea de situaţii financiare care conţin date eronate sau necorelate, inclusiv cu privire la identificarea persoanei raportoare; (art.41 punctul 3 din Legea nr. 82/1991)
3. Amenda: de la 300 lei la 4.000 lei pentru nerespectarea reglementărilor emise de MFP, respectiv de instituţiile cu atribuţii de reglementare în domeniul contabilităţii (BNR, pentru instituţiile de credit, instituţiile financiare nebancare, instituţiile de plată şi instituţiile emitente de monedă electronică şi pentru Fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar; precum şi ASF, pentru entităţile autorizate, reglementate şi supravegheate de această instituţie – piaţa de capital, piaţa de asigurări şi piaţa pensiilor private) cu privire la aprobarea politicilor şi procedurilor contabile prevăzute de legislaţie; (art.41 punctul 2 litera a) din Legea nr. 82/1991)
4. Amenda: de la 300 lei la 4.000 lei pentru nerespectarea reglementărilor emise de MFP, respectiv de instituţiile cu atribuţii de reglementare în domeniul contabilităţii (BNR, pentru instituţiile de credit, instituţiile financiare nebancare, instituţiile de plată şi instituţiile emitente de monedă electronică şi pentru Fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar; precum şi ASF, pentru entităţile autorizate, reglementate şi supravegheate de această instituţie – piaţa de capital, piaţa de asigurări şi piaţa pensiilor private) cu privire la utilizarea şi ţinerea registrelor de contabilitate; (art.41 punctul 2 litera b) din Legea nr. 82/1991)
5. Amenda: de la 300 lei la 4.000 lei pentru nerespectarea reglementărilor emise de MFP, respectiv de instituţiile cu atribuţii de reglementare în domeniul contabilităţii (BNR, pentru instituţiile de credit, instituţiile financiare nebancare, instituţiile de plată şi instituţiile emitente de monedă electronică şi pentru Fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar; precum şi ASF, pentru entităţile autorizate, reglementate şi supravegheate de această instituţie – piaţa de capital, piaţa de asigurări şi piaţa pensiilor private) cu privire la întocmirea şi utilizarea documentelor justificative şi contabile pentru toate operaţiunile efectuate, înregistrarea în contabilitate a acestora în perioada la care se referă, păstrarea şi arhivarea acestora, precum şi reconstituirea documentelor pierdute, sustrase sau distruse; (art.41 punctul 2 litera c) din Legea nr. 82/1991)
*Încălcarea reglementărilor contabile privind inventarierea patrimoniului
6. Amenda: de la 400 lei la 5.000 lei pentru nerespectarea reglementărilor emise de MFP, respectiv de instituţiile cu atribuţii de reglementare în domeniul contabilităţii (BNR, pentru instituţiile de credit, instituţiile financiare nebancare, instituţiile de plată şi instituţiile emitente de monedă electronică şi pentru Fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar; precum şi ASF, pentru entităţile autorizate, reglementate şi supravegheate de această instituţie – piaţa de capital, piaţa de asigurări şi piaţa pensiilor private) cu privire la efectuarea inventarierii; (art.41 punctul 2 litera d) din Legea nr. 82/1991)
*Încălcarea reglementărilor contabile privind situaţiile financiare anuale
7. Amenda: de la 400 lei la 5.000 lei pentru nerespectarea prevederilor referitoare la întocmirea declaraţiilor prin care îşi asumă răspunderea pentru întocmirea situaţiilor financiare anuale şi respectiv pentru întocmirea situaţiilor financiare anuale consolidate (art.41 punctul 4 din Legea nr. 82/1991)
8. Amenda: 400 lei la 5.000 lei pentru nerespectarea prevederilor referitoare la obligaţia membrilor organelor de administraţie, conducere şi supraveghere de a întocmi şi de a publica situaţiile financiare anuale; (art.41 punctul 5 din Legea nr. 82/1991)
9. Amenda: de la 1.000 lei la 10.000 lei pentru deţinerea, cu orice titlu, de elemente de natura activelor şi datoriilor, precum şi efectuarea de operaţiuni economico-financiare, fără să fie înregistrate în contabilitate; (art.41 punctul 1 din Legea nr. 82/1991)
10. Amenda: de la 1.000 lei la 3.000 lei pentru nerespectarea reglementărilor emise de MFP, respectiv de instituţiile cu atribuţii de reglementare în domeniul contabilităţii (BNR, pentru instituţiile de credit, instituţiile financiare nebancare, instituţiile de plată şi instituţiile emitente de monedă electronică şi pentru Fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar; precum şi ASF, pentru entităţile autorizate, reglementate şi supravegheate de această instituţie – piaţa de capital, piaţa de asigurări şi piaţa pensiilor private) cu privire la întocmirea, semnarea şi depunerea la MFP şi la unităţile teritoriale ale acestuia, precum şi la instituţiile publice ierarhic superioare a situaţiilor financiare trimestriale şi anuale ale instituţiilor publice, potrivit legii; (art.41 punctul 2 litera f) din Legea nr. 82/1991)
11. Amenda: de la 1.000 lei la 10.000 lei pentru nerespectarea prevederilor organizarea şi conducerea contabilităţii (art.41 punctul 9 teza 1 din Legea nr. 82/1991)
12. Amenda: de la 1.000 lei la 10.000 lei pentru nerespectarea prevederilor potrivit cărora se interzice depunerea la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice a mai multor seturi de situaţii financiare anuale pentru acelaşi exerciţiu financiar (art.41 punctul 9 teza 2 din Legea nr. 82/1991)
13. Amenda: de la 2.000 lei la 5.000 lei pentru nedepunerea situaţiilor financiare anuale, a situaţiilor financiare anuale consolidate, precum şi a raportărilor contabile; (art.41 punctul 8 din Legea nr. 82/1991)
14. Amenda:
de la 300 lei la 1.000 lei, pentru cele referitoare la depunerea în termenul legal, dacă perioada de întârziere este cuprinsă între 1 şi 15 zile lucrătoare;
de la 1.000 lei la 3.000 lei, pentru cele referitoare la depunerea în termenul legal, dacă perioada de întârziere este cuprinsă între 16 şi 30 de zile lucrătoare;
de la 1.500 lei la 4.500 lei, , pentru cele referitoare la depunerea în termenul legal, dacă perioada de întârziere depăşeşte 30 de zile lucrătoare.
