LISTA: 350 de elevi din Alba primesc ”Bani de liceu” de la stat, în anul școlar 2017-2018
Lista beneficiarilor în cadrul programului național de protecție socială ”Bani de liceu” a fost publicată de Ministerul Educației. În anul şcolar 2017-2018 vor primi, lunar, câte 180 de lei, 350 de elevi de la licee din județul Alba (cu 200 mai puțini decât anul trecut), care provin din familii cu venituri reduse.
IȘJ Alba a transmis că au fost acordate ajutoare sociale pentru toţi solicitanţii eligibili care şi-au depus cereri.
Vezi AICI lista beneficiarilor din județul Alba.
Sprijinul financiar prevăzut în cadrul Programului naţional de protecţie socială „Bani de liceu” se acordă lunar, în cuantum de 180 lei, la începutul anului şcolar, pe perioada cursurilor şcolare, inclusiv pe timpul pregătirii şi susţinerii examenului de bacalaureat sau de diplomă şi pe perioada practicii în producţie.
Beneficiari ai Programului național de protecție socială „Bani de liceu” sunt elevii care se află în întreținerea familiilor al căror venit brut lunar pe membru de familie realizat în ultimele 3 luni anterioare depunerii cererii este de maximum 150 lei, precum si elevii care beneficiază de o măsură de protecție ori aflați sub tutelă sau curatelă, în cazul respectării condiției de venit.
Sprijinul financiar se sistează în următoarele situaţii:
– elevul absentează nejustificat minimum 20 de ore, la diferite discipline de învăţământ;
– elevul a fost eliminat de la cursuri pe o perioadă de 3 – 5 zile
– elevul a obţinut sub nota 7 la purtare;
– elevul nu mai frecventează cursurile unităţii de învăţământ sau a fost exmatriculat.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Video | Incendiu pe autostrada A1, sensul de mers Sebeș – Orăștie: Un autocamion încărcat cu lemne a izbucnit în flăcări. Au intervenit de urgență pompierii din Sebeș
Incendiu pe autostrada A1, sensul de mers Sebeș – Orăștie: Un autocamion încărcat cu lemne a izbucnit în flăcări. Au intervenit de urgență pompierii din Sebeș Un autocamion încărcat cu material lemnos a luat foc marți dimineața, 3 noiembrie, pe autostrada A1, la kilometrul 311, pe sensul Sebeș – Orăștie. Potrivit ISU Alba, detașamentul de […]
O conductă de apă dintr-un oraș din Alba, veche și în prezent nefolosită, din cauza avariilor frecvente, va fi înlocuită: De ce este importantă investiția
O conductă de apă dintr-un oraș din Alba, veche și în prezent nefolosită, din cauza avariilor frecvente, va fi înlocuită: De ce este importantă investiția S.C. APA CTTA S.A. Alba a depus solicitare de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Reabilitare conductă de transport apă brută și apă tratată în sistemele zonale de alimentare […]
Foto | „Trofeul Memoriei” 2026, competiție de fotbal în onoarea veteranilor din Teatrele de Operații, la Alba Iulia: Participanți și… laureați
„Trofeul Memoriei” 2026, competiție de fotbal în onoarea veteranilor din Teatrele de Operații, la Alba Iulia: Participanți și… laureați Manifestările dedicate Zilei Veteranilor din Teatrele de Operații au debutat la Alba Iulia cu cea de-a doua ediție a turneului de fotbal „Trofeul Memoriei”, organizat de AMVVD – Sucursala Alba, la Baza Sportivă Micești. Opt echipe […]