de la 2.000 lei la 3.000 lei, pentru cele referitoare la întocmire şi semnare
pentru nerespectarea reglementărilor emise de MFP, respectiv de instituţiile cu atribuţii de reglementare în domeniul contabilităţii (BNR, pentru instituţiile de credit, instituţiile financiare nebancare, instituţiile de plată şi instituţiile emitente de monedă electronică şi pentru Fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar; precum şi ASF, pentru entităţile autorizate, reglementate şi supravegheate de această instituţie – piaţa de capital, piaţa de asigurări şi piaţa pensiilor private) cu privire la întocmirea, semnarea şi depunerea în termenul legal la unităţile teritoriale ale MFP a situaţiilor financiare anuale şi, după caz, a situaţiilor financiare anuale consolidate, precum şi a raportărilor contabile; (art.41 punctul 2 litera e) din Legea nr. 82/1991)
15. Amenda: de la 10.000 lei la 30.000 lei pentru nerespectarea prevederilor referitoare la obligaţia membrilor organelor de administraţie, conducere şi supraveghere ale societăţii-mamă de a întocmi şi de a publica situaţiile financiare anuale consolidate; (art.41 punctul 6 din Legea nr. 82/1991)
16. Amenda: de la 30.000 lei la 40.000 lei pentru nerespectarea obligaţiei privind auditarea, conform legii, a situaţiilor financiare anuale şi a situaţiilor financiare anuale consolidate; (art.41 punctul 7 din Legea nr. 82/1991)
*Depunerea peste termen a declarațiilor de impunere pentru clădiri
17. Amendă: În cazul persoanelor fizice, amendă este de la 70 lei la 279 lei. În cazul persoanelor juridice, limitele minime și maxime se majorează cu 300% pentru depunerea peste termen a declarațiilor de impunere în cazul dobândirii sau construirii unei clădiri în cursul anului la organul fiscal local (art. 493 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 227/2015)
18. Amendă: În cazul persoanelor fizice, amendă este de la 70 lei la 279 lei. În cazul persoanelor juridice, limitele minime și maxime se majorează cu 300% pentru depunerea peste termen a declarațiilor de impunere în cazul extinderii, îmbunătățirii, desființării parțiale sau al altor modificări aduse unei clădiri existente, inclusiv schimbarea integrală sau parțială a folosinței, care determină creșterea sau diminuarea valorii impozabile a clădirii cu mai mult de 25%, la organul fiscal local în a cărui rază teritorială de competență se află clădirea. (art. 493 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 227/2015)
19. Amendă: În cazul persoanelor fizice, amendă este de la 70 lei la 279 lei. În cazul persoanelor juridice, limitele minime și maxime se majorează cu 300% pentru depunerea peste termen a declarațiilor de impunere în cazul desființării unei clădiri, la organul fiscal local în a cărui rază teritorială de competență se află clădirea (art. 493 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 227/2015)
20. Amendă: În cazul persoanelor fizice, amendă este de la 70 lei la 279 lei. În cazul persoanelor juridice, limitele minime și maxime se majorează cu 300% pentru depunerea peste termen a declarațiilor de impunere în cazul unei clădiri care face obiectul unui contract de leasing financiar, la organul fiscal local în a cărui rază de competență se află clădirea. (art. 493 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 227/2015)
21. Amendă: În cazul persoanelor fizice, amendă este de la 70 lei la 279 lei. În cazul persoanelor juridice, limitele minime și maxime se majorează cu 300% pentru depunerea peste termen a declarațiilor de impunere în cazul clădirilor pentru care se datorează taxa pe clădiri, în temeiul unor contracte de concesiune, închiriere, administrare ori folosință care se referă la perioade mai mici de o lună, la organul fiscal local, (art. 493 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 227/2015)
22. Amendă: În cazul persoanelor fizice, amendă este de la 70 lei la 279 lei. În cazul persoanelor juridice, limitele minime și maxime se majorează cu 300% pentru depunerea peste termen a declarațiilor de impunere în cazul unei situații care determină modificarea taxei pe clădiri datorate, la organul fiscal local în a cărui rază teritorială de competență se află clădirea. (art. 493 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 227/2015)
*Depunerea peste termen a declarațiilor de impunere pentru teren
23. Amendă: În cazul persoanelor fizice, amendă este de la 70 lei la 279 lei. În cazul persoanelor juridice, limitele minime și maxime se majorează cu 300% pentru depunerea peste termen a declarațiilor de impunere în cazul dobândirii unui teren în cursul anului, la organul fiscal local în a cărui rază teritorială de competență se află terenul, (art. 493 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 227/2015)
24. Amendă: În cazul persoanelor fizice, amendă este de la 70 lei la 279 lei. În cazul persoanelor juridice, limitele minime și maxime se majorează cu 300% pentru depunerea peste termen a declarațiilor de impunere în cazul modificării categoriei de folosință a terenului, la organul fiscal local în a cărui rază teritorială de competență se află terenul. (art. 493 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 227/2015)
25. Amendă: În cazul persoanelor fizice, amendă este de la 70 lei la 279 lei. În cazul persoanelor juridice, limitele minime și maxime se majorează cu 300% pentru depunerea peste termen a declarațiilor de impunere în cazul unui teren care face obiectul unui contract de leasing financiar, la organul fiscal local în a cărui rază de competență se află terenul, (art. 493 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 227/2015)
26.Amendă: În cazul persoanelor fizice, amendă este de la 70 lei la 279 lei. În cazul persoanelor juridice, limitele minime și maxime se majorează cu 300% pentru depunerea peste termen a declarațiilor de impunere în cazul terenurilor pentru care se datorează taxa pe teren, în temeiul unor contracte de concesiune, închiriere, administrare ori folosință care se referă la perioade mai mici de o lună, la organul fiscal local, (art. 493 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 227/2015)
27. Amendă: În cazul persoanelor fizice, amendă este de la 70 lei la 279 lei. În cazul persoanelor juridice, limitele minime și maxime se majorează cu 300% pentru depunerea peste termen a declarațiilor de impunere în cazul unei situații care determină modificarea taxei pe teren datorate, la organul fiscal local în a cărui rază teritorială de competență se află terenul. (art. 493 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 227/2015)
*Depunerea peste termen a declarațiilor de impunere pentru mijlocul de transport
28. Amendă: În cazul persoanelor fizice, amendă este de la 70 lei la 279 lei. În cazul persoanelor juridice, limitele minime și maxime se majorează cu 300% pentru depunerea peste termen a declarațiilor de impunere în cazul dobândirii unui mijloc de transport, la organul fiscal local în a cărui rază teritorială de competență are domiciliul, sediul sau punctul de lucru, (art. 493 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 227/2015)
29. Amendă: În cazul persoanelor fizice, amendă este de la 70 lei la 279 lei. În cazul persoanelor juridice, limitele minime și maxime se majorează cu 300% pentru depunerea peste termen a declarațiilor de impunere în cazul radierii din circulație a unui mijloc de transport, la organul fiscal în a cărui rază teritorială de competență își are domiciliul, sediul sau punctul de lucru. (art. 493 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 227/2015)
30. Amendă: În cazul persoanelor fizice, amendă este de la 70 lei la 279 lei. În cazul persoanelor juridice, limitele minime și maxime se majorează cu 300% pentru depunerea peste termen a declarațiilor de impunere în cazul oricărei situații care conduce la modificarea impozitului pe mijloacele de transport, inclusiv schimbarea domiciliului, sediului sau punctului de lucru, la organul fiscal local pe a cărei rază teritorială își are domiciliul/sediul/punctul de lucru, (art. 493 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 227/2015)
31. Amendă: În cazul persoanelor fizice, amendă este de la 70 lei la 279 lei. În cazul persoanelor juridice, limitele minime și maxime se majorează cu 300% pentru depunerea peste termen a declarațiilor de impunere în cazul unui mijloc de transport care face obiectul unui contract de leasing financiar, la organul fiscal local în a cărui rază de competență se înregistrează mijlocul de transport(art. 493 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 227/2015)
32. Amendă: În cazul persoanelor fizice, amendă este de la 70 lei la 279 lei. În cazul persoanelor juridice, limitele minime și maxime se majorează cu 300% pentru depunerea peste termen a declarațiilor de impunere la încetarea contractului de leasing, la consiliul local competent (art. 493 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 227/2015)
*Depunerea peste termen a declarațiilor de impunere pentru lucări de construcţie
33. Amendă: În cazul persoanelor fizice, amendă este de la 70 lei la 279 lei. În cazul persoanelor juridice, limitele minime și maxime se majorează cu 300% pentru depunerea peste termen a declarațiilor de impunere privind valoarea lucrărilor de construcție la compartimentul de specialitate al autorității administrației publice locale (art. 493 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 227/2015)
34. Amendă: În cazul persoanelor fizice, amendă este de la 70 lei la 279 lei. În cazul persoanelor juridice, limitele minime și maxime se majorează cu 300% pentru depunerea peste termen a declarațiilor de impunere privind suprafața efectiv afectată de foraje sau excavări (art. 493 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 227/2015)
*Depunerea peste termen a declarațiilor de impunere pentru afișajul în scop de reclamă și publicitate
35. Amendă: În cazul persoanelor fizice, amendă este de la 70 lei la 279 lei. În cazul persoanelor juridice, limitele minime și maxime se majorează cu 300% pentru depunerea peste termen a declarațiilor de impunere privind afișajul în scop de reclamă și publicitate (art. 493 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 227/2015)
*Depunerea peste termen a declarațiilor de impunere pentru spectacole
36. Amendă: În cazul persoanelor fizice, amendă este de la 70 lei la 279 lei. În cazul persoanelor juridice, limitele minime și maxime se majorează cu 300% pentru depunerea peste termen a declarațiilor de impunere privind impozitul pe spectacole la compartimentul de specialitate al autorității administrației publice locale (art. 493 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 227/2015)
*Nedepunerea declarațiilor de impunere pentru clădiri
37. Amendă: În cazul persoanelor fizice, amendă este de la 279 lei la 696 lei. În cazul persoanelor juridice, limitele minime și maxime se majorează cu 300% pentru nedepunerea declarațiilor de impunere în cazul dobândirii sau construirii unei clădiri în cursul anului, la organul fiscal local în a cărui rază teritorială de competență se află clădirea, (art. 493 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 227/2015)
38. Amendă: În cazul persoanelor fizice, amendă este de la 279 lei la 696 lei. În cazul persoanelor juridice, limitele minime și maxime se majorează cu 300% pentru nedepunerea declarațiilor de impunere în cazul extinderii, îmbunătățirii, desființării parțiale sau al altor modificări aduse unei clădiri existente, inclusiv schimbarea integrală sau parțială a folosinței, care determină creșterea sau diminuarea valorii impozabile a clădirii cu mai mult de 25%, la organul fiscal local în a cărui rază teritorială de competență se află clădirea, (art. 493 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 227/2015)
39. Amendă: În cazul persoanelor fizice, amendă este de la 279 lei la 696 lei. În cazul persoanelor juridice, limitele minime și maxime se majorează cu 300% pentru nedepunerea declarațiilor de impunere în cazul desființării unei clădiri, la organul fiscal local în a cărui rază teritorială de competență se află clădirea, (art. 493 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 227/2015)
40. Amendă: În cazul persoanelor fizice, amendă este de la 279 lei la 696 lei. În cazul persoanelor juridice, limitele minime și maxime se majorează cu 300% pentru nedepunerea declarațiilor de impunere în cazul unei clădiri care face obiectul unui contract de leasing financiar, la organul fiscal local în a cărui rază de competență se află clădirea, (art. 493 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 227/2015)
41. Amendă: În cazul persoanelor fizice, amendă este de la 279 lei la 696 lei. În cazul persoanelor juridice, limitele minime și maxime se majorează cu 300% pentru nedepunerea declarațiilor de impunere în cazul clădirilor pentru care se datorează taxa pe clădiri, în temeiul unor contracte de concesiune, închiriere, administrare ori folosință care se referă la perioade mai mici de o lună, la organul fiscal local, (art. 493 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 227/2015)
42. Amendă: În cazul persoanelor fizice, amendă este de la 279 lei la 696 lei. În cazul persoanelor juridice, limitele minime și maxime se majorează cu 300% pentru nedepunerea declarațiilor de impunere în cazul unei situații care determină modificarea taxei pe clădiri datorate, la organul fiscal local în a cărui rază teritorială de competență se află clădirea, (art. 493 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 227/2015)
*Nedepunerea declarațiilor de impunere pentru terenuri
43. Amendă: În cazul persoanelor fizice, amendă este de la 279 lei la 696 lei. În cazul persoanelor juridice, limitele minime și maxime se majorează cu 300% pentru nedepunerea declarațiilor de impunere în cazul dobândirii unui teren în cursul anului, la organul fiscal local în a cărui rază teritorială de competență se află terenul (art. 493 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 227/2015)
44. Amendă: În cazul persoanelor fizice, amendă este de la 279 lei la 696 lei. În cazul persoanelor juridice, limitele minime și maxime se majorează cu 300% pentru nedepunerea declarațiilor de impunere în cazul modificării categoriei de folosință a terenului, la organul fiscal local în a cărui rază teritorială de competență se află terenul (art. 493 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 227/2015)
45. Amendă: În cazul persoanelor fizice, amendă este de la 279 lei la 696 lei. În cazul persoanelor juridice, limitele minime și maxime se majorează cu 300% pentru nedepunerea declarațiilor de impunere în cazul unui teren care face obiectul unui contract de leasing financiar, la organul fiscal local în a cărui rază de competență se află terenul, (art. 493 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 227/2015)
46. Amendă: În cazul persoanelor fizice, amendă este de la 279 lei la 696 lei. În cazul persoanelor juridice, limitele minime și maxime se majorează cu 300% pentru nedepunerea declarațiilor de impunere în cazul terenurilor pentru care se datorează taxa pe teren, în temeiul unor contracte de concesiune, închiriere, administrare ori folosință care se referă la perioade mai mici de o lună, la organul fiscal local, (art. 493 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 227/2015)
47. Amendă: În cazul persoanelor fizice, amendă este de la 279 lei la 696 lei. În cazul persoanelor juridice, limitele minime și maxime se majorează cu 300% pentru nedepunerea declarațiilor de impunere în cazul unei situații care determină modificarea taxei pe teren datorate, la organul fiscal local în a cărui rază teritorială de competență se află terenul. (art. 493 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 227/2015)
*Nedepunerea declarațiilor de impunere pentru mijloace de transport
48. Amendă: În cazul persoanelor fizice, amendă este de la 279 lei la 696 lei. În cazul persoanelor juridice, limitele minime și maxime se majorează cu 300% pentru nedepunerea declarațiilor de impunere în cazul dobândirii unui mijloc de transport, la organul fiscal local în a cărui rază teritorială de competență are domiciliul, sediul sau punctul de lucru, după caz, (art. 493 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 227/2015)
49. Amendă: În cazul persoanelor fizice, amendă este de la 279 lei la 696 lei. În cazul persoanelor juridice, limitele minime și maxime se majorează cu 300% pentru nedepunerea declarațiilor de impunere în cazul radierii din circulație a unui mijloc de transport, la organul fiscal în a cărui rază teritorială de competență își are domiciliul, sediul sau punctul de lucru, după caz (art. 493 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 227/2015)
50. Amendă: În cazul persoanelor fizice, amendă este de la 279 lei la 696 lei. În cazul persoanelor juridice, limitele minime și maxime se majorează cu 300% pentru nedepunerea declarațiilor de impunere în cazul oricărei situații care conduce la modificarea impozitului pe mijloacele de transport, inclusiv schimbarea domiciliului, sediului sau punctului de lucru, la organul fiscal local pe a cărei rază teritorială își are domiciliul/sediul/punctul de lucru, (art. 493 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 227/2015)
51. Amendă: În cazul persoanelor fizice, amendă este de la 279 lei la 696 lei. În cazul persoanelor juridice, limitele minime și maxime se majorează cu 300% pentru nedepunerea declarațiilor de impunere în cazul unui mijloc de transport care face obiectul unui contract de leasing financiar, la organul fiscal local în a cărui rază de competență se înregistrează mijlocul de transport (art. 493 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 227/2015)
52. Amendă: În cazul persoanelor fizice, amendă este de la 279 lei la 696 lei. În cazul persoanelor juridice, limitele minime și maxime se majorează cu 300% pentru nedepunerea declarațiilor de impunere în cazul unui mijloc de transport care face obiectul unui contract de leasing financiar, la încetarea contractului de leasing, la consiliul local competent, (art. 493 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 227/2015)
*Nedepunerea declarațiilor de impunere pentru lucrările de construcţie
53. Amendă: În cazul persoanelor fizice, amendă este de la 279 lei la 696 lei. În cazul persoanelor juridice, limitele minime și maxime se majorează cu 300% pentru nedepunerea declarațiilor de impunere privind valoarea lucrărilor de construcție la compartimentul de specialitate al autorității administrației publice locale (art. 493 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 227/2015)
54. Amendă: În cazul persoanelor fizice, amendă este de la 279 lei la 696 lei. În cazul persoanelor juridice, limitele minime și maxime se majorează cu 300% pentru nedepunerea declarațiilor de impunere privind suprafața efectiv afectată de foraje sau excavări (art. 493 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 227/2015)
*Nedepunerea declarațiilor de impunere pentru afișajul în scop de reclamă și publicitate
55. Amendă: În cazul persoanelor fizice, amendă este de la 279 lei la 696 lei. În cazul persoanelor juridice, limitele minime și maxime se majorează cu 300% pentru nedepunerea declarațiilor de impunere privind afișajul în scop de reclamă și publicitate, la compartimentul de specialitate al autorității administrației publice locale. (art. 493 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 227/2015)
*Nedepunerea declarațiilor de impunere pentru spectacole
56. Amendă: În cazul persoanelor fizice, amendă este de la 279 lei la 696 lei. În cazul persoanelor juridice, limitele minime și maxime se majorează cu 300% pentru nedepunerea declarațiilor de impunere privind impozitul pe spectacole, la compartimentul de specialitate al autorității administrației publice locale, (art. 493 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 227/2015, art. 483 alin. (2) )
57. Amendă: În cazul persoanelor fizice, de la 325 lei la 1.578 lei. În cazul persoanelor juridice, limitele minime și maxime se majorează cu 300% pentru încălcarea normelor tehnice privind tipărirea, înregistrarea, vânzarea, evidența și gestionarea, după caz, a abonamentelor și a biletelor de intrare la spectacole. (art. 493 alin. (4) lit. a) din Legea nr. 227/2015)
*Necomunicarea informațiilor și a documentelor
58. Amendă: de la 500 la 2.500 lei pentru necomunicarea informațiilor și a documentelor cu relevanță fiscală sau pentru identificarea contribuabililor sau a materiei impozabile ori taxabile, după caz. (art. 493 alin. (4^1) lit. a) din Legea nr. 227/2015)
*Sancțiuni pentru procedură fiscală, prevăzute de Codul de procedură fiscal în anul 2017, actualizat cu OUG nr. 30/2017 şi OUG nr. 42/2017
59. Amenda: de la 1.000 lei la 5.000 lei pentru persoanele juridice încadrate în categoria contribuabililor mijlocii şi mari şi cu amendă de la 500 lei la 1.000 lei, pentru celelalte persoane juridice, precum şi pentru persoanele fizice; (art. 336 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 207/2015) pentru nedepunerea de către contribuabil/plătitor la termenele prevăzute de lege a declaraţiilor de înregistrare fiscală, de radiere a înregistrării fiscale sau de menţiuni; (art. 336 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 207/2015)
60. Amenda: de la 1.000 lei la 5.000 lei pentru persoanele juridice încadrate în categoria contribuabililor mijlocii şi mari şi cu amendă de la 500 lei la 1.000 lei, pentru celelalte persoane juridice, precum şi pentru persoanele fizice; – (art. 336 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 207/2015) pentru neîndeplinirea de către contribuabil/plătitor la termen a obligaţiilor de declarare prevăzute de lege, a bunurilor şi veniturilor impozabile sau, după caz, a impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume, precum şi orice informaţii în legătură cu impozitele, taxele, contribuţiile, bunurile şi veniturile impozabile, dacă legea prevede declararea acestora; (art. 336 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 207/2015)
61. Amenda: de la 25.000 lei la 27.000 lei pentru persoanele juridice încadrate în categoria contribuabililor mijlocii şi mari şi cu amendă de la 6.000 lei la 8.000 lei, pentru celelalte persoane juridice, precum şi pentru persoanele fizice; – (art. 336 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 207/2015) pentru nerespectarea de către contribuabil/plătitor, precum şi de persoanele cu care acesta are sau a avut raporturi economice sau juridice a obligaţiei de a pune la dispoziţia organului fiscal registre, evidenţe, documente de afaceri şi orice alte înscrisuri la locul indicat de organul fiscal, precum şi nerespectarea de către contribuabil/plătitor a obligaţiei de a permite persoanelor împuternicite de organul fiscal pentru a efectua o constatare la faţa locului, precum şi experţilor folosiţi pentru această acţiune intrarea acestora pe terenuri, în încăperi şi în orice alte incinte, în măsura în care acest lucru este necesar pentru a face constatări în interes fiscal. (art. 336 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 207/2015)
62. Amenda: de la 5.000 lei la 7.000 lei pentru persoanele juridice încadrate în categoria contribuabililor mijlocii şi mari şi cu amendă de la 1.000 lei la 1.500 lei, pentru celelalte persoane juridice, precum şi pentru persoanele fizice; – (art. 336 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 207/2015) pentru nerespectarea de către contribuabil/plătitor a obligaţiei de a da o declaraţie scrisă, pe propria răspundere, din care să rezulte că au fost puse la dispoziţie toate documentele şi informaţiile solicitate pentru inspecţia fiscală. În declaraţie se menţionează şi faptul că au fost restituite toate documentele solicitate şi puse la dispoziţie de contribuabil/plătitor. (art. 336 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 207/2015)
63. Amenda: de la 12.000 lei la 14.000 lei pentru persoanele juridice încadrate în categoria contribuabililor mijlocii şi mari şi cu amendă de la 2.000 lei la 3.500 lei, pentru celelalte persoane juridice, precum şi pentru persoanele fizice; – (art. 336 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 207/2015) pentru nerespectarea de către contribuabil/plătitor a obligaţiilor de întocmire a dosarului preţurilor de transfer în condiţiile şi la termenele prevăzute prin ordinul preşedintelui A.N.A.F., precum şi nerespectarea de către contribuabil/plătitor a obligaţiei de a prezenta dosarul preţurilor de transfer la solicitarea organului fiscal central competent. (art. 336 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 207/2015)
64. Amenda: de la 12.000 lei la 14.000 lei pentru persoanele juridice încadrate în categoria contribuabililor mijlocii şi mari şi cu amendă de la 2.000 lei la 3.500 lei, pentru celelalte persoane juridice, precum şi pentru persoanele fizice; – (art. 336 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 207/2015) pentru nerespectarea de către contribuabil/plătitor a obligaţiei de a păstra, precum şi a obligaţiei de a prezenta organului fiscal, a datelor arhivate în format electronic şi a aplicaţiilor informatice cu ajutorul cărora le-a generat. (art. 336 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 207/2015)
65. Amenda: de la 12.000 lei la 14.000 lei pentru persoanele juridice încadrate în categoria contribuabililor mijlocii şi mari şi cu amendă de la 2.000 lei la 3.500 lei, pentru celelalte persoane juridice, precum şi pentru persoanele fizice; – (art. 336 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 207/2015) pentru neîndeplinirea măsurilor dispuse, astfel cum sunt prevăzute în actul întocmit cu ocazia inspecţiei fiscale, în termenele şi condiţiile stabilite de organul de inspecţie fiscal. (art. 336 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 207/2015)
66. Amenda: de la 12.000 lei la 14.000 lei pentru persoanele juridice încadrate în categoria contribuabililor mijlocii şi mari şi cu amendă de la 2.000 lei la 3.500 lei, pentru celelalte persoane juridice, precum şi pentru persoanele fizice; – (art. 336 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 207/2015) pentru nefurnizarea la termen de către contribuabil/plătitor a informaţiilor periodice, cu privire la activitatea desfășurată, prin completarea unei declaraţii pe propria răspundere, astfel cum sunt solicitate de organul fiscal. (art. 336 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 207/2015)
67. Amenda: de la 1.000 lei la 5.000 lei pentru persoanele juridice încadrate în categoria contribuabililor mijlocii şi mari şi cu amendă de la 500 lei la 1.000 lei, pentru celelalte persoane juridice, precum şi pentru persoanele fizice; – (art. 336 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 207/2015) pentru nerespectarea de către instituţiile de credit, precum şi de alte persoane care transmit informaţii către Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor: a oricărei obligaţii privind furnizarea informaţiilor referitoare la rulajele şi/sau soldurile conturilor bancare deschise la acestea, precum şi informaţiile şi documentele privind operaţiunile derulate prin respectivele conturi bancare pentru fiecare titular care face subiectul solicitării, precum și a oricărei obligaţii privind furnizarea zilnică către organul fiscal central a informaţiilor referitoare la:
a) lista titularilor persoane fizice, juridice sau orice alte entităţi fără personalitate juridică ce deschid ori închid conturi bancare, precum şi datele de identificare ale persoanelor care deţin dreptul de semnătură pentru conturile bancare deschise la acestea;
b) lista persoanelor care închiriază casete de valori, precum şi încetarea contractului de închiriere. (art. 336 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 207/2015)
68. Sancțiunea 10. nerespectarea de către orice entitate a obligaţiei privind furnizarea informaţiilor despre conturile bancare,
referitoare la rulajele şi/sau soldurile conturilor deschise la acestea, precum şi informaţiile şi documentele privind operaţiunile derulate prin respectivele conturi pentru fiecare titular care face subiectul solicitării, precum și
referitoare la:
a) lista titularilor persoane fizice, juridice sau orice alte entităţi fără personalitate juridică ce deschid ori închid conturi, precum şi datele de identificare ale persoanelor care deţin dreptul de semnătură pentru conturile deschise la acestea;
b) lista persoanelor care închiriază casete de valori, precum şi încetarea contractului de închiriere. (art. 336 alin. (1) lit. j) din Legea nr. 207/2015)
69. Amenda: de la 1.000 lei la 5.000 lei pentru persoanele juridice încadrate în categoria contribuabililor mijlocii şi mari şi cu amendă de la 500 lei la 1.000 lei, pentru celelalte persoane juridice, precum şi pentru persoanele fizice; – (art. 336 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 207/2015) pentru nerespectarea obligaţiilor ce-i revin terţului poprit, potrivit cărora:
După înfiinţarea popririi, terţul poprit este obligat: a) să plătească, de îndată sau după data la care creanţa devine exigibilă, organului fiscal suma reţinută şi cuvenită, în contul indicat de organul de executare silită; b) să indisponibilizeze bunurile mobile necorporale poprite, înştiinţând despre aceasta organul de executare silită; c) în cazul înfiinţării popririi asigurătorii, cu excepţia popririi asigurătorii asupra sumelor din conturile bancare, să vireze, de îndată sau după data la care creanţa devine exigibilă, organului fiscal suma indicată, în contul de garanţii menţionat de organul de executare silită. Suma virată reprezintă o garanţie.
În situaţia în care, la data comunicării adresei de înfiinţare a popririi, terţul poprit nu datorează vreo sumă de bani debitorului urmărit sau nu va datora în viitor asemenea sume în temeiul unor raporturi juridice existente, înştiinţează despre acest fapt organul de executare silită în termen de 5 zile de la primirea adresei de înfiinţare a popririi.
În cazul în care sumele datorate debitorului sunt poprite de mai mulţi creditori, terţul poprit anunţă în scris despre aceasta pe creditori şi procedează la distribuirea sumelor potrivit ordinii de preferinţă. (art. 336 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 207/2015)
70. Amenda: de la 1.000 lei la 5.000 lei pentru persoanele juridice încadrate în categoria contribuabililor mijlocii şi mari şi cu amendă de la 500 lei la 1.000 lei, pentru celelalte persoane juridice, precum şi pentru persoanele fizice; – (art. 336 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 207/2015) pentru neîndeplinirea la termen de către Biroul de carte funciară a obligaţiei de comunicare potrivit căreia Biroul de carte funciară comunică organului de executare silită, la cererea acestuia, în termen de 10 zile, celelalte drepturi reale şi sarcini care grevează imobilul urmărit, precum şi titularii acestora, care trebuie înştiinţaţi de către organul de executare silită şi chemaţi la termenele fixate pentru vânzarea bunului imobil şi distribuirea preţului. (art. 336 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 207/2015)
71. Amenda: de la 1.000 lei la 5.000 lei pentru persoanele juridice încadrate în categoria contribuabililor mijlocii şi mari şi cu amendă de la 500 lei la 1.000 lei, pentru celelalte persoane juridice, precum şi pentru persoanele fizice; – (art. 336 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 207/2015) pentru refuzul debitorului supus executării silite de a preda bunurile organului de executare silită spre a fi sechestrate sau de a le pune la dispoziţie acestuia pentru a fi identificate şi evaluate; (art. 336 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 207/2015)
72. Amenda: de la 4.000 lei la 10.000 lei pentru persoanele juridice încadrate în categoria contribuabililor mijlocii şi mari şi cu amendă de la 2.000 lei la 5.000 lei, pentru celelalte persoane juridice, precum şi pentru persoanele fizice; – (art. 336 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 207/2015) pentru refuzul contribuabilului/plătitorului de a prezenta organului fiscal bunurile materiale supuse impozitelor, taxelor, contribuţiilor sociale, în vederea stabilirii realităţii declaraţiei fiscale; (art. 336 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 207/2015)
73. Amenda:
de la 4.000 lei la 6.000 lei pentru persoanele juridice încadrate în categoria contribuabililor mijlocii şi mari şi cu amendă de la 1.000 lei la 1.500 lei, pentru celelalte persoane juridice, precum şi pentru persoanele fizice, dacă obligaţiile fiscale sustrase la plată sunt de până la 50.000 lei inclusiv; – (art. 336 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 207/2015)
de la 12.000 lei la 14.000 lei pentru persoanele juridice încadrate în categoria contribuabililor mijlocii şi mari şi cu amendă de la 4.000 lei la 6.000 lei, pentru celelalte persoane juridice, precum şi pentru persoanele fizice, dacă obligaţiile fiscale sustrase la plată sunt cuprinse între 50.000 lei şi 100.000 lei inclusiv; – (art. 336 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 207/2015)
de la 25.000 lei la 27.000 lei pentru persoanele juridice încadrate în categoria contribuabililor mijlocii şi mari şi cu amendă de la 6.000 lei la 8.000 lei, pentru celelalte persoane juridice, precum şi pentru persoanele fizice, dacă obligaţiile fiscale sustrase la plată sunt mai mari de 100.000 lei; – (art. 336 alin. (2) lit. h) din Legea nr. 207/2015)
pentru nereţinerea, potrivit legii, de către plătitorii obligaţiilor fiscale, a sumelor reprezentând impozite şi contribuţii cu reţinere la sursă; (art. 336 alin. (1) lit. o) din Legea nr. 207/2015)
74. Amenda:
de la 4.000 lei la 6.000 lei pentru persoanele juridice încadrate în categoria contribuabililor mijlocii şi mari şi cu amendă de la 1.000 lei la 1.500 lei, pentru celelalte persoane juridice, precum şi pentru persoanele fizice, dacă obligaţiile fiscale sustrase la plată sunt de până la 50.000 lei inclusiv; – (art. 336 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 207/2015)
de la 12.000 lei la 14.000 lei pentru persoanele juridice încadrate în categoria contribuabililor mijlocii şi mari şi cu amendă de la 4.000 lei la 6.000 lei, pentru celelalte persoane juridice, precum şi pentru persoanele fizice, dacă obligaţiile fiscale sustrase la plată sunt cuprinse între 50.000 lei şi 100.000 lei inclusiv; – (art. 336 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 207/2015)
de la 25.000 lei la 27.000 lei pentru persoanele juridice încadrate în categoria contribuabililor mijlocii şi mari şi cu amendă de la 6.000 lei la 8.000 lei, pentru celelalte persoane juridice, precum şi pentru persoanele fizice, dacă obligaţiile fiscale sustrase la plată sunt mai mari de 100.000 lei; – (art. 336 alin. (2) lit. h) din Legea nr. 207/2015)
pentru reţinerea şi nevărsarea în totalitate, de către plătitorii obligaţiilor fiscale, a sumelor reprezentând impozite şi contribuţii cu reţinere la sursă; (art. 336 alin. (1) lit. p) din Legea nr. 207/2015)
75. Amenda: de la 4.000 lei la 10.000 lei pentru persoanele juridice încadrate în categoria contribuabililor mijlocii şi mari şi cu amendă de la 2.000 lei la 5.000 lei, pentru celelalte persoane juridice, precum şi pentru persoanele fizice; – (art. 336 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 207/2015) pentru nerespectarea de către contribuabil/plătitor sau persoana împuternicită de acesta, precum şi nerespectarea de către persoanele cu care contribuabilul/plătitorul are sau a avut raporturi economice sau juridice, a obligaţiei de a furniza organului fiscal informaţiile necesare determinării stării de fapt fiscal. În acelaşi scop, organul fiscal are dreptul să solicite informaţii şi altor persoane cu care contribuabilul/plătitorul are sau a avut raporturi economice sau juridice, iar acestea au obligaţia de a furniza informaţiile solicitate. Informaţiile furnizate de alte persoane se iau în considerare numai în măsura în care sunt confirmate şi de alte mijloace de probă. (art. 336 alin. (1) lit. r) din Legea nr. 207/2015)
76. Amenda: de la 10.000 lei la 50.000 lei în cazul săvârşirii faptei prevăzute la alin. (1) lit. s); – (art. 336 alin. (2) lit. i) din Legea nr. 207/2015) pentru nerespectarea de către persoana supusă verificării situaţiei fiscale personale a obligaţiei de a depune declaraţia de patrimoniu şi de venituri la solicitarea organului fiscal central. (art. 336 alin. (1) lit. s) din Legea nr. 207/2015)
77. Amenda: de la 1.000 lei la 5.000 lei în cazul săvârşirii faptei prevăzute la alin. (1) lit. ş); – (art. 336 alin. (2) lit. j) din Legea nr. 207/2015) pentru efectuarea de operaţiuni intracomunitare de către persoanele care au obligaţia înscrierii în Registrul operatorilor intracomunitari fără a fi înscrise, conform legii, în acest registru; (art. 336 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 207/2015)
78. Amenda: de la 1.000 lei la 5.000 lei în cazul săvârşirii faptei prevăzute la alin. (1) lit. t). – (art. 336 alin. (2) lit. k) din Legea nr. 207/2015) pentru nerespectarea de către instituţia solicitantă a obligaţiei de a iniţia hotărârea de constituire a dreptului de administrare, potrivit căruia în termen de 90 de zile de la data comunicării procesului-verbal de trecere în proprietatea publică a bunului imobil, instituţia care a solicitat preluarea în administrare a bunului are obligaţia de a efectua demersurile pentru iniţierea hotărârii de constituire a dreptului de administrare conform art. 867 din Codul civil. (art. 336 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 207/2015)
79. Amenda: de la 1.000 lei la 5.000 lei pentru persoanele juridice încadrate în categoria contribuabililor mijlocii şi mari şi cu amendă de la 500 lei la 1.000 lei, pentru celelalte persoane juridice, precum şi pentru persoanele fizice; – (art. 336 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 207/2015) pentru netransmiterea, de către instituţiile financiare, la termenul prevăzut de lege a informaţiilor privind contribuabilii nerezidenţi, sau transmiterea de informaţii incorecte ori incomplete. (art. 336 alin. (1) lit. ţ) din Legea nr. 207/2015)
80. Amenda: de la 50 lei la 500 lei pentru persoanele fizice. nedepunerea la termenele prevăzute de lege a declaraţiilor de venit.
81. Amenda: de la 1.000 lei la 5.000 lei pentru nedepunerea la termenele prevăzute de lege a declaraţiilor recapitulative reglementate de normele din Codul fiscal privind TVA; (art. 337 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 207/2015)
82. Amenda: de la 500 lei la 1.500 lei pentru depunerea de declaraţii recapitulative incorecte ori incomplete. (art. 337 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 207/2015)
*Alte sancţiuni referitoare la activitatea unei societăţi
83. Amenda: de la 2.500 lei la 5.000 lei pentru încălcarea prevederilor potrivit cărora „Art. 74. – (1) În orice factură, ofertă, comandă, tarif, prospect și alte documente întrebuințate în comerț, emanând de la o societate, trebuie să se menționeze denumirea, forma juridică, sediul social, numărul din registrul comerțului și codul unic de înregistrare. Sunt exceptate bonurile fiscale emise de aparatele de marcat electronice, care vor cuprinde elementele prevăzute de legislația din domeniu. (2) Dacă societatea pe acțiuni optează pentru un sistem dualist de administrare, în conformitate cu prevederile art. 153, documentele prevăzute la alin. (1) vor conține și mențiunea «societate administrată în sistem dualist». (3) În documentele prevăzute la alin. (1), dacă acestea provin de la o societate cu răspundere limitată, se va menționa și capitalul social, iar dacă ele provin de la o societate pe acțiuni sau în comandită pe acțiuni, se vor menționa atât capitalul social subscris, cât și cel vărsat. (4) În situația în care documentele prevăzute la alin. (1) sunt emise de o sucursală, acestea trebuie să menționeze și oficiul registrului comerțului la care a fost înregistrată sucursala și numărul ei de înregistrare. (5) Dacă societatea deține o pagină de internet proprie, informațiile prevăzute la alin. (1) și (3) vor fi publicate și pe pagina de internet a societății.” (art. 270^3. alin. (1) din Legea nr. 31/1990)
84. Amenda: de la 5.000 lei la 10.000 lei pentru încălcarea prevederilor potrivit cărora „Art. 131. – (1) Un proces-verbal, semnat de președinte și secretar, va constata îndeplinirea formalităților de convocare, data și locul adunării generale, acționarii prezenți, numărul acțiunilor, dezbaterile în rezumat, hotărârile luate, iar la cererea acționarilor, declarațiile făcute de ei în ședință. (2) La procesul-verbal se vor anexa actele referitoare la convocare, precum și listele de prezență a acționarilor. (3) Procesul-verbal va fi trecut în registrul adunărilor generale. (4) Pentru a fi opozabile terților, hotărârile adunării generale vor fi depuse în termen de 15 zile la oficiul registrului comerțului, spre a fi menționate în registru și publicate în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a. (5) La cerere, fiecare acționar va fi informat cu privire la rezultatele votului, pentru hotărârile luate în cadrul adunării generale. Dacă societatea deține o pagină de internet proprie, rezultatele se vor publica și pe această pagină, în termen de cel mult 15 zile de la data adunării generale.” (art. 270^3. alin. (2) din Legea nr. 31/1990)
85. Amenda: de la 50 lei la 100 lei pentru nerespectarea obligației de depunere a raportului privind situația economică a societății, in cazul lichidării acesteia. (art. 260 din Legea nr. 31/1990)
86. Amenda: de la 50 lei la 100 lei pentru neintroducerea cererii de deschidere a procedurii de faliment în termenul legal (art. 260 din Legea nr. 31/1990)
Sursa: legestart.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Economie
Comunicat de presă: U.A.T. DAIA ROMÂNĂ anunță finalizarea proiectului „REABILITARE, DOTARE ȘI ÎMPREJMUIRE ȘCOALĂ GIMNAZIALĂ DAIA ROMÂNĂ, JUDEȚUL ALBA”, COD SMIS 124771
Comunicat de presă UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ DAIA ROMÂNĂ, în calitate de beneficiar, cu sediul în Daia Română, Str. Principală, nr. 326, județul Alba, cod poștal 517270, România, derulează proiectul „REABILITARE, DOTARE ȘI ÎMPREJMUIRE ȘCOALĂ GIMNAZIALĂ DAIA ROMÂNĂ, JUDEȚUL ALBA”, COD SMIS 124771, finanțat prin Fondul European de Dezvoltare Regională, în baza Contractului de finanţare nr. […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE de CRACIUN 2024. URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Povestea sau legenda lui Moș Crăciun
-
Ştirea zileiacum 2 zile
Renii lui Moș Crăciun. Povestea renilor. Care sunt numele lor și cum îi ajută aceștia pe Moșul
-
Opinii - Comentariiacum 43 de minute
MESAJE de Mos CRACIUN 2024 hazlii. Idei de SMS-uri, URĂRI şi FELICITĂRI amuzante pe care le puteți trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE SMS de CRĂCIUN 2024 în limba ENGLEZĂ. Idei de URĂRI şi Felicitări în română şi engleză !
-
Curier Județeanacum 3 zile
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana